m-aș fi făcut mic
de tot
într-un colț acolo
al inimii tale
nici nu m-ai fi simțit
cum te dor
n-aș fi contat
nici cât
o lacrimă chioară
într-un ochi orb
nu mai am suflet
mi l-a devorat întunericul
într-o noapte
când tu nu erai
mureau în mine cuvintele pe rând
și cădeau ploi
doamne cum cădeau
și suflau vânturi
doamne cum suflau
și
te sărut pe puls
știi tu
zvâcnirile alea mici și sacadate
uneori bat atât de puternic
se izbesc de buze (mele)
așa cum se lovesc între ele
coapsele noastre
de fiecare
când scriu despre tine începe să-mi tremure mâna
mâzgălesc cuvinte de la inimă mi se trage
inima se face vinovată de toate și pentru nimic
slăbiciune zic și-apoi tac- tac mai tare decât
aș fi putut să nu fiu eu cel care scrie acest text
să fiu mort de prea mult timp
și cuvintele mele să miroasă a cadavru în descompunere însă
au fost dintotdeauna mai vii decât mine
îmi
spune-mi numai un cuvânt
și inima mea se va tămădui
al doilea îl voi rosti eu
pentru că nici măcar cuvintele
n-ar trebui să fie singure
darămite ei-
oamenii
oamenii sunt făcuți
uite cum crești în inima mea
odată cu ritmul pulsului
timpul se descompune în clipe
pe marginea unui vis
îl recompun din cuvinte (și zic)
hai să fim două secunde
ridică-ți glasul și strigă-mă
îți dau eu la sută putere de la mine
abia am învățat cum să te chem
cu toate bateriile încărcate
să nu pierzi timpul întrebându-te
câți cai
înaintea cuvântului
a fost poetul
cine are urechi
să audă
cine nu
să deschidă ochii
iată mă arăt vouă
cu toate cuvintele (mele)
văzute și nevăzute
după mine potop...
mi-aș îngropa cuvintele
de vii
într-o tăcere mai tăcută
decât a ta
și mai adâncă decât o moarte
nepătrunsă încă
în toată profunzimea ei
dar ce fel de om
aș mai putea
Coboară-ți privirea
Și dacă nici acum nu mă vezi
Înseamnă că am murit
Înainte de vreme
Strivit sub călcâiul tău de plumb
Căutând să-ți sărut glezna
Din care m-ai născut
Să te
nici aerul nu-mi priește fără tine
apa mi se pare otrăvită
mâncarea stricată și inima
inima parcă nu mai vrea să bată
în corpul ăsta străin
pe care nu-l mai recunosc
coapselor tale m-aș smeri în toată profunzimea lor
pierdut de mine dar atât de regăsit în tine aș fi eu
și ai fi tu rugăciunea mea de dimineață amiază și de seară
de trei ori trei
mi-ai pus sufletul pe bigudiuri
hai să fim serioși
cine a mai văzut suflet creț
într-o zi am văzut un elefant zburând
nici măcar n-avea aripi
îl propulsa o iubire
până dincolo de
tu de pe ce planetă ești
planeta mea nu are nume
nici n-are importantă dacă are sau nu
mai bine hai să numărăm stele
una- două- trei dacă mă uit atent la tine
strălucești mai tare decât ele
dă-mi o tristețe
am s-o împart la doi
apoi îți voi citi
din cartea fericirii
dacă vrei să vezi
cum crește-n tine bucuria
trebuie s-o privești
prin ochii mei
se sinucid cuvintele
tăcând
gândul moare doar
în gând
visul nu se mai visează frumos
a aflat că împlinirea
e doar un vis
un gând mut
ca un cuvânt sinucis
în
e frig afară
în mine nu
tu de ce tremuri
uite ți s-a înroșit nasul
mie mi-au transpirat palmele
și nu știu de ce
tu de ce tremuri te-am întrebat
frigul e afară
ce
ai grijă să nu-mi cazi drum la ceas de seară
aș putea să-ți înnebunesc luna
și toate stelele alea zău sunt ridicole
când mă uit în ochii tăi și văd atâta strălucire
mi se pune așa
dacă și ție îți place să te joci cu focul
hai să (ne) ardem împreună
până la de tot
să incendiem secundele
să le topim în clipe
apoi să le turnăm în forme
de mărimea
întotdeauna mi-a plăcut
fata de la pagină 5
niciodată ceaiul dar la orice oră cafeaua
șasele ăla îmbârligat cu nouă
mi-a dat mereu 69 de idei să scriu
să fuck o poezie prin toate
cred că durerea mea și cu durerea ta
fac un tandem perfect dureros
durerile noastre nu-s pe os
sunt pe dos
se iubesc vinovat
ca două lesbiene în lipsa unui
mi-ar plăcea să stăm așa
plini de noi în pieile noastre goale
nonșalanți ca doi amanți vinovați de plăceri vinovate
la capătul patului între tâmplele lui
precum două gânduri
două vise
GG