gena gurau

ești tare!!!
ai venit cu plusul ăsta de imagine, pe fondul muzical deja foarte mișto ales...
mă zăpăcești, ca de obicei.

dar îmi place că mă faci să te iau pe-ndelete...:))

ultimele două strofe merită citite, recitite, răscitite...până la finalul piesei.

\"să ne atingem și să pătrundem adînc
înțelesul oceanului
iar malurile
vor rămîne nu să ne despartă
ci să ne împreune
maluri de obiceiuri pietrificate.
în noi se vor îneca doar cei veniți din curiozitate
invitații întîrziați\"

ai aici o întreagă filosofie concentrată disimulat într-un sfat!
\'malurile\' acelea pietrificate au în miezul lor prins un zăngănit de conștiință teribil de puternic.

place mult la tine cum faci după-amiezile - și nu numai - la mine. :))

chiar dacă ar trebui să-mi fac timp să te recitesc, de departe textul ăsta este cel mai reușit (din punctul meu de vedere)!!

are exact particularitatea desfășurării firului de pe ghem - orice fel de ghem :) - într-o direcție aparent cunoscută, într-o manieră aparent constantă și invariabil, în tăcere. (chit că suntem cu toții \"gheme colorate zgomotoase\" :) )

\"suntem consumatori ne consumăm unul pe celălalt ne consumăm între noi ne uităm apoi la nota de plată ni se pare întotdeauna prea mult\"
DA! totul se rezumă sau se explică prin consumatorism expectant, zic eu.

îmi place ce a ieșit: maturitate, realitate, esență.

paradoxul face ca taman prin comentariul tău \"uneori e greu să te simți floare, mai ales cînd rădăcinile sînt prea înfipte în pămînt\" să conferi greutate unei alte fațete ce se poate desprinde din textul ăsta.
la vremea respectivă eram calată mai mult pe ideea grădinarului iscusit, unic astru în viața mai multor..ghivece și ironia de dincolo de amuzament.

îmi place și este onorant totodată tipul ăsta de sensibilitate masculină exprimată atât de fain în perceperea celei feminine.

thx, pal.

alina, nu ai ajuns să desființezi niciun text de-al meu, pentru că te-ai retras înainte de vreme. mă refer la atâtea alte texte de pe agonia.
acolo, la textul pe care-l scrisesem sub imperiul unei puternice impresii de moment la descoperirea unei melodii, ți-ai lansat singurică provocarea de a scrie și tu un text pornind de la o melodie a Dianei Krall și...nimic.
ai șters-o englezește. :)))
asta am înțeles-o într-un final.

ce nu pricep este ce faci acum.
nu am afirmat că ai un text mediocru aici, am spus că-mi place, chiar dacă nu este deloc superior celor pe care le desființezi cu aroganță sau poate cu nesiguranță - uite! chestia asta, cu nesiguranța, este un aspect care abia acum s-a impus în logica gândirii mele, indus cumva de către reacția ta.

alina, am vrut să știi părerea unui consumator de lectură, de orice fel, pentru că, în fond, poezia, proza și orice alt gen literar au scopul clar și bine definit de a ajunge la cititor, de a-l cuceri, de a-l ostoi, îmbogăți, one way or another.

ps. nu înțeleg încă rostul stelelor, dar cel puțin cea de aici, ivită atât de rapid, previzibil și prompt :), anihilează din start ceva.
poți să te detașezi nițel de creația ta și să încerci să privești obiectiv?
spune-mi dacă tu ai fi dat peste un astfel de text i-ai fi dat steluță?
sau cum l-ai fi comentat?....dacă l-ai fi....

thx.
eu te salut!
(nu prea le am cu pupatul :D )

...ceea ce faci tu aici chiar nu surprinde. :)
este un text cu iz confesiv, care curge lin, compact, fără ruperi de ritm sau cu un boom! ori ceva de genu\' care să amuțească cititorul.

știi, mie îmi place așa cum e.
partea finală cu acel mister PA îmi pare cea mai reușită prin sinceritate.
a ajuns la mine.
chestia cu ligheanul îmi scapă, ori poate nu am suficientă imaginație în direcția asta.

dar ce nu prea ajunge la mine este modul consecvent în care critici și desființezi texte care chiar sunt superioare acestuia, pe care-l numești poezie.
eu chiar îl văd ca o personală.
poate de aceea mi-a și plăcut.
îmi zicea recent cineva că eu nu citesc cu ochii.
cam da.
încearcă și tu o dată așa! :)

faci bine ce faci, adrian!!
chiar dacă, uite, tinerii de genul lui daniel, care erau țânci în momentul deranjului din \'89, au reacții de genul \"la ce bun? că tot...degeaba\", știu că cei care au ars etape importante de viață în comunism, pentru ca apoi să intre în zona și perioada aceea cumplit de complicată și atât de greu digerabilă, prin bucățile prea mari de minciună, falsitate, speranțe înșelate, ipocrizie, intoleranță...băgate continuu forțat pe gât, imposibil de îngurgitat, ei bine, cei care au trăit toate astea nu au cum să uite.
și, da, vor în continuare să știe, să-și explice.

știi..
la vremea respectivă când am aflat de iliescu i-am întrebat pe părinții mei:
cine dracu\' mai e și ăsta?!
aveam destul fler și intuiție ca să miros din start făcătura.
aveam discuții extrem de dure cu anumiți colegi de facultate și cu anumiți prieteni care erau convinși că iliescu este singurul om politic a d e v ă r a t pe care l-a avut România postdecembristă.

uite, citeam puțin mai devreme un articol desprins din Le Monde - \"Comunismul încă \"otrăvește\" venele societății românești\", care, chiar și numai ca titlu este extrem de reușit.
pe scurt, \"cotidianul francez dedică un amplu articol comunismului, pe care chiar primul președinte postdecembrist, Ion Iliescu, a ales să-l uite, nu să-l confrunte, potrivit jurnaliștilor francezi.\"

\"Este greu să explici amploarea răului, la 20 de ani după, să redai cu fidelitate teama, intimidarea și represiunea poliției politice din România. În vremea comunismului, 10.000 de persoane au fost executate fără niciun proces.
A fost o experiență totalitară unică. Ceaușescu a conceput Securitatea ca pe garda lui pretoriană, poliția sa secretă nesupusă Moscovei\"

\"Problema mai mare este aceea că nici după prăbușirea dictaturii, românii nu și-au reglat conturile cu trecutul.
Puterea a revenit unui vechi cadru al Partidului Comunist, Ion Iliescu, ales de două ori președinte. Iliescu a mizat nu pe transparența vis-a-vis de crimele trecutului, ci pe uitare. Fără a ține vreun discurs nostalgic, el a vrut să întoarcă pagina, să o ardă.
El are o mare responsabilitate. Nu avea niciun interes să deschidă cutia Pandorei\"

coane!
dac-ai ști cât vreau să cred că totuși tinerii, mă refer tinerii de genul și vârsta lui daniel, or să ajungă să dorească în cel mai conștient mod să știe adevărurile comunismului de înainte și de după decembrie 1989!!
nu doar să jongleze cu idei trunchiate, prezentate deformat de cei ce s-au perindat la putere, de cei ce i-au îndrumat dpdv educațional și, de ce nu, de propriile familii.

\"Comunismul nu a dispărut, el s-a privatizat. Copiii, fiicele, nepoții ofițerilor sunt în vârful administrațiilor, întreprinderilor, firmelor. Este un sistem dificil de cuantificat, de genul mafiot\"

\"Întârzierea enormă și lipsa voinței de a deschide arhivele Securității explică continuitatea la putere a personalului din vechiul regim.
Putem fi în același timp o dansatoare și un elefant? Răspunsul este: evident da\".
:(

ps. știi, în acel iunie de foc și sânge, stăteam la kogălniceanu. în buricul capitalei.
auzeam noaptea împușcături.
tot noaptea ascultam radiourile care căutau și aflau pulsul populației înmărmurite de cele ce se petreceau pe stradă
pentru ca
ziua să văd imagini și să ascult cum ni se punea pumnul în gură și cum eram manevrați într-o manieră monstruoasă de către mai marii aflați la putere.

astea, ca toate celelalte, nu se uită, coane, ever!

sunt într-o dilemă, coane.
adică, nuș\' cum ne-om descurca.

uite!
eu dădui \"în cărți\"; nu iama, ci doar așa, subțire, preț de-un click și-un scroll.
și asta pen\'ca să mă documentez. acum poci să apar în fața ta, aci, exprimîndu-mi temerea că, zic eu, mergînd după tine, ne cam ardem.
de ce?

pen\'că nenea Bergson zice așa în chestia aia intitulată cum ziseși tu mai sus:
\"Ființele umane înțeleg materia prin intelectul lor, cu ajutorul căruia evaluează lumea. Acestea exprimă doctrinele științifice și privesc lucrurile ca entități independente în spațiu.
În contrast cu intelectul se află intuiția, care provine din instinctul animalelor inferioare.\"

tu te declari primitiv.
(mi-am permis s-o zic mai concis)
eu, sunt intuitivă. extrem de.
so, bat tot pe-acolo.
am putea, deci, lejer să ne plasăm în zona confortabilă de consens, mai mult sau mai puțin primitiv, dar poți accepta totodată faptul că este opusă celei ce deține intelectul, probabil și inteligența, căci cică sunt în contrast?!
eu pot să. :))
tu cum stai? :D

un text scris dintr-o răsuflare, liviu, pornind de la prea multe alte răsuflări ținute-n frâu.
habar n-am cum stă treaba cu \"filozoficele\", dar că nu e popular mi-a ițit un zâmbet uriaș.
asta pentru că, o dată, ai perfectă dreptate, apoi pentru motivul pe care nu mai e nevoie să-l redau. îl știi deja... :)))

ești incorigibil și asta e benefic pentru cei de aici.
acu\' mă refer strict la aplecarea ta dintotdeauna binevoitoare și plină de sens, ceea ce o face importantă.

thx.

pe mine mă transporți cu aceeași generozitate blândă în mediul cald, invariabil cald, familiar.
și familial.:)
există o ordine a priorităților acolo, transpare calmul unui confort constant, în care se pot desfășura pe-ndelete toate întrebările, angoasele și problematica ivită oricum în realitatea imediată.

cât despre \"degete degerate\"...le faci tu utile, fierbinți chiar, găsindu-le ocupație, tot imediată, la îndemână chiar. ..ceva înspre \"limita maximă\", evident. :D

m-am nimerit la cafeaua de d.a. acum, aici, la tine.
mă, sunt întru-totul de acord cu tine, cu două mici excepții.
o obiecție:
de ce neapărat \'cu brizbrizuri\'?! mi se strepezește neuronul numa\' la gândul.
și-o curiozitate:
ce gătește bun duminică? :))

este foarte mișto cât de ușor ai schițat cu un umor sec, ironic, un macaz de existență.
nu contează ce neisprăvit mai mult sau mai puțin îi este protagonist, dar tușele trase așa, dintr-un condei, sunt determinante.
mie îmi place ce ți-a ieșit aici.

la prima citire mi-am dorit în subiectivismul meu egoist să te fi desfășurat cum eram obișnuită: paragrafe de proză.
tot la prima citire mi-a plăcut al naibii de mult jocul simetriei din miezul textului, reluarea ideilor de la coadă la cap și de-abia așteptam să citesc mai departe, pentru că presimțeam c-o să ne-o mai coci cumva.
și da, a venit finalul extrem de rafinat, de bine plasat, mai ales prin repetiție.

la a doua citire mi-au rămas ideile sfârâitoare, alea pe care în orice pahar le arunci, sunt efervescente.
nu le reiau acum, le știi tu mai bine :)))

dar, totuși una mi-a rămas agățată pe-un colț de gură, derutat dacă să se ridice sau nu:
\"mă gîndesc la femei ca la un comunicat de presă al ministerului sănătății\" :D
nu mă pot dezice, ce vrei...

și-ncă ceva!
ete, că it\'s flyin\' :)

http://www.youtube.com/watch?v=fK6cbF0-qJI

\"privesc ziua în ochi
ea se uită la mine și trece\"

păi, data viitoare să-i trimiți un fum d i r e c t în ochi...fir-ar!!

strofa a doua este cutremurătoare, nu găsesc acum cuvintele pentru a și argumenta asta.
dar cred că ar fi indicat ca după \"ziua cea mai lungă\" a fiecăruia dintre noi - atunci când este momentul s-o privim fără să clipim - musai este necesară noaptea unui astfel de vis.

..nu am cum și e aiurea să-ți analizez textul.
îmi transmite forța unui moment introspectiv teribl.
așa cum o faci când și când tare fain.

iar astea:

\"...o carte
cu cîteva decenii apăsătoare pe file
[...]
am văzut că și cuvintele au genunchi
cu trecerea timpului
tremură.\"

..îmi sunt suficiente pentru după-amiaza asta.

ps. asta nu-nseamnă că nu va veni și seara... :))

poate o fi vorba de o anumită stare, nu neg.
dar ultima strofă eu nici nu am mai băgat-o în seamă;
asta când am reluat lectura și m-am bucurat de celelalte.. :)
știi că nu mă bag pe construcții și altele de gen, dar de când am citit
\"când m-am născut
am tras fermoarul sufletului printr-o cruce
și am îngânat un psalm care
mai târziu am aflat că de fapt
era numele tău\"
..am tăcut.

am venit pe vârfuri, încetișor, dana, pentru că te ...ascult :) înainte de a te citi!!
este cald, este bine aici;
este calmă înserarea după-amiezii tale eterne.
și da! este superb poemul, și da, poate și unde vremea îl proiectează intr-un fel anume în ascultătorul cititor.

thx.

eu nu știu substratul și nici nu e nevoie să ajung acolo.
la mine a ajuns direct și puternic asta:

\"după amiază gyuri a cântat la pian. nu se înțelegea nimic.
muzica lui se trântea de pământ. îi simțeam oasele grele
trosnind în timpanele lui Dumnezeu.\"

...cu tot cu timpanele alea...:))

poate nu mai trebuia să intervin, dar am vrut să specific ce tocmai am zis.
(mergînd pe un anumit trend, am cam găsit visul meu din noapte asta, știi? :)) )

imaginea face toate paralele!!

adrian, dacă vei face pustiul de bine și-mi vei reaminti la momentul oportun ziua în care să nu mai joc șotron cu conștiința-mi, promit că-ți voi împărtăși ceva mai mult decât bucuria coincidenței simpatiilor comune.
pe bune!


mai mult decât atât: îmi voi uita pachetul de gumă de mestecat acasă. :D

*faină

recitind, am realizat că-mi fracturez sigură limba.
cu gându\' la ps-ul ăla, mai mult ca sigur.

hihi..ce ghidușie faci tu aici.
prima parte este inedită; atrage!


cred că pe-undeva pe-acolo este \"mi-e rotundă depărtarea\"
și recunosc cum că aici, la chestia cu gravidia, luna, depărtarea am simțit acut nevoia de altceva. :)
dar probabil trebuie să ciulesc mai bine...retina ca să și gust. :D