florin Vasilescu

Orice curaj Autor Florin Vasilescu Chiar dacă un romantic azi E omul rar Şi anacronic, Vreau să trăiesc Până nu ,,caz” În realismul electronic. Oraşul meu, Satul din lemn Nu-s locuri

Ești orgolios Din fire? Îți dorești O altă lume Cu care Să ai de-a face Pe din dos? Dacă Nu te-ai întrebat Pe ce cale să apuci Să ai Șansa Să trăiești Nu doar sub

Un salcâm, Ca toți salcâmii, Ședea singur într-o seră Ca un sfânt Preocupat În chilia-i austeră. Întregind doar un decor Pe o margine de-alee Părea tare ocupat De o tainică idee. ,,Ce-ar

Trecutul Dac-a fost, A fost Pentru bătrâni Doar o romanță Cu lacrimi grele Fără rost Și fără strop De aroganță. Trecutul Îl uiți cu ușurință, Că nu-ți mai este de folos Și dacă vrei

Gândul meu E mare hoț! Mă cuprinde Fără veste. Până-n ceruri Mă cocoț Ca să scap De-a lui poveste. Sunt născut în răsărit, Nu refuz, Dacă se poate, Rațiunii un profit, Din

Dacă Cel de Sus Te știe Și-are un gând Cu tine, Þine-te În poezie C-o să-ți fie bine. Când necazurile-ți Calcă Bruma ta de fire Nu mai sta cu pumnu-n Falcă Așteptând o

Că viața ta prezentă Ușor se desfășoară Între repere clare De toți acum știute, Că nașterea e grea Și moartea e ușoară Le înțelegi, Deși-s necunoscute. Visezi același vis, Că mergi

Privește-mă atent! Sunt om normal În sensul Cel mai larg, Citesc, alerg, muncesc Să ies la mal, Fără să umblu Cu mila pe catarg. Când vreau, Arunc privirea-ntrebător, Nu intru-n starea

Ninge mult, ninge pieziș, Vântul, iute ca o spadă, Urlă pe un povârniș Într-o limbă subțirică, Plină cu zăpadă. Fulgi de ,,apă albă” Cad din ceruri, Echivoc, Pe copacii ca o

Lumea azi ne urmărește, Stă cu ochii mari Pe noi, Își dă coate, Chicotește, Căinându-ne Apoi. Ba că suntem La început, Ba că sita-i nouă, Săraca, N-a priceput Că o iubire-i Pic de

Sprințare celule se-agită Să-mi spună, băiete, ești viu! Ducându-mă iute-n ispită Că nu sunt ce pare să fiu. Eforturi nebune dau ghes Plăcerii pe care n-o neg Că are un ce interes Să am o

Tânjesc după o primăvară Cu verdele ei Crud Și aer fin de domnișoară În păr cu flori De dud. Se lasă prea mult așteptată, Sporindu-și hoțomana Prețul, Lăsând-o pe vecina-i supărată Să

Puteai să fii născut Și nu s-a realizat? Ai fi fost tot absolut, Hăul nu te-ar fi-ncercat. De s-a-ntâmplat să te naști Neantul s-a dărâmat, Ești concret printre nefaști Căutând să fi

Simțurile decadente stau sprințare Pe aproape, Ele sunt prezență vie și de dulce, Și de post, Având darul să ne ducă Pe căi pline cu hârtoape Ca să ne aflăm în treabă Și cu rost, Și fără

Ce a fost întâi și-ntâi? Iată marea întrebare! Poți s-o pui tu orișicui, Să răspundă nu e-n stare. C-a fost apa, orișicând, Că din ea ieșit-au toate, Și pământ, și foc, și vânt, Tați și

Mă antrenez să tac Mai cu folos, Dar, asta, N-am să pot Vreodată, Că sunt un cinic Bucuros Să recunosc Că sunt o pată Însuflețită de Hristos. Să-mbătrânesc, Îmi pare, N-am vrut,

Tânjesc după o primăvară Cu verdele ei Crud Și aer fin de domnișoară În păr cu flori De dud. Se lasă prea mult așteptată, Sporindu-și hoțomana Prețul, Lăsând-o pe vecina-i supărată Să

Ȋngerul moralității ne sugrumă Alungȃnd trăirea, sigur, naturală, Ȋncȃt nu ezită inima s-o-npungă Cu mii de suliți ascuțite-n școală. De vrem să facem o faptă

Cu cei ce îi iubesc mai mult Nedrept am fost, și-mi pare rău, Dorința lor n-am vrut s-ascult, Fiind un om căzut în hău. Voi știți c-am fost și eu un om, Precum cei din lumea toată, Și mi-a

Ai un curaj nebun Să mă privești în ochi Și, Respirând adânc, Încerci să nu deochi. De ce ești trist și abătut, Că te știu un altruist, Bogat și de temut. Resurse...ai Să îți permiți

Cum să mȃnec m-ai îndemnat, Că-s om cu ceva fală Și , uneori, prea viciat, Dat la rău fără sfială. Mă rog cȃnd pot, mă rog prea rar, Dar m-ai iubit și m-ai iertat, Cum să mȃnec

Cultivȃndu-ți mintea cu tărie Din zori de zi și pȃnă-n miez de noapte Permanent să-ți pui o temelie Simțirii viu trăite cu idei coapte. Citind poemele de pe portal Te-au îndemnat să

Cu cei ce îi iubesc mai mult Nedrept am fost, și-mi pare rău, Dorința lor n-am vrut s-ascult, Fiind un om căzut în hău. Voi știți c-am fost și eu un om, Precum cei din lumea toată, Și mi-a

Cum aș putea Să mă dezleg de mine Ca să-nțeleg Că devenirea mă surprinde Când face ca ființa-mi, Ființând în sine, Să cuprindă Ce nu se mai cuprinde? Un eu Sunt eu, Ce nu mă pierd