Povestiri anodine
Sunt la tot pasul,
Presărate cu-angoase
Facile
Turnate-n ureche
Cu glasul
Celui ce poartă
Tristeți infantile.
Să-l aflu pe cel
Ce cunoaște,
Să îl aud pe cel
Ce
E-atât de trist să-mbătrânești
De unul singur
Pe pământ
Când știi prea bine
Că nu ești
Decât un lut cu țuțuroiul
Sfânt.
Trăiește clipa!
Grăiește un slogan,
Că vremea le va dărâma
Pe
E martie și văd
Deodată
Că a-nflorit iubirea,
Deși ne roade amintirea
Acelui ger năpraznic
Ce-a fost odată.
Luând-o pildă pe natură,
Care-nflorește-n primăvară
Și se dezvoltă-n plină
Bărbatu-i vrednic
Chiar de plâns
Când face caz
De bărbăție,
Femeia,
În arealul ei restrâns,
Își folosește farmecu-n extaz
Cu sfinție.
Și veselă pășește
La altar
Fără să-și pună
Vreo
Să fii și preot,
Și enoriaș
Nu-i la-ndemâna
Oricărui popă
Care,
În bisericile
Din oraș,
E o ființă
Mizantropă.
Și dacă iei
Un sentiment
Religios,
Dacă e cazul,
Îi ridici
Un
Purtând un secret
În sufletu-ți mare,
În jurul tău se ridică
O liniște deasă
Și crește năvalnic,
Crește-n valoare
Până când pică
Cu totu-n angoasă.
Nu numai mireasa
Omul sensibil,
Ros de o idee
Este, sigur,
Plictisitor.
Nu are căutare
La vreo femeie
Cu înclinații
Către amor.
Dacă încearcă
O simplă părere
Despre femei,
Bogate-n iubire,
Stârnește
Dacă te-ai pricopsit
Cu-o taină
Ce nu mai poate fi
Rostită,
Sigur,
Pe tine-ai pus o haină
Ca pentru o ființă
Pedepsită!
Tu, zilnic,
Fi-vei condamnat
Din astă cauză
Să te ascunzi
Și
Un lucru dacă spui
Și tu
Provoci în juru-ți
Foc de paie,
Chiar dacă-n minte
Nu-ți trecu
Să faci din asta
Hărmălaie.
Să te ridici deasupra
Existenței
Printr-o bătaie
De aripă
E-o
Îmi aduc
Prea bine-aminte,
În picioare stând
Firesc,
De-ale popii seci
Cuvinte
Când să mă
Căsătoresc.
Tu, femeie,
Îl iubește
Pe acest bărbat,
Iar dacă
Îți poruncește
Execută
Eu nu sunt existentul
Care
Crede, cu multă siguranță,
Că fericirea lui
Îi e datoare
Să îi confere o prestanță.
În felul ăsta
Voi pierde sigur
Din tragicul trăit
De antichitate
Iar
Sunt femei fără nimic,
Nici bune,
Nici rele,
Și asta
Mă cam doare-un pic,
Că sunt născut
Din ele.
Sunt și barbați
Care aleargă,
La fel de buni,
La fel de răi,
Să scape-n lumea
Cu tine frământările
Le-am aruncat
Îndată ce-am ieșit din ceață
Și tu tânjeai
Dup-o iubire
În ultimul pătrar de viață.
Te lași iubită
În fiecare zi,
De noapte, ce să zic,
Îți vine
Stau cu-un ochi
Pe-ntâmplător,
Meșter mare cu surprize
În plăcere și amor
Dacă nu-i atins
De crize.
Și privind
Minuțios
La prezența-i nălțătoare
Parcă sunt
Mai curajos
Cufundat în
De ce iubito-n capul tău
Se ceartă liniștea
Cu tine?
Pe ce?
Pe neplăceri
Vecine
Cu teama ta de hău?
Pe scaunul de la birou
Îți zboară gândul
Prin ferești
Precum o stare
De ecou.
Copiii
Cu hainele în mână
Mă plimbam
Prin casa de la țară,
Tăcută și frumoasă
Ca o zână
Din Siam.
Priveam așa, într-o doară,
Un pat imens de pe terasă
Pe care odihnea un țol
De
Eu ți-aș grăi
Frumos
Despre orice-ai dori,
Dar nu mi-e
De folos
Când știu că m-aș căí.
Nu ți-aș vorbi
Deloc,
Știind că
Și tu știi
Că dacă îți vorbesc
Ad-hoc
La fel mă voi căi.
Așa
Prometeu ne-a dat speranța
Și a fost parșiv
Cu noi,
Ne-a încurajat constanța
S-avem crez,
Să fim eroi.
Dar speranța
Îți oferă
Un nimic cu iz astral,
O ispită
Pasageră
Cu mirosul ei
Sunt pe lume soiuri
Multe
De calici inteligenți
Care-aduc
Numai insulte
Celor slabi și oponenți.
Mimând grija
Pentru toți
Ei fac jocul unui ins
Și la umbra lui
Sunt hoți,
Prădători cu
A căutat o viață-ntreagă
Să fie și el
Împlinit
Și, de se poate, să-nțeleagă
Unde merge așa
Grăbit.
A ajutat pe nevoiași,
Pe cei cu mintea
De copil
Și a tocmit meseriași
Să le ridice
Un
Un prea mândru fariseu
De la slujbe
Nu lipsea
Și-l ruga pe Dumnezeu
Sănătate
Să îi dea.
La desfrâu și siluire
Niciodată
Nu s-a dat,
Că spera la mântuire
Tocmai el,
Om
Un destin necunoscut
Te împinge
Către bani
Fără să îl poți învinge
Cu-atitudini de șamani.
Străduindu-te
Din greu
Să fii tu stăpân pe el,
Retezându-i
Din tupeu,
Nu ți-a reușit defel.
Ai
De s-a întâmplat
Vreodată
Să cred că-s cineva,
Jur
Că gluma-i nesărată
Și va înceta
Cumva.
De ce să-nghit,
Atunci când nu depind
De nimeni,
Insulte proferate
De minți ce se dedau
La
Carnea noastră
Face fițe
Dacă vrea
Și e dispusă,
Friguri albe
Pune-n țeasta
Aburită și supusă.
Și dorește
Ca sublimul
Să-l găsești numai în ea
Iubind-o
Ori s-atingi
Margini