Gabriela Frantz

Mirajul fericirii Plutesc în libertate la-ntâmplare Și viața un miracol mi se pare, Cu talpa goală calc pe puful ierbii Și-n plin extaz mă prind în dans cu cerbii. Dar simt amarul dulce,

O rază din înalturi Străbate negrul nor, În trupuri obosite Pătrunde-un tainic dor Ce-aruncă în uitare Veșmintele tristeții Și-un singur anotimp Rămâne-n sfera vieții; În val,

Părinți, dragi îngeri Urcând pe poteca destinului Aud glasul stins al suspinului, Trist bate gongul trecutului, Azi înțeleg glasul vântului! Privesc cu-ntristare spre casă, În suflet, greu,

Povestea nebunului * Eternul vagabont În zdrențuite țoale, Înconjurat de câini Și corbi ce-i dau târcoale, Cu un baston în mână Și-averea-ntr-o boccea, Pășește-n urma celor De

Iubește-mi iubirea Iubeste-mi iubirea ce-ți culcă durerea, Iubește-mi privirea ce-ți cheamă plăcerea, Iubește-mi sărutul ce-ți fierbe simțirea, Iubeste-mi și trupul ce-ți fură

Dragoste hoinară Iubirea ta iubite-i Doar puf de păpădie A adiat zefirul, Cu el, în pribegie, Și-a-mprăștiat sămânța Pe fiecare floare. Azi am aflat și-s tristă, Iubirea ta mă doare O

Invocare târzie Te chem târziu în noapte, cu glasul tăcerii Și te aștept să vii în templul durerii Să-mi sorbi din sân veninul ce mi l-ai picurat Când mierea de pe buzele-ți

Iubeste-mi iubirea ce-ți culcă durerea, Iubește-mi privirea ce-ți cheamă plăcerea, Iubește-mi sărutul ce-ți fierbe simțirea, Iubeste-mi și trupul ce-ți fură iubirea, Iubește-mi surâsul ce-ți ia

Sub domnia bărbaților Trăim într-o lume în care Bărbații se cred Dumnezei Ca lupii în haită atacă, Dar singuri sunt blânzi mielușei. Intrând în livezi de lumină Se-mbracă-n petale

Beție sentimentală Dac-ai veni o clipă la sânul meu străine, M-aș cățăra alene, ca edera pe tine Ne-am împleti-n spirală, pe culmi te-aș înălța Și-n lunga-mbrățișare, ușor, te-aș

Poveste de crăciun Lumini-le se-aprind, Steluțe sclipitoare Îmbracă noaptea rece, E satu-n sărbătoare! Pe drum,se pierd in noapte Clinchet de zurgalai, La geamuri,domnisoare Privesc dupa

Hazard Prin cazinoul vieții, La braț cu-al meu noroc, Am provocat destinul La un sinistru joc: Pe cartea tinereții Mizatam fericirea Ce-n răzbunarea-i crudă Mi-a blestemat iubirea Pe

Idealului meu Te-am plămădit din geană de zi și din speranță, Apoi, din al meu suflet, ți-am dăruit suflare Și-n zorii luminoși din cerul vieții caste, Eu inima virgină ți-am pus-o la

Pedeapsa Sine-lui În pântecul pământului Stă trupul pedepsit, Că a lăsat să fie Ego-ul umilit, Pentru că evadând O clipă din vecie A vrut s-arunce Super-ego-ul În sclavie, Dorind să

Femeia și bărbatul Din elixirul vieții Ce îl bea muritorul Bărbatul este apa, Femeia e izvorul. Pe nebulosul drum Ce duce spre iubire Femeia-i labirint, Bărbatul rătăcire. În

Acum, când pe-a mea scenă Ușor s-a tras cortina, În trupu-mi ostenit Mai pâlpâie lumina, În ochii celor dragi Simt lacrima tristeții Și-am înțeles că timpul Mi-a tors tot firul vieții, Un

Evadare Cristale de smoală, Întuneric de lapte, Veșnicie sfârșită, Întâmplări fără fapte... Libertate captivă, Rațiune-n noroi, Durere-n extaz, Ghinion în trifoi, Potop în

Când Spiritul Divin Ogoru-a-nsămânțat, S-a întâlnit cu Iuda Și-au încheiat un pact Punând pariu pe duhul Întregilor suflări: Nici un contact direct, Ci doar influențări; Pot mintea s-o

Izgonirea Desculți, pășind agale, Pe Calea Galileea Spre-ași ispăși pedeapsa, Vin Omul și Femeia. El ține-n brațe forța Și-n inimă mândria; Ea poartă cu sfială În pântec veșnicia Iar

Obsesie Alerg mereu prin negrul nopții Și mă grăbesc s-ajung la gară Iar trenul sună-n lungi ecouri, Nu pot decât s-ating o scară! Îl pierd și azi, îl pierd și mâine, Privesc în urmă-i

Tabla de smarald Enigma existenței Stă-nchisă-ntr-un cuvânt, Tot ceea ce coboară, Se-nalță din pământ. Când Luna și Telema Au vrut aceeasi casă, Cu ziua și cu noaptea S-au așezat la

Femeie plăpândă, feroce felină, Păcat strămoșesc, ești astăzi divină, Altar pentru jertfă, pe tine ard rugi, Preschimbi când dorești și regii în slugi! Femeie păgână cu trup de

Lumânarea Arzând pe masa vieții, E casa-n sărbătoare, Roșești puțin când vinul Se scurge în pahare În scânteierea-ți vie Se oglindesc castele, Învăluiți de vrajă Ne înălțăm

Un gol rămâne-n urmă, În înălțimi astrale, Când mă desprind din mine Și mă îngrop în mare! Tu mă aduni în plasă-ți, Pescar rătăcitor, Îmi dai un scop pe Terra Și astfel uit să