George Filosescu

Ți-am învățat poezia pe de rost, și-acum am pitit-o în buzunar
Deasupra inimii, și sunt fericit, căci iată-mă nu am habar
De ziua care tocmai trece, rupând din mine ca o hienă -
Și-asta pentru că m-am văzut pe mine-n versurile tale, dragă Elenă.

…se ținea cu mâinile de marginile gropii
și o privea de jos în sus
și se crucea
în sinea sa,
zicându-și
cum dracu de-o mai iubea
când știa
că ea-l înșelase cu Mucea
(ăl de-i dusese chiar azi crucea)…
\"Lasă că mă fac eu un vierme
și-am să mă pitesc
într-un morcov,
că tot îți plac ție morcovii tineri.
Ți-o fac eu, de-o să mă ții minte!\"
…Zis și făcut, încât după două săptămâni
își vorbeau pe dedesubt
prin morse,
din coșciuge vecine…

Asta ca să știi că am trecut și eu pe la tine, dragă Vladi!

Dacă Hristos a înviat sau nu
Nu știe nimeni; așadar, nici tu.
Important e că poemul ritmează
Or, până la urmă asta contează.

Felicitări, stimată Lory Cristea!
În construcția poetică ești… stea

Când toate le privești cu duioșie
E semn că ai încredere în tine,
Că știi distinge între rău și bine
Și poți să le redai în poezie.

Căci poezia-n suflet se topește
Și de acolo-n irizări irumpe
Precum un diamant și pietre scumpe
Înnobilează fruntea ce gândește.

…Îmi place semnul poeziei clare
Cu arabescurile calm strunite,
Prinse-n filoane calde, aurite,
Ca-n întocmirea vechilor odoare.

Pe-un picior de plai,
pe-o gură de rai…
- \"Ce mai stai, mă? Hai!
Nu te da niznai!\"
- \"Lasă-te de vrajă,
c-ai s-o iei pe coajă!\"
Cam așa-și vorbiră
până se sfădiră
baciul moldovean
cu baciul vrâncean.
Noroc cu Alin
că-i prinse din plin
în cea epigramă,
căci de bună seamă
cei doi cocoșei,
ca doi vai de ei
s-ar fi-ncăierat
și n-ar fi gătat,
până, vorba aia,
n-ar fi stat bătaia…

Dacă mi s-ar cere să ilustrez introspecția, incitant lansată de maxima preferată a lui Socrate, înscrisă și pe frontonul Templului de la Delphi, \"Cunoaște-te pe tine însuți\", ca un fel de ieșire din oglindă - te-aș cita în întregime cu acest poem deloc iluzoriu, ci simțit 100% - căci chiar așa și suntem în profunzime, precum peștii din adânc, care ies din când în când la lumină, drapați în armura lor splendidă de solzi: să se lase admirați, ori, poate, să se admire în luciul apei, văzându-se foarte ademenitor de dedesubt.
Rocada ta, între a iubi și a tăcea, e, de fapt, unul și același lucru și vrea să însemne: iubește! - spus și dovedit foarte convingător. Așadar, iubește, Nia!

Miracol e că existăm.
Miracol e și că creăm.
Miracol e că criticăm (lăudăm, sugerăm)
și mai ales e că… postăm.

Poezia? Asta-i boală
nenumită ori numită… Aiureală!
Când știi tot ce ai a spune
o spui clar, concis - pe bune!
Textul fură, ba și minte.
Da, dar totul e-n cuvinte…
Când te-ntinzi peste măsură
iese o harababură.

Eu, Florine, sunt cu tine:
Mi-ai plăcut! Și asta-i bine.

Pe curând,

Atmosferă schițată într-un mod magnific, prin câteva trăsături de penel, cum numai marii maeștri ai Renașterii o puteau face: bolta-ntunecată a naosului, umerii sutanei ceruiți, palmele bătrânului împreunate sub barbă - în timpul rugăciunii, lumina de chihlimbar prin care pâlpâie privirile îngerilor. Foarte frumos!… Felicitări!
Un singur lucru i-aș sugera autorului, și-anume cu privire la bătrânul care se roagă: să renunțe la a-l caracteriza ca \"păcătos bătrân\"; să zică numai atât: \"se roagă un bătrân\", pentru că nimeni (și cu atât mai puțin autorul) nu poate ști dacă (ori că) acel bătrân e un păcătos (sau e numai un evlavios, pur și simplu). În felul acesta autorul dă și mai mare greutate atmosferei de mister, specifică poemului său.
Cu prietenie

Felicitări, dragă Domnule Radu Herinean!
Am această ocazie - măcar o dată în an -
Să-ți spun că acest sait fenomenal
Îmi dovedește că ești cu adevărat genial,
Mai precis, între Cei Mari fără egal!
Dă-i \'nainte, prietene, și să ne trăiești
La Mulți, Foarte Mulți Ani! Să-mplinești
Renumele poeziei noastre românești!

Mona Lisa-i divorțată.
Păi d-aia are amanți -
Și-are mulți, că e curtată
De toți cei ce au talanți.

Dans între tăceri.
O vioară vibrează corzile
a două suflete,
ca din vibrarea ei unică
să irumpă o perlă albă
peste care a plâns dorul
spre a o face gri
și tot mai neagră,
precum așteptarea…
Revino, iubire,
să redai albul pur
al perlei noastre!

Sugestiv text!
Cu drag,

Dragă Andrei Horia Gheorghiu,
Poezia ta \"Praf\" mi-a deschis inspirației o nouă fereastră. Așa se face că am postat adineaori, în partiția mea, o poezie pe care ți-o dedic, ca semn de recunoștință…
Îți mulțumesc mult și pentru îndemn.
Cu admirație,

Totu-i bine când se leagă bine. Or, poema ta e bine legată și de aceea invită la reflecție. (Dovada atâta opinii pro și contra!)
În fond, potrivit filosofiei Rig-Vedice, \"Totu-i în tot și totul e ciclic\". Dacă-i așa, de ce n-ar putea fi eclipsate (deci și eclipsbabile, dacă totul e ciclic) și unele \"porțiuni\" ale vieților și revenirilor noastre…

Bine lucrat și interesant text! Or, asta ar fi de reținut, pentru că la urma-urmelor acest cocoloș de imagini, ieșind din sine însuși și recompunându-se asemenea melcului, dă un farmec aparte întregii construcții. Sunt sigur că vom mai auzi vorbindu-se (și întotdeauna frumos) despre acest Poet.