gena gurau

stau și mă-ntreb:
ce i s-ar întâmpla adevărului dacă ar pune timpul \'laba\' pe el, întocmai anacondei tale?!

subscriu: \"Adevărul, numai el contează\".
doar că, deh!, uitîndu-ne la cicatrici, nemernicele nu ne lasă să le uităm.
( dacă \'pe cicatrice nu poate crește nimic\', putem măcar să trecem la clipa următoare fără teama de a ne minți?)

eu sunt bolnavă de așa ceva și declar că încerc să infestez pe cât mai mulți cu microbul clipei \'înțepenite\' - cum bine zici - într-un același generos carpe diem.

revenind la ce trebuia de fapt dintr-un bun început, îmi place mult abordarea asta gradată, până la sufocare, prin comparația timpului cu vietatea care iscă fiori pe șira spinării - până-n zona cervicală, în cazul ăsta.
doare transfigurarea, dar este benefică până-n celulă:
\"Solzii mătăsoși alunecă indiferent de situație cu
Viteza perfectă și-mi erodează carnea
Sapă în ea până tâșnește primăvara-n viață.\"

e tare nostim iureșu\' ăsta cu veverițe azvârlite prin curtea ta.. :))
dincolo de faptul că veverițoii sunt puși la respect, mie mi-ai făcut o poftă nebună să ciulesc urechile, aidoma celor dintre crengi..

este o tihnă aici, o descărcare benefică de energii..
dar și-o durere, acolo..undeva în priviri.
oricum, esența - învelită cu sensibilitate - o găsesc aici:
\"ne priveam unul pe altul nu ne mai recunoșteam
tu ai spart o nucă și din ea a curs puțin sânge
soarele se izbea de un zid înalt
căptușit cu iederă\"

...cuvântul?

păi, cam da. ăsta e ceva mai negru. :))
poate și pentru că bântuim din beznă în beznă, urmîndu-te.
este că cel mai important rămâne să ne deșteptăm?!
chiar și trezindu-ne..?

\"eu ce să-ți dau
că nu-s poet\"
ți-aș sugera să-i dai ..ciorna. :)

și da!, aud.
asta e ce-mi place la vorbele puține:
să dea sunet, mișcare, imagine.
vibrație.

mie îmi pare un titirez al naibii de tenace în a rămâne în echilibru.
înșiruirea asta de paradoxuri imediate cucerește prin normalitatea ei..știi, m-am surprins dînd aprobator din cap. :))

e-atât de drăgălaș titirezu\' ăsta, cum ne joacă el..
\"poate ninge cu ani
și-ntinzi mâna ca și cum ai face un rămășag cu stăpânul vieții
deși nu poți câștiga decât fulgi de nea
duri sau pufoși\"

...iar finalul, merită încă un dat în foc al cafelei. :)

:)..era vremea începuturilor mele aici..
iar rândurile astea s-au cerut singure, într-o dimi când abia se ițea de ziuă și m-am nimerit în balcon.
nu am cum să-ți redau cât de zdrențe era făcut cerul în culorile \'celea ireale..

ps. tocmai reușisem să fac zob toarta de la ceașca de cafea :))
( prozaic, știu, stric tot!)

victoria,
cred că este inerent ca fetele să rezoneze într-un anume fel la un girls_chat în noapte fierbinte și liberă..
e o taină aici. :))

silviu,
e puțin nașpa.
când am scris chestia asta eram cam tristă.
și-mi pare rău dacă am văduvit textul de savoarea unui alt fel de zâmbet decât cel ițit din frișca frappe-ului. :)

mulțumesc.

acum și aici îmi explic *hrana albastră* !! :)

tihnă, armonie, liniște domestică, regăsirea casnică în gesturi firești, aceleași, trăite și consumate cu aceeași molcomă savoare.

chiar mi-am băgat nasu\' de dincolo de perdeluțe și nici n-am de gând să cer voie! :)

ps. sper să nu supere cumva familiaritatea abordării.
după porția aburindă de carne cu cartofi, nici c-aș putea altfel..

mișto cum ai proiectat pe teoria nevoilor primare ale omului exact câteva dintre acestea.
printr-un view scurt, rapid, în realitatea imediat înconjurătoare.

trecînd prin autenticitatea estetică a picioarelor concitadinelor tale :))), sunt intrigată de ce oare tinerii aceia au perceput ciudat gestul tău de a stinge țigara. chiar dacă era pe cladarîm sau nu, chit că era sau nu a ta..

am citit pe aici că au trecut peste voi 20 de ani de vorbit oficial limba română.
e bine că vorbiți și despre cum s-o faceți bine.
la capitolul vodkă ne surclasați în mod cert. :)

dacă tot ai amintit de \"îngăduința nelimitată\" nu te provoc în a dezvolta ideea scrierii în \'cheie feminină\'.
nu am putut să mă abțin, însă, de la a te-ntreba....așa, ca-ntr-un deja-vu...
ce gen au \'și\'-urile tale, adrian?! :)))
ia retoricul așa cum vine.
(interesant că ai venit cu o explicație darnică a lor..eu nu o cerusem :))) )

voiam să completez că primul lucru pe care l-am remarcat la \"nefiresc\" a fost, evident, așezarea în pagină.
un detaliu al naibii de reușit, cel puțin pentru ochiul meu, ăla asimetric.:D

dap. sunt câteva cuvinte-cheie despre care amintești și care, cred eu, m-ajută în expunerea în scris a câtorva bucăți din tumultul interior.
și-anume: \"sinceritate, veridicitate, puzzle de acțiuni, imagini și sentimente, complicitate cu cititorii\".

practic, acestea sunt printre ingredientele de bază.
la un moment dat, însă, există riscul plictiselii prin obișnuință, știu.
pentru că, nefiind vorba de un stil literar, ci de un stil de..trăire, e inerentă repetarea.

mă voi gândi la rupturi de ritm...mai greu, dar merită încercat. :)

mulțumesc pentru intervenție.

asta \'sorb\' eu din poemul tău, ca din multe altele din urmă.
unda nevăzută dintre om și femeia lui.
rezonanța dintre om și copiii lui.
candoarea picilor, permanent fascinați, intrigați, prinși într-o eternă \'cârdășie\' cu personajele de basm din povești, de lângă ei...
:)

..tu știi bine că așa cum bufnițele tac dimineața, mai pe seară le apucă.
eu nu-ți analizez poezia, nu am cum, nici dacă m-aș pricepe.
îmi analizez emoția ce mi-ai transmis-o sau, mai exact s-a ițit așa, curioasă, să vadă și ea din mine cum e, știi?!
puțin nașpa, aș zice.
nu-mi plac șerpii. :))

\"nu vreau nici să intre cineva
în inima emoției mele și să aibă arma lui
mai puternică decât inima ei
să o poată lovi\"

imaginea asta cu sunetele și nuanțele ei este incredibil de puternică.
( thx. fug după lacăte..)

ca una care merge desculță prin ploaie :D, simpatizez cu soarele tău decretat când și când.
da\', te rog, lasă ceașca să devină prin licoarea aburindă. plzz..
pentru că, ai dreptate \"există mereu drumuri potrivite\" pentru dimineti însorite, dincolo de \"cărările bătătorite\" și merită atacate fără \"gânduri somnoroase\" în tălpi.

\'pana mea!\' :))
..știam că mai citisem undeva, cândva, ceva de genu\'...

îmi place \'compilația\'.
este, ca să spun așa, concentrație concentrată.
jonglezi, te joci, combini simboluri, într-o încrâncenare ilogică.

cred că pe undeva ai forțat, pentru ochiul care nu a citit pe bucăți.

stilul rămâne.

textele tale rămân printre preferatele mele pentru că sunt scanări ale realității imediate. sunt autentice și sincere.
din ele transpar tristetețea, umorul, nostalgia și ironia la rând sau deopotrivă.
eu mă pliez tare bine pe așa ceva. :)

hai să-ți spun ce cred eu despre ceva ce spui tu în text.
dacă o femeie pleacă, dap, se duce cu toate, își ia toate \'catrafusele\', dar dacă apucă să o facă este ori pentru că nu i s-a făcut loc suficient pentru ele, ori pentru că nu s-a descurcat să și le aranjeze..

cât despre:

\"stau și mă întreb dacă nu cumva timpul nu se măsoară în secunde ci în oameni.în loc să spui a fost ora unu să spui a fost cristi. în loc de a fost ora două să spui a fost alina. și tot așa pînă cînd nu va fi uitat nimeni.\"

e teribil de sugestiv, doar că se aplică tare bine la timpul scurs.

oricum, te contrazici cumva :D

\"orice om trebuie să aibă un nume. cine a făcut regula asta nu știu. de parcă numele ne-ar apropia unii de alții.\"

păi, gândește-te și tu, tanti margareta trebuia să se numească așa.
musai. :))

și să știi că de acolo, de sus, din avion, punctele de oameni care formează o linie, înclin să cred că formează o linie a vieții. :)

tare tehnica!!

ce te faci dacă vreun pitic o să ridice două degețele și o să-ntrebe candid:
\"da\', doamna, dacă răspund corect rămân toate ale mele?!\"...

..consideră că eu te-am întrebat.. :D

atât de fain prins momentul în molcomul zilei, la un colț de stradă...hihi! și ce colț :))
este partea care-mi place cel mai mult.

cât despre miresmele dristorului, \'pt\'-ul are dreptate cu \"băutura și sângele\".
totul în arome de shaorma și aburi de cocalari.
parafrazîndu-l pe andrieș: \"hmmm...ce cartier frumos!\" :)))

let\'s talk. :)

ce zice LIM îmi pare întocmai, da\' evident că eu forțez puțin imaginea.
de fapt, pornesc de la ce-mi redă prima strofă, ceva ce mă duce undeva în zona religiei.

cât despre restul poeziei ca-ntotdeauna mă izbește greul, implacabilul, deznădejdea...
în viața reală nu-mi plac astea, iar aici, cred că aș vrea să mai continui cu ceva ce aduce și-o mică idee de optimism.. :)