cel care nu scrie

as scoate partea cu ghebosul contemporan (brrrr:) ), nu pe motiv de esenta ci pe motiv de forma, de sunet.
nici strofa dinainte nu este foarte bine \"lipita\" de restul textului, nu ma gandeam ca pe langa scriitor aduci si fotograful.
repet, n-am spus ca nu au substanta, ci doar ca nu le vad foarte bine prinse de restul textului.

in rest, e aceeasi intelepciune ascutita pe care ti-o tot recunosc de ceva vreme incoace, inteleptule:)
inceputul si sfarsitul raman remarcabile.
ca orice limita.
ca si titlul, dedicatia.

e o poezie ca un deget intins, paradoxal, in tacere dinspre cel ce vede (martor mut, desi scrie) catre cel care doarme viata precum o moarte(vorbaretul fara cuvinte).
si mi-a placut. pentru ca ma face sa gandesc, adicatelea sa ma mai trezesc uneori:).

Dane, ți-am spus și eu la prima citire că am avut aceeași senzație, ca și Florina: ceva nu se leagă în text, nu există parcă continuitate între pasaje…probabil era păcatul căutării unor coordonate carteziene, a unei logici a derulării, fără a lua în seamă structura ambivalentă și nu la cea a textului mă refer, deși trebuia să remarc capcana, contradicția, contrastele perechi, chiar începând de la acel inspire/expire, care inițial m-a cam iritat, dedublarea sau dublarea:).
plăcut. un plăcut febril:)

fetelor, uitați ce-mi trimite mie azi un prieten pe mess. o să vă rog să-l iertați dacă nu are dreptate, dar, mă gâdeam eu că mă mai gândesc la ce spune. deci, zicea el că ar fi vorba despre o \"radiografiere a unei capturi cinematice a cărei consistență e dată de construcția tip foitaj. citirea se face nu în funcție de coeziunea foilor sau complementaritatea rezultată în urma compilației, ci de ofensiva cu care aceste foi decupează alte foi și omogenizează cooperarea metatextului cu textul.\"

mulțumesc mult pentru treceri, vă mai aștept.

fii bun și așteaptă cu explicația în poartă. pentru mine un așa labirint al simplității devine de nesuportat.
deci...tu încă te gândești la ce spune prietenul, tu intermediezi și vrei a atenua în același timp bulversarea prichideilor cu glăscior firav care nu au știut (sărmanii) a tăcea, tu binevoiești totuși a aduce lumina...aproape strălucesc de bucuria cunoașterii (noroc că mai există prieteni), tu...
o fată s-a conformat și a mai venit.

narcisa,
sunt și eu un prichindel bulversat, rogu-te, nu-mi pune în mâini un târnăcop mai mare decât mi-e firea! mina asta, în care muncesc eu, are o singură galerie. din plictiseală auriferă, o tot labirintizez. strălucirea ta e de la lămpașul cui?!