florin Vasilescu

Povestiri anodine Sunt la tot pasul, Presărate cu-angoase Facile Turnate-n ureche Cu glasul Celui ce poartă Tristeți infantile. Să-l aflu pe cel Ce cunoaște, Să îl aud pe cel Ce

E-atât de trist să-mbătrânești De unul singur Pe pământ Când știi prea bine Că nu ești Decât un lut cu țuțuroiul Sfânt. Trăiește clipa! Grăiește un slogan, Că vremea le va dărâma Pe

E martie și văd Deodată Că a-nflorit iubirea, Deși ne roade amintirea Acelui ger năpraznic Ce-a fost odată. Luând-o pildă pe natură, Care-nflorește-n primăvară Și se dezvoltă-n plină

Bărbatu-i vrednic Chiar de plâns Când face caz De bărbăție, Femeia, În arealul ei restrâns, Își folosește farmecu-n extaz Cu sfinție. Și veselă pășește La altar Fără să-și pună Vreo

Să fii și preot, Și enoriaș Nu-i la-ndemâna Oricărui popă Care, În bisericile Din oraș, E o ființă Mizantropă. Și dacă iei Un sentiment Religios, Dacă e cazul, Îi ridici Un

Purtând un secret În sufletu-ți mare, În jurul tău se ridică O liniște deasă Și crește năvalnic, Crește-n valoare Până când pică Cu totu-n angoasă. Nu numai mireasa

Omul sensibil, Ros de o idee Este, sigur, Plictisitor. Nu are căutare La vreo femeie Cu înclinații Către amor. Dacă încearcă O simplă părere Despre femei, Bogate-n iubire, Stârnește

Dacă te-ai pricopsit Cu-o taină Ce nu mai poate fi Rostită, Sigur, Pe tine-ai pus o haină Ca pentru o ființă Pedepsită! Tu, zilnic, Fi-vei condamnat Din astă cauză Să te ascunzi Și

Un lucru dacă spui Și tu Provoci în juru-ți Foc de paie, Chiar dacă-n minte Nu-ți trecu Să faci din asta Hărmălaie. Să te ridici deasupra Existenței Printr-o bătaie De aripă E-o

Îmi aduc Prea bine-aminte, În picioare stând Firesc, De-ale popii seci Cuvinte Când să mă Căsătoresc. Tu, femeie, Îl iubește Pe acest bărbat, Iar dacă Îți poruncește Execută

Eu nu sunt existentul Care Crede, cu multă siguranță, Că fericirea lui Îi e datoare Să îi confere o prestanță. În felul ăsta Voi pierde sigur Din tragicul trăit De antichitate Iar

Sunt femei fără nimic, Nici bune, Nici rele, Și asta Mă cam doare-un pic, Că sunt născut Din ele. Sunt și barbați Care aleargă, La fel de buni, La fel de răi, Să scape-n lumea

Cu tine frământările Le-am aruncat Îndată ce-am ieșit din ceață Și tu tânjeai Dup-o iubire În ultimul pătrar de viață. Te lași iubită În fiecare zi, De noapte, ce să zic, Îți vine

Stau cu-un ochi Pe-ntâmplător, Meșter mare cu surprize În plăcere și amor Dacă nu-i atins De crize. Și privind Minuțios La prezența-i nălțătoare Parcă sunt Mai curajos Cufundat în

De ce iubito-n capul tău Se ceartă liniștea Cu tine? Pe ce? Pe neplăceri Vecine Cu teama ta de hău? Pe scaunul de la birou Îți zboară gândul Prin ferești Precum o stare De ecou. Copiii

Cu hainele în mână Mă plimbam Prin casa de la țară, Tăcută și frumoasă Ca o zână Din Siam. Priveam așa, într-o doară, Un pat imens de pe terasă Pe care odihnea un țol De

Eu ți-aș grăi Frumos Despre orice-ai dori, Dar nu mi-e De folos Când știu că m-aș căí. Nu ți-aș vorbi Deloc, Știind că Și tu știi Că dacă îți vorbesc Ad-hoc La fel mă voi căi. Așa

Prometeu ne-a dat speranța Și a fost parșiv Cu noi, Ne-a încurajat constanța S-avem crez, Să fim eroi. Dar speranța Îți oferă Un nimic cu iz astral, O ispită Pasageră Cu mirosul ei

Sunt pe lume soiuri Multe De calici inteligenți Care-aduc Numai insulte Celor slabi și oponenți. Mimând grija Pentru toți Ei fac jocul unui ins Și la umbra lui Sunt hoți, Prădători cu

A căutat o viață-ntreagă Să fie și el Împlinit Și, de se poate, să-nțeleagă Unde merge așa Grăbit. A ajutat pe nevoiași, Pe cei cu mintea De copil Și a tocmit meseriași Să le ridice Un

Un prea mândru fariseu De la slujbe Nu lipsea Și-l ruga pe Dumnezeu Sănătate Să îi dea. La desfrâu și siluire Niciodată Nu s-a dat, Că spera la mântuire Tocmai el, Om

Un destin necunoscut Te împinge Către bani Fără să îl poți învinge Cu-atitudini de șamani. Străduindu-te Din greu Să fii tu stăpân pe el, Retezându-i Din tupeu, Nu ți-a reușit defel. Ai

De s-a întâmplat Vreodată Să cred că-s cineva, Jur Că gluma-i nesărată Și va înceta Cumva. De ce să-nghit, Atunci când nu depind De nimeni, Insulte proferate De minți ce se dedau La

Carnea noastră Face fițe Dacă vrea Și e dispusă, Friguri albe Pune-n țeasta Aburită și supusă. Și dorește Ca sublimul Să-l găsești numai în ea Iubind-o Ori s-atingi Margini