Poezie
fiecare om e un semn de carte
niciodată nu a fost suficient
2 min lectură·
Mediu
în est
mirosul de iarnă și rugină
e un clopot pentru țipetele
pe care și așa nu le aude nimeni
gloanțele locuiesc în piepturi
inimile pleacă în locuri mai bune
alb negru și roșu
mult roșu
curge șiroaie de parcă Dumnezeu ar plânge prin oamenii care nu mai sunt
pentru noi
restul
care încă învățăm de fapt
că ne e bine
CC - cenușiul cenușii
e o potecă care duce spre nicăieri în fiecare
o potecă ce mestecă anii ca pe o gumă și apoi o scuipă când rămâne fără gust
pentru că așa e dragostea uneori
când se desprinde de trup
era bine când eram tineri și iubeam
ne iubeam-
de parcă eram în cireșul din capătul străzii
fiecare pe creanga lui
jos un mătăhălos cu varga în mână țipa
iar ați venit la furat
la muncă
dragostea e pentru oamenii fără ocupație
nu o să se aleagă nici praful de voi
cel mai scurt drum e drumul fără întoarcere
inima pe care-o ții bibelou cu câteva mileuri așezate colțuri întunecate și puțin praf în unghiurile moarte
nu face lumea mai bună
etichetele se rup
pulsul se rulează ca pe niște șenile de tanc
frica se arde
obuzele emoționale se trag
iar ochii se dezlipesc de pe radar
nu investi ceea ce nu îți poți permite să pierzi
cumpără acțiuni la all time high acolo unde știi că fundamentele nu s-au schimbat
râzi printre bitcoinii care-ți împânzesc portofelul virtual
păstrează Rigetti pentru copii care cresc
spune-ți ce ai de zis când partea tăcută
preia controlul
când altora le este frică tu să fii lacom
așa e și cu viața
când ți-e frică
tocmai atunci trebuie
să o trăiești
să o iei în piept
să te arunci în Dunărea înghețată să prinzi crucea de Bobotează
să țipi să cânți să dansezi
să fii bâlbâit
să să să
să știi că niciun om care a ajuns prea aproape
nu a fost neînsemnat
că nu a luat nimic cu el
și doar a lăsat
banul e banul e ban
tot ce îmi imaginam acum zece ani că mi-ar umple viața
am
dar e ca și cum ai depozita cutii goale într-o încăpere goală
golul din golul din gol
știam că e doar o aliniere la standardele și așa crăcănate ale vieții
niciodată nu trebuie nimic
dăcă vrei să poți merge înainte
înainte
înainte
trebuie să dai
să dai
dai
mirosul de iarnă și rugină
e un clopot pentru țipetele
pe care și așa nu le aude nimeni
gloanțele locuiesc în piepturi
inimile pleacă în locuri mai bune
alb negru și roșu
mult roșu
curge șiroaie de parcă Dumnezeu ar plânge prin oamenii care nu mai sunt
pentru noi
restul
care încă învățăm de fapt
că ne e bine
CC - cenușiul cenușii
e o potecă care duce spre nicăieri în fiecare
o potecă ce mestecă anii ca pe o gumă și apoi o scuipă când rămâne fără gust
pentru că așa e dragostea uneori
când se desprinde de trup
era bine când eram tineri și iubeam
ne iubeam-
de parcă eram în cireșul din capătul străzii
fiecare pe creanga lui
jos un mătăhălos cu varga în mână țipa
iar ați venit la furat
la muncă
dragostea e pentru oamenii fără ocupație
nu o să se aleagă nici praful de voi
cel mai scurt drum e drumul fără întoarcere
inima pe care-o ții bibelou cu câteva mileuri așezate colțuri întunecate și puțin praf în unghiurile moarte
nu face lumea mai bună
etichetele se rup
pulsul se rulează ca pe niște șenile de tanc
frica se arde
obuzele emoționale se trag
iar ochii se dezlipesc de pe radar
nu investi ceea ce nu îți poți permite să pierzi
cumpără acțiuni la all time high acolo unde știi că fundamentele nu s-au schimbat
râzi printre bitcoinii care-ți împânzesc portofelul virtual
păstrează Rigetti pentru copii care cresc
spune-ți ce ai de zis când partea tăcută
preia controlul
când altora le este frică tu să fii lacom
așa e și cu viața
când ți-e frică
tocmai atunci trebuie
să o trăiești
să o iei în piept
să te arunci în Dunărea înghețată să prinzi crucea de Bobotează
să țipi să cânți să dansezi
să fii bâlbâit
să să să
să știi că niciun om care a ajuns prea aproape
nu a fost neînsemnat
că nu a luat nimic cu el
și doar a lăsat
banul e banul e ban
tot ce îmi imaginam acum zece ani că mi-ar umple viața
am
dar e ca și cum ai depozita cutii goale într-o încăpere goală
golul din golul din gol
știam că e doar o aliniere la standardele și așa crăcănate ale vieții
niciodată nu trebuie nimic
dăcă vrei să poți merge înainte
înainte
înainte
trebuie să dai
să dai
dai
14361
1
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 397
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 68
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Nicolae Mihăilă. “fiecare om e un semn de carte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nicolae-mihaila/poezie/14198434/fiecare-om-e-un-semn-de-carteComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
și din orice perspectivă temporală, umanitatea pare pusă sub lupă, în poemul tău. Esența ei rămâne dragostea,la nivel de cuplu sau extinsă. Tonul este pe alocuri amar, dar nu cazi în lamentări, repetițiile accentuează ideea poetică și conferă textului un dinamism imposibil de ignorat. Un text ancorat în cotidian, cu un evantai de reflexe lirice în măsură să trezească emoția cititorului. Stea!
0
Mulțumesc pentru gândurile bune! Un an nou bun vă doresc!
0
Ma bucur ca te-am descoperit si ti-am dat si urmarire , sa pot sa te găsesc mai ușor, sa mai citesc câte o poezie pe furiș. Am descoperit in textele tale cuvinte de care eu fug si nu înțeleg de ce fug! Nu stiu cat timp trebuie sa ajungi la o asa maturitate poetică, sau poate te naști cu ea. Oricum ar fi, felicitări!
0

Felicitari!