îți plouă-n suflet ca afară
mărunt și neînțeles
de parcă Dumnezeu
nu are altceva mai bun de făcut
decât să plângă omenește
privind durerea lumii
cum îi
cui nu-i place
ce aude când spun eu
să meargă afară
să meargă afară
și să se spele
de toate cuvintele mele
să se lepede de ele
ca de satana.
trâmbițele vor suna
zidurile vor
*
și dacă astăzi, cerul sfânt,
ne-a mai furat o lacrimă, din ochiul de pământ
să închinăm o rugă-n gând,
o poezie, un vers, o lacrimă curgând.
pentru cel ce-a fost
neîntinși pașii dor
calea râde
cu gura deschisă
până la călcâie
gata să înghită
eventual fiecare pas
înghețat
pe asfaltul încins
de atâtea nepășiri
depășite
pe linia
dă-mi foc să ard
în cădelnița inimii tale
să miroasă a tămâie
în catedrala sfântă
a sufletlui tău curat
a fum înălțat din lumină
de lumânare aprinsă
în numele meu viilor
căci trăiesc încă
și
GG