Poezie
Poem de mare dragoste
***
1 min lectură·
Mediu
Școala m-a învățat multe, foarte multe chiar,
c-am priceput eu mai puține, asta e altă poveste de nepovestit,
dar nicio școală nu m-a învățat cum să iubesc,
o fac din instinct, sigur pe mine ca un mascul feroce,
cu ifose și tifose de poet canonizat m-așez și aștept să iasă,
să-mi vină de undeva, pur și simplu, nu știu cum,
dar uite că îmi vine, iar mie când îmi vine... nu fluier,
stau pe veceu și scriu poemul ăsta de mare dragoste, "făcând”
abstracție de mediul înconjurător, dacă mă mai și screm un pic așa,
cred că aș putea auzi fâlfâitul aripilor de pescăruși în zbor
și chiar simți briza mării, nu mi-ar fi prea greu,
odorizantul lucrează cot la cot cu imaginația mea din care
mi se arată aproape ca o revelație hollywoodia(fa)nă, goală... ea,
deschide ușa cabinei de duș și-mi spune: bine mă...
iar te-a trecut inspirația, ce căcat ai mai scris?...
001775
0