gena gurau

scuze, ottilia pentru împleticirea scriptică. :)

LIM,
ziceam mai sus că sărbătorirea la care faci referire a fost doar un pretext.
citind ieri seară câteva texte aproape identice ca mesaj, scoase parcă pe bandă, am simțit o amărăciune vecină cu oboseala.
nu ne trebuie astfel de momente pentru a intra într-o stare prestabilită - bună sau rea - sau ceva de genu\'.
moșu\' sau iepurașu\' sau zâna măseluță sau orice alte vietăți de genul pot veni, la o adică, în fiecare zi sau noapte, dacă avem chef, de ce nu?

numai să știm să le...permitem asta.
și s-o transpunem atât cât putem în jur.


ps. văzuși doar c-ai zâmbit nițel...nu?! ;)

ghetuțele mele sunt mature.
în text...context...subtext...
practic, conjunctura momentului a devenit un simplu pretext. :)
iar discordanța - da, foarte bine ai remarcat - se vrea un dialog mut între copilul de cândva și cel din adultul de acum. oricare dintre noi am fi adultul ăsta.

cât despre clip, este unul dintre cele lipite instant de suflet.
mai ales pentru simplitatea cu care te poartă exact la granița - cel puțin mentală - dintre entitățile de mai sus.

thx.

îți mărturisesc:
acum mă uit a treia oară.
și-o s-o mai fac numai în noaptea asta de câteva ori.

pen\'că, o dată că nu m-am dumirit cine cântă :D
ș-apoi ideea cu soarele-eroas buclat merită ceva mai multă atenție decât permiți tu în cele câteva secunde.
(măcar lăsai să se termine acordul de final al refrenului...)

ce este cel mai fain, ștefan, este faptul că poezia iese net în evidență.
tot melanjul este inedit.
mie îmi place 170%
dar \"trupurile-mănuși împreunate într-o rugăciune la pieptul patului\" este un ceva puternic vizual, vibrant, nou pentru mine, profană în simbolistica de gen.

ai pictat teribil de frumos icoana iubirii dintre un bărbat și-o femeie.


și-o să încerc să unduiesc și eu pixul ca tine la \'a\' mic de mână, să știi. :))

\"dragă moș nicolae,
nu prea am fost cuminte dar eu știu că tu ești drăguț și îmi dai și mie ceva.
acum îți voi prezenta o strofă de la o poezie:

o lumină a venit
și mi-a lăsat în cizmulițe
un dar ne mai pomenit.

asta e tot.\"

nici urmă de compasiune, cel puțin nu în zona asta de existență. :)
cât despre festivism și răul de ni-l facem singuri, ok, hai să vorbim de mâine.

mă întrebam dacă să mă-ncumet să strecor o idee de vis naiv
pentru că prea am citit numa\' despre moși desculți, săraci și sărăciți, acu\' îi descopăr și subiecte (or obiecte!?) de revoltă.
de ce?

o fi doar o coincidență atât p-aci, cât și în conjunctura exterioară.
dar zău că acum mă delimitez și reușesc, de pildă, să apreciez doar ritmul și rima poeziei tale.
la rest refuz să mă gândesc.
de mâine încolo, poate... :)

timpul încremenește când bătăile inimii pentru cei dragi umplu relativitatea.

ca-ntotdeauna reverși o magie, liviu.
și nu numai pentr-o seară. :)

când ai adulmecat tu miresmele orașului??
:)

pentru una ca mine care ,în anii ei cei mai frumoși, știa fiecare ciobitură din pișcoturile de la kilometrul zero până dincolo de kogălniceanu, nu poate fi decât o onoare să citesc despre asta scrise de ..una ca tine. :))))

ai surprins perfect și magia și anostul și farmecul discret al aromelor de toamnă din cișmigiu, dar și ilaritatea seacă, de-altfel, a biletelor lipite aiurea, totul sub ochii binevoitori și solemni ai...istoriei.

ce itinerarii mai ai în plan? :)


ps. tama, mail-ul tău nu este valabil.
aveam o promisiune de onorat.

nu știu cum e cu structura textului, dar asta:

\"iarna e acolo frumoasă și ține cât o copilărie
iar amintirile când încep nu se termină niciodată\"

m-a ostoit al naibii de bine și blând.

de-acu\' poa\' să nici nu mai vină moșu\' ăla...de ziceai.

păi, nu am cum să-ți caracterizez textul, este suficient cât de tare mi se pliază prin duritatea lui.
tu tai din start orice icnet, orice clipire din ochii-mărgeluțe, transpui practic, indolența, nesimțirea oamenilor, o b i ș n u i n ț a lor de a fi așa.
trist, dur, adevărat.

și-ncă ceva:
comentariul monicăi - argumentativ sau nu pentru înstelare - are tot respectul meu.
mai rar să citesc un comentariu pe un text, care nu face decât să-l completeze perfect.


ps. nu mi-a parvenit încă.
or fi ițele moșului prea încâlcite, ce știu eu?!

pe sistemul:
\'eu nu urlu, doar vorbesc a p ă s a t pen\'ca să mă-nțelegi\'
te pot asigura de un lucru:
nu arunc piatra, mă fac doar că-mi alunecă din mână. :)

vorba poeților:
It doesn\'t solve a thing to dress it in a pretty gown
A stone will not need you to guess if
You\'re still going to drown


( unii dintre preferații mei, împreună cu piesa favorită:
http://www.youtube.com/watch?v=z3jX4UBx5wQ )

ok, pot zice că am prins ideea trasată dintr-un condei cu o fermă mână dreaptă. :D

și, uite ce noroc, nu?
nu am ajuns - încă - în offtopic.


thx.

...nu-mi rămâne decât să-ți urez Crăciun fericit! și Paște fericit!




uff!

știi, eu chiar frământ (la) cozonaci. :D
alături de mânuțe pricepute, în bătăi teribile cu făină...și nu numai.
și se întâmplă când avem chef, de ce nu?, chiar în plină vară.
și ascult și colinde, și wham! cu last christmas și n-șpe alte formule de colinde și cântece de crăciun, dar, mă repet, o fac și în orice alt plin anotimp. bucuria audiției, a dansului este aceeași, trust me!
și aprind și câte o lumânare și pregătesc pachețele și le dau sărmanilor...asta, cam oricând.

înțelegi ce te întreb eu de fapt aici?
cu rugămintea să nu-mi sari la gât, spune-mi ceva:
numai pentru că vin sărbătorile de iarnă trebuie să intrăm într-o anumită stare, transă, bucurie, exaltare, taină, arome, miresme, în...cum zici tu...\"esența sărbătorilor\"??
tu ai văzut, cred, Cum a furat Grinch crăciunul, nu?
dacă nu, este de văzut, dacă da, este și mai bine de revăzut.

curios cum nu știm încă ce înseamnă cu adevărat spiritul unei sărbători.
fie ea din calendar sau nu, oficială sau nu, legală sau...ăă....mă rog, ceva pe acolo.
și, mai nașpa, transmitem mai departe exact, EXACT ce am văzut, ni s-a transmis, prescris...whatever.
at the second thought, cred că prefer să treci peste comentariul meu în tăcere. :)

mulțumesc.

am citit textul încă de ieri.
intenționat am așteptat să treacă...festivismul momentului.
este interesant ce ai schițat aici și, din punctul ăsta de vedere, este ok.
dar, chiar și-așa, mă opresc doar la partea a doua a textului. este intensă și permite să te apropii de ea, încet, într-un fel intim, personal.

despre rest, au zis deja ceilalți.
nu o să înțeleg ever de ce numai de 1 dec. suntem sau trebuie să ne simțim mai români.
știi!?

știi, cred c-aș începe o polologhie dacă m-aș lăsa purtată de primul impuls prin a-ți spune la ce m-ai trimis cu gândul când ți-am citit textul.
așa că, încerc să fiu cât mai sintetică :)))
în primul rând îmi place pseudodedublarea asta cu care jonglezi.
de fapt - și-aici mi-ai aprins o amintire ceva mai veche - tu te înșeli mental cu tine, pe tine însuți.
știu, am fost clară. da\' nu reiau.
oricum, este cel mai greu de comis și de dus, nu mai zic de împăcat cu așa ceva.

apoi îmi plac imaginile fulger pe care le azvârli, la o adică, într-o doară:
dimineața, țigara, bănuțul, partida de amor
sau, preferata mea:
faza cu jobenul și mai ales pinguinul (ți-am mai zis, nu?, cât de mult iubesc eu \'omuleții\' ăștia de pinguini... :) )
și, evident, ciclicitatea poemului, pe care, chit c-o anticipez, o primesc cu aceeași plăcere. îți iese fain de fiecare dată!

nu-ți fac analiză pe text, o știi deja, vreau doar să-ți spun că am rămas cu o undă de tristețe, de nefăcute, de neterminate....
pe undeva mi-ai adus aminte de povestea soldățelului de plumb..


a! și-ncă ceva: eu, invariabil, mă lovesc cu dejtu\' mic.
și știu cât de nașpa este durerea aia.. :)

asta cu „Am blocat accesul întâlnirilor amoroase de pe scările instituției.” este demență totală!!
sincer, m-aș angaja ceva mai agresiv argumentativ în susținerea afirmației de mai sus, dacă nu mi-ar fugi deja gândul - încă prea virgin :))) - către niscaiva funii de mătase și răpiri amoroso-romanțioaso-\'naripate.
asta pentru a elucida din fașă chestiunea.
(și, evident, pentru a evita...escaladarea oricărei porțiuni din zidul micționat - in a manner of speaking :D)

cât despre eres, ud de lup, pricolici and stuff....
păi, lasă-mă să mă documentez.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/templu/pricolici.htm
http://www.enciclopedia-dacica.ro/templu/lycantropia.htm

mă angajez s-o fac..blând! :))

la punctul III m-am oprit cu lectura.
de ce?
pentru că mi s-a terminat audiția.
adică, asta: http://www.youtube.com/watch?v=hLDhMmoYSYg
..n-ai zice, nu!?

într-o așchie de deja-vu ...mă/te-ntreb:
care sunt \'normatorii\' în ceea ce ai prezentat mai sus?

și de ce?

mi-a luat nițel fața XM, dar acu\' ți-a venit rândul.
(se-ntâmplă uneori să deschid agonia și să am parte de-o cascadă de postări mișto.
sunt subiectivă: în multe cazuri este suficient să văd o pleiadă de nume și...mă duc să-mi mai iau o cafea :) )

da, cred că este bine când ți-o iei direct, la țintă fixă.
chiar dacă ...doalee...:D
decupezi faze (pre)existente, le lipești insesizabil și iese ceva mișto, așa, miniatural, da\' al naibii de prețios.

cred că la un moment dat ar merita experimentul nașterii unei chestii doar din titluri..hmm...ceva de genu\'..
te bagi?! :)))

dana, pot - adică, îmi dai voie, căci de putut pot al naibii de bine, doar \'am cucerit și eu deja lumea\', cam ceva de genu\' :)) - deci, îmi permiți să gust nițel din tortul ăsta fain?!
e o cascadă de emoție aici, știi, dintr-aia de mi-aduce aminte de figurinele alea de plastic ordinar, dar devenite în astfel de momente atât de prețioase, reprezentînd vaci, prichindei, maimuțe sau elefanți, pe care le doseam în cele mai năstrușnice și inimaginabile locuri pentru prietenii \'de-o viață\' atunci când îi pândeam să sufle în tort, numa\' de dragul lumânărilor ălora mișto de ard la nesfârșit....stai, cred că era o întrebare aici..
so, may I?

știu, cu riscul de a deveni musca aia bâzâitoare, ignoră-mă.
ideea e că vibrez al naibii de tare când vine câte un astfel de moment.
când văd și aud bucuria și îmbrățisările prietenilor.
când se mai rotunjește ceva în univers atunci când brațele lor se întind și se (re)găsesc.

ai postat recent într-un comnentariu dedicația lansată acum un an cu aceeași ocazie.
girlie, îmi plac mult pasele astea ale tale...
sunt sigură că vei știi mereu să le dai mai departe. :)

emi, nici că se putea un remember mai intens ca ăsta.
știi...
am fost toți puși în situația de a ne duce, în larmă mută, către locul acela plin de țărână grea, a naibii de grea, câte-un \'cocoș\' cu câte-o zi în plus sau săptămâni sau luni sau orice alte crâmpeie de timp...
nu-i pierdem, nu pleacă, nici măcar nu le iese faza, pentru că, uite, îi știm ca-ntotdeauna, îi regăsim în amintiri, în prezent, practic în ecuația noastră genetică.

da, odihna aceea a lor e pace în sine.
iar pacea aceea este cu noi.
Dumnezeu ne ostoiește cumva pe toți.

mulțumesc pentru momentul ăsta.