Fabula băiatului amorezat
A fost odată un băiat
Profund, profund amorezat
De o fătucă de pe scară,
Simpatică din cale-afară.
I-a dus și flori, i-a dat bomboane,
I-a suspinat pe sub balcoane,
I-a
Căldura asta infernală
Ne bagă rând pe rând în boală
Și să observ îmi e ușor
Efectul său devastator
Asupra frunzelor din pom,
Asupra capului, la om,
În special neprotejat,
Asupra nasului
Pești
Nativ în pești, el a crezut
C-o să iubească o sirenă
Dar vremea iată, a trecut
Și-a eșuat lâng-o balenă
Berbec
Pe Miorița lui bălaie
El a iubit-o de cârlan
Dar ea, cu mintea sa de
Vă propun o ghicitoare, ceva mai umană, zic eu, decât cea a lui Calimero cu turcii și narghilelele. Deoarece această ghicitoare este în afara concursului și nici nu are girul lui Calimero sau a lui
Celula cu bombonel
Deschid cu teamă ușa celulei lui Năstase
Zăvorul sună straniu, a pocnet de pistol,
Trezit din reverie pentru un mic control
Spre mine își revarsă
„cine are urechi de auzit, s-audă”
Urechile, accesorii indispensabile
Ești pentru toate pregătit
Când ai urechi de auzit,
Dar stai departe de belele
Când ai urechi și... miști din
Era un furnicuț odată
Îndrăgostit lulea de-o fată,
O furnicuță cam nurlie
Ce îi era, în fapt, soție.
Iubire cum aveau cei doi
Nu mai fusese-n mușuroi
Și n-avea cum să se găsească
În
Prolificitate
Cu ani în urmă, în divan,
Adus-a Cuza un țăran,
Iar astăzi, după-atâția ani,
E plin divanul cu țărani.
Posibilă explicație
Al nostru politician,
Ce și-a lăsat,
De-auzi o doamnă belicoasă
Și horcăieli din gât, flegmoase,
E semn că te îndrepți spre casă
În troleibuzul 96.
E vremea ochii să-i belești
Și să te ții de buzunare
Că șuții noștri-n
1. Ruga unui român pragmatic
Doame, Tu, ce-mparți dreptate
Și iubire ne arăți,
Fă-mă om cu greutate
Ca să nu am greutăți
2. Ruga unui român pentru soacra sa
Doamne sfinte, te-aș ruga
Să
Lui Costel Stancu, care și-a lansat o excelentă carte de epigrame la Editura TIM Reșița, cu titlul „evoluți@ umană”. Felicitări
Cu gura mare azi Costel ne lasă
Lansându-și cartea sa
O veste astăzi am primit,
Să mă iertați că sunt posac,
Că generalii mă trimit
Să-mi apăr țara în Irak.
Ideea nu m-ar tulbura
Dar zice lumea, și-i pe bune,
Că treaba e nițel mai grea
Ca
În casa lui Herinean, boier vechi și domn creștin,
Toată floarea poeziei o pusese de-un festin;
I se duse buhu-n lume, îl știau la suflet mare
Că dădea de ani pe moca băutură și mâncare.
La o
Epitaf pentru un genist
Nevasta sa, venind în trombă,
În dormitor ar fi intrat
Când el “dezamorsa” o bombă
...Și-a explodat.
Relații beligerante
Cu soacra mea, ca pe redută,
Mă războiesc de ani de
FR