Poezie
Poezie de dragoste
Dragoste hoinara
1 min lectură·
Mediu
Dragoste hoinară
Iubirea ta iubite-i
Doar puf de păpădie
A adiat zefirul,
Cu el, în pribegie,
Și-a-mprăștiat sămânța
Pe fiecare floare.
Azi am aflat și-s tristă,
Iubirea ta mă doare
O văd cum strălucește
În strai de catifea
Și cochetează vesel;
Însă iubirea mea
A-ncărunțit-o dorul
Și a ajuns, se știe,
De-al tău extaz purtată
În pragul agoniei!
Mi-e inima de plumb
Și sufletul de gheață,
Pășesc fără să știu
Prin verdele din viață
Cuvinte, sentimente,
Cântate-n partitură
Pe portativul vieții
Sunt doar maculatură.
Ce simt, ce simt acuma
Nici nu mai vreau să știu
Cănd dragostea-i doar praful
Din stâncă în pustiu.
Privesc în asfințit
Și-mi legăn fericirea,
Sub muntele de sare
Mi-am îngropat iubirea,
Căci fiica rea a sorții
A aruncat cu zarul
Și cu pelin amar
Mi s-a umplut paharul!
Când dragostea hoinară
Nu îți încape-n veacuri,
Zadarnic prin trecut
Încerci să-ți afli leacuri!
Adulmecând durerea
Mă-ntreb, te-ntreb pe tine:
E bine când e rău
Sau rău când este bine?
013069
0
PM