Jurnal
emi
virtuale portrete ale prietenilor mei
2 min lectură·
Mediu
lui emi, bunul și tânărul meu prieten, pentru ziua de mâine
emi are 30 de ani. mai are și un prieten foarte bun. pe mine. uneori noi scriem cuvinte. alteori ni se pare că îmbătrânim.
lui emi îi place berea neagră. mie îmi plac țigările muratti. la masa noastră e întotdeauna lumină.
cred că într-o zi emi va cuceri lumea și o va da pe gratis celor care au nevoie de ea.
asta pentru că emi iubește oamenii.
emi are 30 de ani și face parte din familia mea de prieteni. îmi e frică de el uneori.
oamenii pot să dispară ca și când nici măcar nu ar fi existat vreodată.
noi locuim în cartiere îndepărtate. în orașe îndepărtate. în lumi care nu există de fapt.
uneori ne facem semne de la fereastră. atunci se aprind lampioane colorate. trenurile opresc în gări fără nume. avioane de hârtie acoperă cerul.
dacă te furișezi încet până la cuvintele lui și le apuci de un colț și tragi bine
poți să vezi dedesubt un copil care dă cu praștia în tristețe.
lasă prietene emi lasă tu ține minte
dacă toate cuvintele noastre s-ar aduna la un loc
ar putea să transforme viața distanța îndepărtarea frigul și teama
într-un punct incandescent sau mai bine într-o linie subțire și vie
emi are 30 de ani. eu nu îi mai am. eu am cucerit deja lumea și astăzi vreau să i-o dau lui.
o merită. sunt sigură că o va da mai departe.
ascultă acest text în lectura autoarei
emi are 30 de ani. mai are și un prieten foarte bun. pe mine. uneori noi scriem cuvinte. alteori ni se pare că îmbătrânim.
lui emi îi place berea neagră. mie îmi plac țigările muratti. la masa noastră e întotdeauna lumină.
cred că într-o zi emi va cuceri lumea și o va da pe gratis celor care au nevoie de ea.
asta pentru că emi iubește oamenii.
emi are 30 de ani și face parte din familia mea de prieteni. îmi e frică de el uneori.
oamenii pot să dispară ca și când nici măcar nu ar fi existat vreodată.
noi locuim în cartiere îndepărtate. în orașe îndepărtate. în lumi care nu există de fapt.
uneori ne facem semne de la fereastră. atunci se aprind lampioane colorate. trenurile opresc în gări fără nume. avioane de hârtie acoperă cerul.
dacă te furișezi încet până la cuvintele lui și le apuci de un colț și tragi bine
poți să vezi dedesubt un copil care dă cu praștia în tristețe.
lasă prietene emi lasă tu ține minte
dacă toate cuvintele noastre s-ar aduna la un loc
ar putea să transforme viața distanța îndepărtarea frigul și teama
într-un punct incandescent sau mai bine într-o linie subțire și vie
emi are 30 de ani. eu nu îi mai am. eu am cucerit deja lumea și astăzi vreau să i-o dau lui.
o merită. sunt sigură că o va da mai departe.
ascultă acest text în lectura autoarei
075.116
0
e o cascadă de emoție aici, știi, dintr-aia de mi-aduce aminte de figurinele alea de plastic ordinar, dar devenite în astfel de momente atât de prețioase, reprezentînd vaci, prichindei, maimuțe sau elefanți, pe care le doseam în cele mai năstrușnice și inimaginabile locuri pentru prietenii \'de-o viață\' atunci când îi pândeam să sufle în tort, numa\' de dragul lumânărilor ălora mișto de ard la nesfârșit....stai, cred că era o întrebare aici..
so, may I?
știu, cu riscul de a deveni musca aia bâzâitoare, ignoră-mă.
ideea e că vibrez al naibii de tare când vine câte un astfel de moment.
când văd și aud bucuria și îmbrățisările prietenilor.
când se mai rotunjește ceva în univers atunci când brațele lor se întind și se (re)găsesc.
ai postat recent într-un comnentariu dedicația lansată acum un an cu aceeași ocazie.
girlie, îmi plac mult pasele astea ale tale...
sunt sigură că vei știi mereu să le dai mai departe. :)