Străina

n-a fost decât întunericul și poezia de vină
ca praful stârnit între degete să prindă miros de neliniște
“vă rog să mă scuzați că stau cu spatele”
prea multe cuvinte pentru un alien
prea mult zâmbet pentru o aterizare forțată
și curios tocmai traducerea lipsea
cum să înțelegi semnele cum să întelegi reflexia luminii
am uitat mesajul îndelung pregătit și
(totuși ceva ceva îmi amintesc eram singură în față o masă de lemn masiv
mult fum de țigară umbrele celorlalți le aud foindu-se tac
un telefon un pahar cu apă și politicos blitzuri cineva
o chitară un cântec mai vechi și
asta era sigur înainte de plecare da da)
“vă rog să mă scuzați că stau cu spatele”
mersul de-a-ndoaselea nu e tocmai cauza
pentru care am pornit-o hai-hui printre stele

*
m-am prezentat e ciudat că îți aminteai numele meu de apă
deși era prima dată îți simțeam scrâșnind deșertul sub tălpi
am scos tablița cu omul și soarele și explic
aici eram eu în copilărie aici e Rilke povestind despre bunul Dumnezeu
și dincoace am șoptit e umbra mea
port luna la picior și o cometă ma taie de-o groază de lumi
când și când
tăceai
roteai gânduri de jur împrejurul meu pământean
mă știai și nu mă știai de undeva

nisipul tău roșu începuse a curge prin vene clepsidre
pulverizau cuvinte într-o limbă prea veche sau prea nouă
înțelegeam că fără apă ochiul meu nu-și mai avea rostul
trocul perdant o privire o frază o privire o frază
hotărât, la a doua rotire de inimă voi pleca
tot noapte fiind ți-am explicat de fericire
de mamă de soră de frate mi-ai îngânat silabele
dar erai singur acolo cum să crezi
semnele puține pe lumea ta mult prea uscată
de unde să știi că în spate e întins campul meu de verde
cu maci care-mi cresc în fiecare vară pe tâmple
la-mpreunările ocazionale cu ploaia
când pe solul tău nici nu se născuse încă
femeia pământului

*
din palme sting o melodie oarecum speriată
oarecum tânără oarecum bătrâna cu timpul
țopăind de colo colo karaoke un refren un semn de stat locului punct
nu pot nu
din chitara corzile rup drumuri afone desprinse opririle
nu sunt decât pauze dintre două salturi
nu sunt decât musafirul cu degete mute de pe altă planetă
ce subțire e aerul ce fără sunet e
nu pot nu
mimez un cuvânt vechi pe terra “cu bine”
și-atât

e vremea să plec nu mai am unghii la capete
le-am tocit scriind o frază pe limba ta împietrita
e frig și târziu pentru o pământeancă fără pământ

îmi iau voyageru’ la spinare
spre capătul lumii drumul e lung și cine știe ce mă mai așteaptă
pe Pluto
Lord knows you sound just like a stranger