Fără sens

Ieșenilor! Pe la voi cresc poeții-n copaci, ca vrăbiile primăvara! Ce e pe acolo, pe la vetrele voastre sacre, în care se zbate, neîncetat, focul mistuitor al cuvântului ? Atelierele luceferești din Elizeea de Nord?! Ia te uită și la Gabriela, ce tril de măiastră are! Ce zici, Ioana? îmi împrumuți și mie o stea pentru a i-o prinde în păr Gabrielei?
\"nici azi nu știam dacă sentimentul de pîclă este o bizarerie de sezon\"
\"cavaler fără prihană al dezolării\"
\"nimicuri artizanale în foetaj de ploi mărunte\"
\"cea care vedea promitea o mega
liniște\"

\"liniște
pînă la proba contrarie
fluieram un requiem criptat\"

Va trebui să-mi iau măsuri de protecție! Dinspre dulcele târg vin prea multe arome halucinogene!

pana sa citesc intregul poem am zabovit asupra primului vers sufiecient de mult sa inteleg sentimentul aievea. iata cum omul cauta mereu explicatii in exterior pana cand a ajuns in largul universului.. e liniste? da, e liniste... dar inauntru inauntru inauntru e ca furtuna

Imparateasa

Ioana, ești o prezență mereu așteptată în pagina mea și-ți mulțumesc pentru citire, empatie și ...decriptare :).

Ioane, pe la noi pe la Ieși fiecare vrabie se naște cu un copac geamăn, cînd vine primăvara copacul înmugurește vrăbii, vrăbiile se coc toată vara pe ramuri iar toamna se culeg poeziile;))
În altă ordine de idei, trebuie să recunosc că am avut un moment de frisoane cînd ți-am văzut numele în subsolul paginii mele, mi-am spus, lebragie, na că ai făcut-o lată, să te văd a.cum te descurci cu critica. Că tot am revenit la respirație normală, mulțumesc pentru vizită și pentru cuvinte, sper că vei mai veni dacă te asigur că aromele sînt inofensive, am înlocuit halucinogenele periculoase cu bețișoare parfumate de levănțică.

cu simpatie,

Da Adina, din înăuntru către afară și din afară către înăuntru pînă cînd vom ajunge la numitorul comun numit liniște, așa fel că cea care vede să-și socotească misiunea încheiată în acest loc. Rîndurile acestea le-am scris sub impresia întîlnirii cu o femeie în vîrstă care, efectiv :), mi-a lăsat impresia că mă vede dincolo de imagine, că mă reCunoaște. A ieșit așa.

să ne citim cu bine :)

Sună... bizar prima parte a poemului, cu 6 de z :).
Un poem scris elegant, cu vers aristocratic. Interesantă fotografia, pare a fi un miez, o năframă, radiografia unei oglinzi în care se privește un chip de femeie.

Adică bizzzzzzar? pfiu...că errra să scap și un R ;))). Interesant modul în care și tu ai perceput fotografia, radiografia unei oglinzi în care, inițial citisem - se potrivește - un chip mi se pare aproape de modul în care am perceput-o și eu.
Mulțumesc (și)că nu te plîngi de dureri de cap cînd te pisălogesc eu ;)

\"requiem criptat\"... hmmm... ce are toata lumea cu reperul intregii mele existente :)... si mirosul sulfuros al termenului criptat... nu neinteles ci criptat...
Mi-a placut acel \"oferindu-se
fără sens fără vino...\"... superba metafora a darului... pacat ca... trebuie sa tac :)

Nu toata lumea, Vladule, numai cei acordați la o anumită lungime de undă, vezi că există o explicație???
Nu te întreb de ce ți-a plăcut acea metaforă pentru că și așa spui că taci, dar de ce trebuie?:P Și cu sulful ce-ai avut???:))

cu zimbet,

Te tot citesc de ieri...am intrat, am ieșit de pe pagina ta și iată-mă aici din nou deși \"nici azi nu știam\" dacă voi avea și curajul să lăsa un semn, fie și numai din \"simpatie\" pentru \"sentimentul de pîclă \".Mi-a plăcut, fiecare vers a avut rezonanță specială și...până vom ajunge la numitorul comun de care vorbeai, dacă mă primești, mă alătur și eu să \"fluier\" un \"un requiem criptat\".
Cu drag

Taisia, mulțumesc pentru semnul lăsat și pentru faptul că ai rezonat. Te aștept oricînd, cu drag, fie și să fluierăm împreună (orice, numai a pagubă nu):)

\"fiecare vrabie se naște cu un copac geamăn, cînd vine primăvara copacul înmugurește vrăbii, vrăbiile se coc toată vara pe ramuri iar toamna se culeg poeziile..\"

de la un drum de sapte zile, cat sapte anotimpuri, vin..
spune si tu, cum cuprind boabele mele verzi atatea semne sonore, cat cuvintele pe care eu le descifrez aici? melancolic, colegul meu de romana a bolmojit asa azi cateva versuri din arghezi: femeia raspandita-n noi, ca o mireasma de padure..
uite si tu ce scrii apoi in comentarii..
sunt si eu femeie, cum sa nu pot intelege cate rezonante fac din boabele mele de jad, bratara mea sonora..
am cuvinte-amprenta inchise intr-o boaba de jad, gabriela..
atunci te-ai sfiit sa atingi fara sa inteleg, acum stiu..
vreau sa-ti spun, sa nu uiti ca am cuvinte-amprenta.

Linea

Dana, multumesc pentru cuvintele-amprenta rostogolite pe pagina mea. Le aud si dupa ce zornaitul ultimei boabe s-a stins si ma bucur ca acum stii de ce atunci nu am vrut sa ating bobul de jad :). Se pare ca exista un timp anume pentru fiecare lucru, asa si raspunsul meu intirziat.

la buna reintilnire :)