Poezie
Obsesie
1 min lectură·
Mediu
Obsesie
Alerg mereu prin negrul nopții
Și mă grăbesc s-ajung la gară
Iar trenul sună-n lungi ecouri,
Nu pot decât s-ating o scară!
Îl pierd și azi, îl pierd și mâine,
Privesc în urmă-i cum dispare
Și cum târăște printre roți
Speranța unei călătoare!
Prin mine simt cum trece timpul,
Pășești tăcut în urma lui,
Purtăm pe brațe suferința
Nu-ți spun nimic, nimic nu-mi spui!
Alerg prin viață și prin noapte
Mă tot grăbesc s-ajung la gară
Îmi iau bilet, te văd în tren
Și reușesc să urc pe scară.
Pe coridoare îmi fac loc,
Prin lumea care ne desparte
Cu cât încerc să mă apropii,
Cu-atât te duci tot mai departe!
Se luptă teama cu speranța
Te caut, nu ești nicăieri,
Coșmarul nopții mă urmează
Și astăzi e la fel ca ieri.
Ating în treacăt cu piciorul
Peronul gării cenușiu,
Zadarnic am prins trenul vieții
Căci te-am pierdut, a fost târziu!
002346
0