Gelu Diaconu

toate tristețile mele s-au adunat într-un punct iar acest punct a sfârșit într-un iris menit să fie inervat de o înșiruire de imagini și vorbe și mecanisme poetice numerotate și relevate ochiului care vrea să le vadă
eu văd acest poem și nu spun că este Poemul, dar e important nu numai că îl văd, ci că îl pot vedea cu ochii închiși, așa cum poți vedea, atunci când stai în singurătatea unei camere austere, întunecate, ecranul luminos al unui televizor aflat într-o altă cameră, pe care o cunoști, dar ale cărei chei le-ai pierdut pentru totdeauna
este, vorba Ioanei, poemul meu de azi

Luana:
lipsește într-adevăr ceva, iată trimiterea de care aveai nevoie (deși lipsește nr 4)
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1735306/tata
ce bine că nu m-ai uitat, mă bucur

Ioana:
nu ai de ce să mă invidiezi, nu e cine știe ce
mulțumesc

că te-ai enervat
uită-te la mine, beau o bere, sunt relaxat, discut despre ce vreau eu, nu mă las direcționat de concepte pe care le râd și curcile
și să-ți mai spun ceva amice
sunt niște tipi prin ardeal care și-ar dori să te studieze, știu sigur asta ptr că sunt pasionați de diverse curiozități și le plac muzeele
să-ți dau numele lor?
neah, nu cred că ți-ar spune mare lucru

nu, nu m-am gândit la Noica, din care am citit doar Povestiri despre om, și alea cam în diagonală, deoarece filozofia are încă f multe necunoscute ptr mine
e reconfortant faptul că ai descoperit, fără un efort aparent, că textul este o ficțiune pură și că aruncă pe masă, ca un jucător obosit, cărțile necâștigătoare ale unei simbolistici personale

probabil că aceleași jurii au dat premii unor troglodiți precum varujan vosganian sau adrian iorgulescu, că doar și ei scriu poezie, nu?
și reține, nu este chestie mai penibilă decât să vii în față cu premiile pe care le-ai câștigat prin 1890, asta nu înseamnă nimic, premiile nu înseamnă nimic altceva decât faptul că unii s-au strâns și au hotărât, în deplină unitate de simțiri, să-l bage în seamă pe vreun învârtit care de fapt habar nu are pe ce lume trăiește

la coincidențele ciudate care apar uneori, imadiat după ce am postat textul ți-am citit poezia despre vechiul cinematograf, e o chestie mișto să descoperi că vechile nostalgii și vechile obsesii nu sunt singulare, de fapt le avem toți, doar gamele exprimărilor diferă, unii se confesează, alții povestesc pur și simplu, neavând nicio clipă certitudinea că fac o artă din asta

pentru că oricum ai da-o, nu sună ca \"mi-e cântul trist și sloi\"
în orice caz, semnul tău are o anumită semnificație, pe care am s-o iau ca atare

comentariul tău va fi pus la offtopic, așa cum și cel pe care-l scriu acum va avea aceeași soartă
pe messengerul meu textul însă va rămâme în permanență, deoarece sper ca astfel să se tragă un semn de alarmă, așa mic cum e el, care să atenționeze asupra degradării constante a discursului poetic pe poezie.ro
consider că este inutil să mai amintesc de ce producția poetică, indiferent cât de valoroasă ar fi ea, nu mai poate avea coloratura lingvistică specifică altor secole
îți mulțumesc și eu

de ce m-am băgat în seamă cu textul ăsta?
păi tocmai de-aia, ca să simt greața de după, ca Sartre
și ce spuneai, Ioane, că n-ai găsit metafore, comparații, chestii?
tot în secolul 19 trăiești?

dar mie îmi place mai mult Aldulescu, deoarece la el am văzut mai degrabă transprația toxică a străzii, decăderea morală, alienarea, sărăcia, solitudinea, prostia, îngâmfarea, tembelismul, mizeria, luxul și sărăcia unei lumi din care și noi facem parte
de aceea

pe bune acum, chiar îți închipui că nu știam că varianta originală îi aparține lui Ginsberg?
ce dracu, mi s-a părut că ai o impresie mai bună despre mine

Dana:
m-a întrebat un amic acum ceva vreme de ce nu plec din bucurești, din țară, așa, pur și simplu, ca și cum m-aș duce până colea, la ploiești
i-am răspuns că nu pot
de ce?, mi-a replicat ridicând din sprâncene
pentru că aici este viața mea, i-am răspuns
este unul dintre paradoxurile care m-au ținut pe loc
uneori, urăsc tot ce se află în jurul meu
așa cum, în egală măsură, alteori, iubesc totul
mulțumesc frumos

Cătălin:
chestia aia era doar o figură de stil, nu trebuie să o iei ad litteram
mulțumesc pentru opinie

sunt de acord că pot exista asemănări întâmplătoare, dar ce părere ai despre chestia asta?
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1769374/asta_nu_e_america

doar atât spun
și mulțumiri tuturor comentatorilor

ci de faptul că nu-mi place să fiu arătat cu degetul sau să fiu amenințat că mi se ia jucăria dacă nu trec la colț
dacă așa scrie la regulament, nu mă aștept să fiu tratat altfel, nici nu îmi doresc așa ceva
numai că, așa cum am spus mai devreme, voi șterge în continuare texte, iar dacă acest fapt intră în contradicție cu conveniențele, so be it

deoarece voi continua să-mi șterg textele pe care nu le voi mai considera reprezentative la un moment dat
cât despre direcția spre care mă îndrept, asta este o chestiune care mă privește direct și personal
ok, asta este, mulțumesc ptr atenționare și pentru opinie

mă bucură și mă onorează totodată aprecierea ta, mai cu seamă că ai găsit patru motive pe care le consideri întemeiate întemeiate
îți mulțumesc foarte mult

Teodor:

undeva, într-o carte pe care am scris-o și care zace poate de prea mult timp într-un sertar, spuneam că teritoriul intim odată descoperit nu ar mai putea fi decât un teritoriu cucerit
se pare că m-am înșelat, probabil confesiunea, facută cu artă, ca Rousseau, aduce în față teritorii necunoscute, care astfel revelate surprind pe cei care rezonează și condamnă ermetismul definitiv la exil
dincolo de laude rămâne bucuria faptului că nu-mi porți pică pentru disputa pe care am avut-o, atitudine demnă de un gentleman
mulțumesc

Carmen:

acei ochi trec de realitatea pe care noi o recunoaștem ca fiind unica posibilă, în virtutea unei supremații a spiritului
numai că, reducând totul la acel real oferit din belșug de proximitatea străzii, care nu are nimic în comun cu nicio teorie ontologică, ne punem deseori întrebarea: dar animalele, dacă sunt creaturi ale lui Dumnezeu, nu au și ele suflet? nu simt și ele, ca și noi, tristețea, durerea, abandonul, dezrădăcinarea?
poemeul ăsta este în principal despre oameni, despre singurătăți și despre goliri de sens, dar spune ceva în final care poate face o sprânceană să se ridice a mirare
mulțumesc mult ptr opinie

Alina:

am văzut în ultimele zile zeci de poze de la un adăpost pentru câini aflat la periferia bucureștiului
ei bine, acele poze m-au pus pe gânduri și m-au făcut să-mi pun serioase întrebări referitoare la \"superioritatea\" rasei umane
sunt fapte care zdruncină în conștiința unui om exact acele lucruri despre care se credea că sunt tabu-uri
mi-a fost zgândărit, fără falsă ipocrizie, acel tip de sensibilitate pe care o ținem, din aceeași ipocrizie, ascunsă de ochii lumii, ca să nu se creadă că suntem slabi
în ochii lui Dumnezeu vom fi probabil întotdeauna slabi
prezența ta aici e o plăcută surpriză, pentru care îți mulțumesc

Ela:

coroborat cu cele spuse mai devreme Alinei, cred că-mi face bine, paradoxal, o anumită stare de suferință, de mizerie sufletească și de anxietate
probabil că acesta este teritoriul intim în care mă simt cel mai bine
poate că nu voi mai scrie niciodată un astfel de text sau poate că va mai trece mult timp până când o voi face din nou
ideea este că aprecierile tale , nu mă tem să o spun, vin într-un moment în care aveam realmente nevoie de așa ceva
și mă onorează, deopotrivă

vă mulțumesc foarte mult

Ioana:
mulțumesc pentru opinie

Leonard:
mi-am imaginat și eu că sunt la Constanța sau unde naiba a plantat ăla palmieri, Athanasiu parcă
e doar un poem scris pe genunchi, te aștept la altele, poate mai bune
mulțumesc