George Gîtlan

vor una dar întotdeauna alta sau cel puțin să fie altfel se plictisesc la fel de repede pe cât iubesc și uită greu sunt adevărate memorii externe dacă uiți ceva ele îți amintesc

se făcea că inimile noastre se iubeau în strada mare sânii tăi îmi spărgeau pieptul respirațiile parcă parcă nu-mi mai încăpeau în plămâni dădeau pe dinafară repezindu-se

într-o noapte am prins o cometă de coadă când am deschis-o era de fapt un poem alb scris mai demult lansat în spațiul viselor tale stelare când eram copil visam s-ajung

aș paște da aș paște fericit din palmele tale lumina zilei de mâine când astăzi va fi doar amintirea unei scântei aprinse să ardă în mine focul viu...

coborând în tine urc pe cele mai înalte culmi o scară cu trepte multe pe care n-ai timp niciodată să le numeri obosești suind darămite să le mai și socotești nici măcar nu-ți

îmi iubesc țara chiar o iubesc așa cum este ea cu orașele ei pline de maidanezi primari fără stăpân hoți din buzunare buzunarele contribuabililor cu străzi și spații verzi

un om tăia un pom nimic deosebit un pom cădea peste un om ce tragedie

azi noapte ți-am pictat luna în roz și tu nu m-ai crezut că era noastră nici atunci când îți spuneam că fericirea seamănă cu tine iar chiloții tăi erau roz doar pentru că

în noaptea asta am să-ți pictez luna în roz da îmi amintește de culoarea chiloților tăi când te dezbrac de ei tot rozul din lume îmi circulă prin vene și mă face să

roata se-nvârte mă și pământul de deasupra cu o răsucire poți ajunge imediat dedesubt și povestea continuă... clipa se sparge-n secunde secundele devin minute minutele se transforma în ore

trăim cu ea în sân încă de la naștere ne numără respirațiile în gând să n-o audă nimeni când își ascute unealta în ritmul bătăilor de inima... iarba-i multă și e grasă hârști

uneori îmi iei sufletul și-l arunci în cel mai adânc întuneric de parcă nu-mi e și așa destul de noapte noaptea asta sufletul meu nu va dormi pe-o ureche visând în cuibul palmelor

mi-am internat inima în stare de urgență într-un spital de boli infecțioase după mai multe seturi de analize și consultații peste consultații stetoscopul a grăit...

eu nu mai scriu demult în stele, azi scriu pe coapse și pe sâni, cu mâini și degete rebele, iar ochii mei, îți sunt stăpâni, (aiurea), adevăratul sclav sunt eu,

după fiecare tu după fiecare tu mă transform de fiecare dată într-un câine răpciugos să-mi ling rănile cu limba uscată după tine schelălăind printre blocuri armate de beton niște pietre

te-ai strecurat printre coastele mele subțiri îți place să fii strânsă între două bătăi de inimă pusă la colț de ochi și admirată din toate unghiurile (posibile și imposibile) cu toate