Florina Daniela Florea

e unul din textele tale care mi-a vorbit, care mi-a placut si din care n-am vazut iesind ostentativ acel deget aratator, ci poezie.
Cel mai tare m-a impresionat inceputul, strania cutie de chibrituri care-l aduce pe firavul elf, in casa care l-a asteptat dintotdeauna.
Mi-a placut, de asemenea, gestul mare al scrierii cu ruj pe oglinda cea mica, parca o amintire a trairilor don quijotesti de dinauntruri in fata maruntelor-mari probleme ale lumii dinafara.
Daca e ceva pe care l-as rosti mai incet, ar fi partea aceea cu pozitivismul, greu recitabil.

P.S.daca ti-am tacut adesea, Carmen, nu inseamna ca nu te-am citit ci poate inseamna recunoasterea limitelor mele de intelegere, de muritor oarecare.
alegerea drumului insa imi apartine si mi-a apartinut intotdeauna.

Catalin, intr-o forma poetica noua, limpede, ascutita, e o surpriza faina.
strofa preferata? indubitabil, a treia, desi fiecare fațeta a textului merita sa fie sarutata si inteleasa.

Elena, ai simtit tu bine cum e cu teama. Am lasat urme mici pentru ca imi place sa ma declar ca fiind un curajos, deh, orgolios, insa teama aceea imi sufla in ceafa de ceva vreme incoace.
Ai citit bine, e luni si inca nu stiu ce sa fac.
Si, Elena, inca ceva: ma bucur ca ai venit aici.

Aida, sunt poeme-felii de pepene, zemoase, explodand intre papilele gustative si sunt poeme-nuca-de-toamna, pentru al carui gust te straduiesti sa-l simti exfoliind acea pieltita subtire si amara.
Sunt poeme care striga dintr-odata, largi, intinse, ecoul si sunt poeme care murmura soapte marunte, intr-o scoica.
Nu stiu cat am reusit aici sa prind esenta unui gest simplu dar greu de facut, de regula scriu mult, cei care ma cunosc o stiu.
Multumesc pentru semne.

oare de la cine am invatat asta?
(sau ma rog, incerc sa invat:) )

p.s. si mie imi pare mai bine asa.
ma bucur ca macar o data sa fi fost si eu de folos.

Norica, am inteles de prima data \"desenul\" cu scarile paralele. Intrebarea mea nuanta, venea sa puna puncte de suspensie relativismului geometric.

Si, bag seama, Nastia, coincidenta sau nu acest subiect, chiar ai inteles ca de fapt dubiul/teama/imposibilitatea luarii unei decizii (aparente) reprezinta exact recunoasterea acestui relativism.
Cercul devenind perfect, se autodistruge prin simplul fapt ca motivatia existentei lui nu mai exista.
Inchizand un poem (sinonimul meu pentru el-ea) inseamna acel punct care leaga cele doua capete. Daca-l scriu, atunci el-ea se desprind si cel mai probabil, intr-un scenariu optimist, asfixia aceasta va putea da nastere altor arce de cerc, altor inceputuri de cercuri, de data asta independente de cercul initial.
si-ajung la ideea cercului-balon de sapun.

ciudat, astazi e duminica, teama de ieri nu s-a stins, inca nu stiu ce sa fac.

dupa cum ti-am promis, am venit.
si da, e cam mare, nene, dar e super. e o foto excelenta.
am verificat si vad ca acum e 800X600 pixeli, probabil ca undeva in jur de 600X400 ar fi fost mai aproape de text, asa parca ar domina, cumva.
bag seama ca nu ai urmarit asta, dar, luindu-ma dupa reactiile entuziaste de pana acum, cred ca o poti lasa asa.

desapre text? prima strofa e pur si simplu o incantare pentru papilele mele gustative:), desi observ ca e un aperitiv fata de restul.
intre gustibusul acestei scrumbii si P.S.(super faza cu america:) ), totul e un meniu demn de un gurmand, de un cunoscator al mancarii autohtone de calitate:)

Nastia, cercul nu e inchis cata vreme nu si-a atins capetele. Dilema este daca orice poem trebuie sa fie finalizat, pretul acestui sfarsit devenind astfel sfarsitul motivatiilor care au nascut si multiplicat arcele de cerc.
Perfectiunea formei-sacrificiu sau nu?

Norica, totusi daca se intalnesc, spirala ce devine?
si inca o intrebare, daca spirala e o speranta, cercul deschis ce e?

respect manifestul, insa ma gandesc ce dictie buna trebuie sa aiba actorul care il \"recita\",

ma mai gandesc si la tinuta demna cu care trebuie manevrata ceasca aceasta cu (five o\' clock) ceai, cred ca necesita un control absolut al gesturilor, altminteri risca sa-l rastoarne taman pe pantalonii la dunga

poate un actor balcanic sa o faca oare?

cu zambet cuminte,

1. daca mi-ai spus ca-s \"stilista\", ma intreb daca pot extrapola notiunea pana la boieroaica. daca da, de cand?
:)

2 (aista-i doar P.S.). fereasca-te dumnezeu de parvenit.
macar a treia oara:), ca-n poveste.

bine ai revenit, trandafirasule, chiar ti-am simtit lipsa pe aici.
ma bucur mult pentru acest re-inceput:)

asa, amu despre text (il citii si pe celalalt, poti fi sigura:) ), se simte o liniste calma, dar obscur nuantata de resemnare.
sau poate e doar trecerea timpului, octombrie cu ceata, cine mai stie
ti-am spus ca in gradina mea inca mai dau boboci trandafirii? nu, sigur nu ti-am spus:). seamana cu bobocii tai de poezie, nu se tem de ierni, de frig. se deschid si-atat.

(in strofa a doua, as renunta macar la un \"ca\", daca nu la amandoi. doar asa, ca idee, tu stii mai bine)

cu drag,

esti atat de feminina, Alina, in versurile acestea, un lifting discret, o tristete mascata cu gratie, cine sa recunoasca femeia pe dinauntrul ei, nimeni, nimeni, nimeni
doar pentru el ti-ai pus la incheietura parfumul acela al primei femei, petrecandu-te a fi noua, pe drumuri nestiute, insa, ciudat,
ceva din tine ar vrea sa fii recunoscuta, necunoscuta fiind.

nu stiu, poate ma insel. in seara asta sunt subiectiva si recunosc asta.

sunt poezii in care ma chemi, ela, stii?
o stii...
asta e una din ele.
cerurile se despica haotic si din ele curge praful stelelor
gustul amar al singuratatilor intinse pe fiecare felie de viata.
vidul inimii.

las si semnul meu, de entuziasm, de sustinere, pentru initiativa, cu speranta ca nu se va opri doar aici.
cred ca e printre putinele momente in care imi pare rau ca nu sunt bucuresteanca, in care imi doresc mult sa pot veni acolo, spectator marunt al acestei \"razii\".
succes!

nene, nene, daca n-as sti ca ti-s draga, te-as crede:)
si-n plus, cu matale pe post de muza, mai iese cate-un zambet, insa daca ma apuc si le expun asa, la vedere, ma tem de inhibare ca dana de tamaie. pardon, ca dracu\' de dana. ops, iar gresii:)
si valea cu muza:)
in plus, stiu ca esti darnic, insa parca n-as voi sa ma-mparti cu tot saitu\', nu de alta, dar mai apoi ne afla si nevasta matale sau, si mai rau, barbatu-meu, si-atunci sa te tii...schite/scheme umoristice la domiciliu:)

p.s. multumesc pentru ca ma bagi in seama si nu te superi de cate cuvintele insir eu prin paginile tale.

Catalin, ma iarta, nu e cumva \"șestache\", de la \"șest\"=pe furiș?

si da, mare dreptate ai cu moartea asta, e plina de personalitate,e incapatanata, e ...plina de viata, fir-ar ea sa fie.

nene Genu, iar scapasi
i-i-i ceia buclucasi:
unu-n minus la nurlii
si-altu-n plus la ce-ai simti:)

pustiul acela.
pacat ca mai apoi crescand, oamenii mari uita
si fac poze la minut pentru orice fleac

remarc in mod deosebit imbinarea text-imagine, aceasta din urma accentuand semnul intrebarii din ultima strofa.
(mai ales unghiul mainii sprijinind barbia, atitudinea reflexiva, ochelarii, etc)
desi mahmura nu am fost prea des in viata asta, fiind destul de ametita de felu meu, recunosc simptomatologia redata in stilul (incorigibl-parodic) purtand marca anton:)
e clar, nene, iar le-amestecasi, daca tin cont si de retorica intrebare \"o fi de la vodca\"

p.s. sper ca se vede zambetul. trecui si eu pe-aici, citii, lasai semn.

nene Genu, azi, sapte octomvrie leat 2006 (sau care mi-o mai fi leatul pe lumea asta), realizai ca nu mai trecui de ceva vreme prin ograda dumitale si ca, desi prazul iti creste ca si inainte, ca zaibaru\' are aceleasi grade,
ma uitasi, nene. ma uitasi.
apăi cum? adusesi in lipsa mea una harnica foarte, cu dare de carte si o mai dusesi si la biserica (marturie is randurile de fata, adresate parintelui de resort) si umplusi casa de tot felul de instrumente de curatire (detergent, matura, mop, ba chiar si-un aspirator),
uitasi de restul lumii, adica de mine-evident, si-amu?!
amu ce faci, vii sa te plangi la portiță ca nu stiu ce cioban muschiulos (asa m-o dus mintea pe mine sa traduc \"cioban pana-n necuprins\":) ) iti calca pragul si te azvarli mai apoi?!
cum te-azvarli?! raspunsul tot la matale e: ca pe-o carte, numa\' ca iar ma bagasi in ceata: era un mr.Juvet de pica sau era un rege de inima? nuuu? era ceva de Kafka? brrrr..

stai ca ma ametisi cu totul cu plansul matale, nene Genu.
Stau dincoace de gard si ma uit cum mandra si ciobanul isi fac de cap dupa ce te-or azvarlit, sarmanule:(.

Cum? N-ai inteles nimica din vorbele mele? D-apoi sa stii, nene, ca nu mi-s io de vina. Asa m-ai plimbat printre versuri matale, atata pricepui:)

Cu zambet ne-priceput, io-ti ramai aceeasi vecina impaciutoare si consolatoare: culeg cartea de pe jos, o sterg frumusel, si..o pun in rama:).

as scoate partea cu ghebosul contemporan (brrrr:) ), nu pe motiv de esenta ci pe motiv de forma, de sunet.
nici strofa dinainte nu este foarte bine \"lipita\" de restul textului, nu ma gandeam ca pe langa scriitor aduci si fotograful.
repet, n-am spus ca nu au substanta, ci doar ca nu le vad foarte bine prinse de restul textului.

in rest, e aceeasi intelepciune ascutita pe care ti-o tot recunosc de ceva vreme incoace, inteleptule:)
inceputul si sfarsitul raman remarcabile.
ca orice limita.
ca si titlul, dedicatia.

e o poezie ca un deget intins, paradoxal, in tacere dinspre cel ce vede (martor mut, desi scrie) catre cel care doarme viata precum o moarte(vorbaretul fara cuvinte).
si mi-a placut. pentru ca ma face sa gandesc, adicatelea sa ma mai trezesc uneori:).