Nu ți-e rușine
Să exiști?
De ce trăiești într-un dezmăț
Al minții obosite,
Dregându-ți gustul
În răsfăț
Cu-ale nopților ispite?
Privești folosul
Într-o doară
Și crezi că
Numai tu
În popii noștri
Rotofei
Sapă adânc
Plăcerea.
De sunt milos,
C-așa vor ei,
Sfințesc orice
Le cer,
Că au căderea.
Mă bate-n minte
O întrebare
Plină de farmec
Tineresc.
De ce
Urăsc
Ochiul treaz
Pe cer suit
Făptuiește un suspin
Îndreptat
Spre un extaz
Plin de ,,ce”-ul lui divin.
Neamul meu
E înecat
În obidă și tristețe,
Naiv nu-i,
Ci înclinat
Înspre doine cu
Vise bogate cu prinți,
Dacă le ai,
Rar te mai cheamă
În altare cu sfinți.
În soare zărești
O mare
De zeamă fierbinte
Care-ți produce
Fiori.
Respiri sacadat
Printre ,,of”-uri
Dacă ai o taină
În suflet,
De care ești legată
Involuntar,
Mărturisește-o fără teamă
Și fi-vei liberată.
Numai așa
Te vei mișca în voie
Printre gândurile tale
Limpezi
Și
Vei putea
Abia aștept
Să te întorci acasă
Plină de șarm
În alba ta rochiță,
Că îmi lipsești
Precum o coasă
Gazonului pe care stă Codiță*.
Vino să bem
O băutură fină
Și-apoi să jucăm cărți
Sau
Să
Eu sunt mânat de-o patimă
Ce pârjolește
Totul.
Ispititoare, crudă,
Avidă după spații
În care bate vântul,
Ca idiotul,
Până se potolește
Într-un neant
Lipsit de compensații.
Pe nisipul
Muzica trezește-n mine
Multe pasiuni
Lumești,
Numai dânsa mă mai ține
S-ating porțile
Cerești.
În nopți lungi, plictisitoare,
Somnul nu vine
În pat,
Ploape grele, obositoare,
Peste ochii
O tehnică nebună
Și căi năucitoare
M-ajută să vorbesc cu lumea
Fără fir
Pe un Pământ sărac
Și pârjolit de soare
Pe care vrăjitorii dansează
În delir.
Carnea efemeră,
Plină de
Lumea azi ne urmărește,
Stă cu ochii mari
Pe noi,
Își dă coate,
Chicotește,
Căinându-ne
Apoi.
Ba că suntem
La început,
Ba că sita-i nouă,
Săraca,
N-a priceput
Că o iubire-i
Pic de
Lumea azi ne urmărește,
Stă cu ochii mari
Pe noi,
Își dă coate,
Chicotește,
Căinându-ne
Apoi.
Ba că suntem
La început,
Ba că sita-i nouă,
Săraca,
N-a priceput
Că o iubire-i
Pic de
Talpa ta,
Pe iarba udă,
Soarbe-un ,,ce”
Religios
Ce-ți pătrunde
Firea nudă
Luminând-o
Maiestuos.
Te agiți
Ca o albină
Să nu cazi
Într-o capcană,
Prea departe
De stupină,
Fără
Vai, mie,
M-am îmbolnăvit!
De draga mea
Sunt azi
Bolnav.
Nu mai citesc,
Dar nici nu scriu
Pe o hârtie roz
Și cu miros
Suav.
Răpus de teama
De pustiu
Și de chinul virtuoz,
Nu vreau
Toți cunosc
Că omul dat
Nu e simplu
Ci dual.
E un duh îngemănat
Cu o pulbere căzută
Dintr-un cer
Ambiental.
Consumându-se pe sine,
Precum o cometă
Trează,
Căută tot adevărul
Sub
Ochi în ochi, ca doi copii,
Ne-am luat ușor cu vorba,
Mai de una,
Mai de alta,
Vânturând cuvinte rare,
Că-mi venea,
Așa
Deodată,
Să o strâng în brațe tare
Sau să joc
Precum juca
În
Simțurile decadente stau sprințare
Pe aproape,
Ele sunt prezență vie și de dulce,
Și de post,
Având darul să ne ducă
Pe căi pline cu hârtoape
Ca să ne aflăm în treabă
Și cu rost,
Și fără
Doamne, cum se poartă
Cu mine
Mii de sentimente!
Măi, Preda!
Ce zice Terente?
Dacă iubire nu-i, e ceartă?
Tremurând precum Baudelaire,
Arunc necazul meu în vin
Și mă întreb
Ca ăl căzut din
Dacă întâlnesc materia în sine,
Cercetător fiind,
Făcut nu născut,
Am șansa să mă zăresc
Pe mine,
Omul real
Și necunoscut.
Dincolo de ce numesc
Natură
Se întinde spațiul gol,
Vreau să-ți spun,
Mai apăsat,
Că ceva
Îmi curge-n vine,
Otrăvindu-mă treptat
Cu angoase
Și leșinuri
Care nu-mi fac bine.
De râvnesc și eu
La plăceri în chinuri,
Vina crudă
Mă
Nu vreau pe alții să-i imit
Adăugând nimicul
Existent
La marele nimic lărgit,
Clădind o operă,
Atent.
Dacă ader la un curent,
De celălalt
Voi fi hulit.
Nu am nimic cu lucrul aparent,
Că
Privesc în zare
Ca un rob
Al râsului de mine,
Mă rog,
Sau de oricine
Îmi iese-n cale.
Potrivit, de ce n-ar fi?
Dacă ar fi să fie
Să mă las de profeții
Despre om,
Despre tăcere,
Imposibil
Mă uit la viața mea
De om
Muncit pe-altare indecente
Pe mai nimic, pe bani,
Pe rom
Și pe salvări potente.
Am cochetat
Și cu știința,
Ca să îmi fac un nume
Scăpat
De suferința
Care a
Clocotul dramatic, obsesiv,
Limpezește trăirile
Feroce
Când tristețea nu are motiv
Să aibă răgușală
În voce.
Tremurul zdruncină dur insul,
Topindu-i reversibil
Viața
Ce se confruntă des cu
Iluziile închise
În rare viziuni
Dau dimensiunea
Veșnicei veșnicii
Ce se ascunde stoic
În promisiuni.
Că neantul-neant
Nu se pierde-n sărăcii,
E sigur.
Și dacă se întâmplă
,,Lipsit”