tata e nemuritor
moartea nu poate trece
de cuvintele mele
așezate în jurul lui
ca niște rugăciuni sfințite
cu lacrimi de copil
niște mătănii
cât bobul de rouă
învârtite pe degetele
lui
parcă mai ieri
mi-ai ghicit în palmă
câți centimetri am în pantalon
apoi mi-ai spus că într-o zi
o să-mi citești în spermă
și-o să-mi spui cu exactitate
câți copii vom avea împreună
vezi diacriticele lipsă
Am fost odată un camion,
după un accident nefericit cu o căruță,
minune de la dumnezeu, m-am trezit cal,
de unde o tânără domniță cu coșite aurii
mă călărea
Să-i dai unui om o pâine
E ca și cum ți-ai cumpăra un loc rai
Și înger te va numi
Și te va îmbrăca acesta în straie albe
Și îți va crește aripi
Până la cer
Iar dacă toate acestea ți se vor
Þi-am ridicat un templu în inima mea
Și se făcea că Dumnezeu îmi asculta toate rugăciunile,
Tu ascultai altă muzică, parcă erai de pe altă planetă,
Dintr-un univers atât de paralel cu al
nu știu cum sunt alții dar mie
mie îmi place să mi-o trag iar când o fac
o fac așa și pe dincolo cu sete și cu foame
cu tragere de inimă de ficat și de splină
mi-o trag așa cum tragi
Ești visul de la miezul nopții,
Când stele-o ard în întuneric
Și se-nmulțesc pe cer numeric,
Iar tu trezești în mine morții.
Și ard lumini în cimitir,
Dorințe vii aprinse-n
uneori privesc departe în sus
și-l întreb pe dumnezeu
ca pe cel mai bun amic al meu
dacă nu cumva are o țigară
la naiba
el îmi dă toată iertarea lui
îmi spune că are prea multă
mai
trăiesc pe datorie
cine spune că
nu se dau zile pe caiet
eu atâta știu
înainte de toate
îmi sunt dator mie
și trăiesc râd plâng
mă bucur și mă întristez
în contul vieții mele
pantofii mei umblă desculți pe străzi însângerate
numerotate impar se pare că în ziua de azi
cifrele nu mai locuiesc împreună la bloc
în apartamente trei camere cu sufragerie cu tot
Pentru că Mama
O strig pe mama în somn,
Mamă, mamă...
Nu-mi răspunde.
E ocupată cu Dumnezeu.
Ține o icoană în brațe,
Îngenuncheată de griji materne
Și se roagă pentru mine
Cu
tot ce-am fost într-o zi
am murit apoi în mai multe
săptămâni
luni
ani
habar n-aveți voi
cât e de greu să-ți dai sufletul atunci
când nu-l ai la tine
când toți se uită
am vrut să scriu un poem
dar n-aveam niciun spor
te vedeam doar pe tine
numai pe tine
atât de obsesiv încât și acum
te văd tot pe tine
și toate frunzele astea
cum cad
cântă-mi poete
și inima mea va tresălta
înălțând poezie
sus inimile zise vocea
le avem la tine Doamne
și toate acolo sunt
în slava Ta
și sfinții
și poeții
și
Școala m-a învățat multe, foarte multe chiar,
c-am priceput eu mai puține, asta e altă poveste de nepovestit,
dar nicio școală nu m-a învățat cum să iubesc,
o fac din instinct, sigur pe
să bem din paharul ăsta până la fund mi-ai zis
și coapsele noastre (s)au ciocnit în cinstea acestor cuvinte spuse
pentru toate țigările de după fumate la capătul patului
pentru capătul
m-ai născut cu prețul vieții mele mamă
încă plătesc pentru o moarte care nu era a mea
nici măcar nu mă știa pe numele meu mic
asta până când într-o zi frumoasă de primăvară
mi-ai făcut
mi-am dat toate cuvintele la o parte
și nu te-am găsit
unde-mi ești rătăcito
afară plouă ca într-un poem trist
cu subînțelesuri
eu nu mai înțeleg nimic
îmi strâng ochii sub
1. În ochii aceștia mi-aș putea pierde sufletul
și nu de sufletul meu mi-ar păsa
ci de lacrimile acestor ochi în care sufletul meu
s-ar putea pierde...
2. Dacă există ceva mai frumos
vrei să fii poezia mea
mă leg de bunăvoie
și nesilit de nimeni
cu toate cuvintele
să te scriu până la ultima literă
să fiu alături de tine
și la critică și la elogiu
până când
ca un copil cu buricul netăiat
așa te-am iubit să știi
te-am iubit din tot ombilicul apoi
a venit primăvara
iată mi-ai înflorit un cui în inimă
și-am murit neștiut
pe