Poezie
Poveste de Craciun
3 min lectură·
Mediu
Poveste de crăciun
Lumini-le se-aprind,
Steluțe sclipitoare
Îmbracă noaptea rece,
E satu-n sărbătoare!
Pe drum,se pierd in noapte
Clinchet de zurgalai,
La geamuri,domnisoare
Privesc dupa flacai.
Prin fulgii jucăuși
Copii îndrăzneți
Cu viscolul ce urlă
Fac trânte prin nămeți
Și câinii s-au trezit,
Colindători pe-afară,
Un coș cu mere mama
Aduce din camară!
Gutui și-o lumânare
Aprinsă stă pe masă,
Miros de colăcei
Umple întreaga casă!
Eu, sub privirea caldă
A flăcării stinghere,
În ale mamei brațe,
Pisica-ntr-ale mele,
Tăcute ascultăm
Poveste stelei, care
De secole-mpletește
Din fulgi de nea cărare,
Lumina revărsându-și
În noaptea de ajun
Sa incalzeasca pruncul
Din grajdul lui Crăciun!..
Cântând, coboară îngeri,
Din zările senine
Ajung și cei trei magi
La iesle, să se-nchine!
Pe hornul din cămin,
Prin pulberea cenușii
Se-nalț-o stea albastră,
Se-așează-n pragul ușii.
O iau în mâini, e rece,
Ba parcă-i o văpaie,
Mă arde ca un foc,
Mă udă ca o ploaie:
- Cine ești tu? și-aud
Un glas plin de durere:
- Nu știu:sunt eu, e mama
Sau fiica fiicei mele!
Vreau să arăt la toți
Minunea vorbitoare:
- E doar un strop de apă!
Nu,un cristal de sare!
Un moș cu barba lungă
Îmi șterge lacrima
Și arătandu-mi sacul
Mă-ntreabă ce să-mi dea.
Alături îi stă renul,
Privesc spre amândoi:
-Stii,imi doresc din suflet
Steluta inapoi,
Sa stea cu noi in casa
Iar când se lasă seara
Îi vom citi povești,
Să-i alinăm povara!
Când ochii îi deschid
Văd bradul cum sclipește,
Pe geam din flori de gheață
Steluța îmi zâmbește:
- Cine ești tu? și-aud
Un murmur printre ele:
- Nu știu:sunt eu,e mama
Sau fiica fiicei mele!
În lacrima-i albastră
Îmi regăsesc privirea,
Si-n inima-i de gheață
Se plimbă omenirea!
O-ntreb atunci pe mama:
- Se mai întoarce oare?!
Știi,vreau să-i cer lui Moșul
Să fii nemuritoare!
.........................
E frig și-i întuneric,
Sunt coji de nuci pe jos,
Fuiorul,Torcatoarea,
L-a terminat de tors.
Sub bradul prafuit
I-un glob ciobit din sticla,
Pe-un scaun e o carte,
Alături o pisică,
Doar oameni de zăpadă
Pe străzile pustii
Și viscolul, gemând,
Îi caută pe copii.
Zac crengi rupte de ger
Si brazi pierduti in ceata
Nici cainii nu mai latra
E-un sat,uitat,de gheata.
O siluetă-n noapte
Se-ndreaptă către geam,
Se duce să-și ia darul
Din fiecare an.
E steaua ei albastră,
Acum pătrunde-n casă,
Mere, colaci, gutui
De toate sunt pe masă!
Luminile se-aprind
Și raze sclipitoare
Îi încălzesc tristețea,
E satu-n sărbătoare!
Colindătorii cântă,
Ecou-ndepărtat
În noapte le răspunde:
„Cristos a inviat!”
Prin minte îmi trec toate
Ca o străfulgerare,
În prag o stea așteaptă
Răspunsul la-ntrebare.
Și ultimul tăciune
S-a stins în șemineu,
Cu glas pierdut îi spun:
-Sunt eu,sunt eu,sunt eu!
004477
0