Gabriela Petrache

...și iarăși Ioană, grăiești și pentru mine sau toate celelalte femei \"îmi aduc încă aminte că îți pot vorbi oricând despre dragoste ca despre singura mea libertate\"...un adevăr simplu, atît de simplu că mulți nu îl recunosc...și lasă-i Ioană, pe cei prea tineri să-și descopere singuri calea, la vremea potrivită vor înțelege.

copleșită,

Dana, multumesc pentru cuvintele-amprenta rostogolite pe pagina mea. Le aud si dupa ce zornaitul ultimei boabe s-a stins si ma bucur ca acum stii de ce atunci nu am vrut sa ating bobul de jad :). Se pare ca exista un timp anume pentru fiecare lucru, asa si raspunsul meu intirziat.

la buna reintilnire :)

Taisia, mulțumesc pentru semnul lăsat și pentru faptul că ai rezonat. Te aștept oricînd, cu drag, fie și să fluierăm împreună (orice, numai a pagubă nu):)

Nu toata lumea, Vladule, numai cei acordați la o anumită lungime de undă, vezi că există o explicație???
Nu te întreb de ce ți-a plăcut acea metaforă pentru că și așa spui că taci, dar de ce trebuie?:P Și cu sulful ce-ai avut???:))

cu zimbet,

...dacă ar fi să-mi aleg o parte anume din poemul acesta, aș alege minus prima strofă și plus ultima parte a comentariului tău de răspuns :). Chiar așa, cine ar fi crezut că și poveștile pot fi lovite de fulger?
Da, domnule, frumos, mai ales că nu ești singurul în ceață :)

Adică bizzzzzzar? pfiu...că errra să scap și un R ;))). Interesant modul în care și tu ai perceput fotografia, radiografia unei oglinzi în care, inițial citisem - se potrivește - un chip mi se pare aproape de modul în care am perceput-o și eu.
Mulțumesc (și)că nu te plîngi de dureri de cap cînd te pisălogesc eu ;)

Un poem manifest despre care mi-e greu să spun cuvinte, pentru că dincolo de hai caramba hotărît singurătății, tristeții sau plictiselii lucrurilor făcute de unul/una singur/ă rămîne un gust amărui și întrebarea \"la ce bun\"? Îmi place finalul, hotărît, migrez și eu cu tine spre țările calde :)

- De remarcat?
- Întreg poemul.

Da Adina, din înăuntru către afară și din afară către înăuntru pînă cînd vom ajunge la numitorul comun numit liniște, așa fel că cea care vede să-și socotească misiunea încheiată în acest loc. Rîndurile acestea le-am scris sub impresia întîlnirii cu o femeie în vîrstă care, efectiv :), mi-a lăsat impresia că mă vede dincolo de imagine, că mă reCunoaște. A ieșit așa.

să ne citim cu bine :)

Ioana, ești o prezență mereu așteptată în pagina mea și-ți mulțumesc pentru citire, empatie și ...decriptare :).

Ioane, pe la noi pe la Ieși fiecare vrabie se naște cu un copac geamăn, cînd vine primăvara copacul înmugurește vrăbii, vrăbiile se coc toată vara pe ramuri iar toamna se culeg poeziile;))
În altă ordine de idei, trebuie să recunosc că am avut un moment de frisoane cînd ți-am văzut numele în subsolul paginii mele, mi-am spus, lebragie, na că ai făcut-o lată, să te văd a.cum te descurci cu critica. Că tot am revenit la respirație normală, mulțumesc pentru vizită și pentru cuvinte, sper că vei mai veni dacă te asigur că aromele sînt inofensive, am înlocuit halucinogenele periculoase cu bețișoare parfumate de levănțică.

cu simpatie,

Ioana, aseară mă bîntuiau niște cuvinte, am început să scriu, apoi s-a ivit altceva de făcut, a trebuit să întrerup. Aveam și eu niște...erezii, nu scuzabile...personalizate :). Nu mă mai mir că le regăsesc la tine, nu e prima dată cînd picăm stare pe stare.

această oră târzie mă spintecă indiferentă într-o mie de erezii scuzabile despre care
nu voi putea vorbi mai spre ziuă

înțeleg și...tac, să fie bine

...înflorind tăceri după o paranteză închisă, un semn lăsat șlefuitorului de fulgi pentru un poem de suflet ce
mi-a aurit cu liniște la ceas de iarnă și un joc cu vorbe zgîriate pe tăblița de lut

atunci cînd totul și nimicul devin una
doar fulgii de zăpadă dor frumos cînd totuși
se-nșiruie mărgărite pe tăblița de lut
și-un anotimp uitat ne regăsește urma

Bine ai revenit :)

Într-adevăr un poem-moment cumpănă, cum spune și Victoria , așa îl percep și eu, o sondare a interiorului într-un spațiu închis, între o dublă negație și o întrebare retorică, scurtă oscilație între realitate-vis-realitate.
Apreciez acest poem în mod deosebit pentru nota de autenticitate a trăirii, care face aproape palpabil sentimentul de gol, exteriorizat într-o confesiune care nu acuză, nu cere, nu se lamentează ci se limitează doar la a constata.

...era frig, ningea, iar noi eram al dracu\' de emoționați, ne studiam pe după paharele de bere-nectar și făceam planuri, planuri, planuri...Au trecut deja doi ani?? Ehei...cîte nu s-au întîmplat de atunci:). Chiar așa, avem de sărbătorit duminică dar și de plănuit alte cele. Uite că am ridicat prima mîna, ca veteran ce sînt ;), pe dumincă, între prieteni.

Un descîntec năvalnic, luminos, cald și sensibil dinspre senin și iubire de-ar îngheța și iarna de l-ar auzi.
Luată la vale pe firul descîntecului și probabil datorită unui ritm interior propriu, versul \"Cuie bat în crucea nopții
Strălucesc muguri-mi, copții\" l-am citit așa -
cuie bat în crucea nopții
îmi străluce muguri, copții :)- dar tu ai ritmul tău, nu te uita la mine că mai mă împiedic :)

Frumos, să fie de leac!

Poezia asta parcă e anume scrisă pentru a fi citită de mine în dimineața asta, nu e nici luni și nici joi, altfel cu siguranță aș fi cerut azil politic, cum însă nu e, voi căuta și eu un cer, o funie sau un balon să mă las purtată încă unei zile.
Poemul îl văd și eu ca o reușită, nu mai are rost să subliniez ceva anume, deja s-a subliniat. Finalul...aș fi suprimat \"ca la reclamă\" din ultimul vers, lăsînd simplu \"pana atunci insa tin cerul de funie ca pe-un balon
si-mi cant de singuratate
di ghi di ghi du \"

sau în stil lebragia :)) - pana atunci insa tin cerul de funie ca pe-un balon
si-mi di ghi di ghi du de
singurătate.

cu simpatie,

Carmen-Anghelino, tonică prezența ta, ca de obicei, miroase a cald dinspre tine, să mai vii.

Ioana, cred că ești pentru prima dată cu semne pe pagina mea, mulțumesc pentru empatie și pentru că m-ai deslușit mai bine decît aș fi facut-o eu însămi.

Andu, important cînd totul se sfîrșește cu bine, nu? Cu autovindecători ca noi rămîn medicii fără pacienți. Brrrr!!!

Andrei, îți mulțumesc și ție pentru că ai acceptat un păhăruț de palinka de dimineață, pe inima goală. Ne-am mai încălzit puțin, să ne fie dinspre bine.

Livia, ești binevenită în zona visului; suprinzător cum se amalgamează uneori stări, senzații și știri, cînd m-am așezat în fața monitorului nu știam nici că voi scrie, cu atît mai puțin ce va ieși. Sînt surprinsă plăcut că există oameni care au reacționat la cuvintele mele, mulțumesc.

Victor, ai dreptate, e surprinzător, coincidențe-coincidențe. Pe cuvînt de pionier că nu m-am jucat cu ghiocul. O fi de la...libelule telepate.

Mulțumiri tuturor celor care m-au citit, cu și fără semne.

cu drag,

A-li-na,

mi-a dat prin minte un gînd de-ala de poet pleonastic si e musai să-l spun :P, auzi, ia imaginează-ti tu școlerii peste vreo 555 de ani buchisind pe poezia asta, că ce-o fi vrut să spună poeta și cine ma-ma lor erau ni-a ra-du ga-bi vir-gil și tot neamul lor personal, nu va mai cauta nimeni Sf. Graal ci adidașii lui Tosa. Acum să te văd cum îți porți povara...gloriei :P

despre text, poate De mîiine, acum lasă-mă să savurez imaginea :)))

Nu știu cum reușesc să nu ajung niciodată la timp, dar iată-mă-s totuși sosită și eu să îngroș rîndurile glasurilor prietene ce se întrec la pupat/felicitat amazoana veselă :)
Toate cele bune, de lumină, de iubire și cu urare de pahare întotdeauna pe jumătate pline.

La Mulți Ani!!! cu mare drag și să ne revedem cît de curînd,

hai pe ym: ID...lebragia :)

Draga Andree si ieseanco!!! la asa urare amenintatoare cu epigrame fluturate razboinic pe sub nasul subsemnatei ma tem ca nu pot decit sa te iert; nu ca mi-ar fi teama de acele matale, dar ma gindesc ca poate - musai - ne vom si intilni cu prima ocazie/duminica in Clubul Bursei unde se intilneste toata floarea cea poezisto-virtualista de prin partile astea si...ne-a fi dinspre bine. Care bine ti-l doresc asemeni, sa traim, sa inflorim si eventual sa si epigramim, la anul si la multi ani!!! :)))