Poezie
Parodie trimisă la Vișeu
2 min lectură·
Mediu
Celula cu bombonel
Deschid cu teamă ușa celulei lui Năstase
Zăvorul sună straniu, a pocnet de pistol,
Trezit din reverie pentru un mic control
Spre mine își revarsă privirile-anxioase.
Simt că visa aievea tablouri înrămate
Și arme țintuite pe poliți și pereți,
Trofee recoltate, mulțimi de-apologeți,
Volume princeps, rare, în piele copertate.
Și parcă-s comisarul venit la ceas de seară
Cu un mandat în mână, trimis de procuror,
Văd pijamaua verde, o carte pe covor,
Fularul în cuierul din capătul de scară.
De-aș mai trăi o viață, sau de-aș trăi în veci
Nu cred să mai am șansa de-o pradă așa rară
Și, părăsind celula cu mintea cam neclară,
În urmă trag zăvorul, c-un sunet sec, la beci.
Parodie după
Cămara de fructe
de Ion Pillat
Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată.
Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbră, piersici de jar și-albaștri struguri
Și pere de-aur roșu cu flăcări de parfum.
Șovăitor ca robul, ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie și-una de nopți, mă-nchin:
Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Și tămâioșii galbeni ca soarele de vară.
Se-aprind fantasmagoric caise și gutui:
Trandafirii lampioane și lămpi de aur verde...
Dar părăsind cămara ce mințile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.
023
0
Felicitări!