florin caragiu

Mulțumesc, Gina, de trecere și densitatea cuvintelor. Eu mă gândesc că poporul este nu numai o entitate statistică, ci fiecare dintre noi și toți împreună. Prin suferința lor, acești martiri și oameni luminați de Dumnezeu au purtat neputințele celor mai neputincioși. Așa se întâmplă în fiecare epocă. Eu cred că în adânc memoria acestora este vie la mulți dintre noi și ne atinge cu frumusețea întrezărită a vieții mai mult decât numai trăite, a vieții-comuniune, a tainei învierii. Harul care îi dă viață și mișcare în noi este firul roșu pe care dacă îl urmăm descoperim ieșirea din labirintul patimilor și bucuria de la capătul drumului.

Eu votez pentru Nichita poetul, nu-l mai invidiați atâta,
măi băieți! Nu mai fiți răi, oameni buni!
Fiecare cu părerea lui, desigur, oricum e o joacă datu de-a părerea, valoarea se impune de la sine! O părere însă ce devine atac la persoană, chiar dacă aceasta e decedată, e offtopicăială curată. Și acuzele sunt un fel de
chibițăraie, părerea mea. Paul Goma le mai dă și pe lângă cu presupusul.

Mulțumesc, Maria, pentru deslușiri și mai ales pentru că ai văzut în poezie \"un fel de furișare a ființei dincolo de ceea ce se poate descifra\". Mă bucur de trecerile tale învăluitor-îmbogățitoare.

Dan: Mă bucur că ți-a plăcut. K. S. Stanislavski a fost un renumit actor și regizor, creator al unui sistem de \"educare\" a actorului. Concepția sa a fost fructificată, transpusă în specificul artei cinematografice de către V. I. Pudovkin, cunoscut regizor de film și critic de artă cinematografică.
Cătălin: Mulțumesc de încurajări pentru această încercare poetică. Nu cred că acest text se referă la vreo desconspirare a autorului, poate a polifoniei lirice care surprinde \"trăiri posibile\", relevante prin atingerile cu viața și sfera de interes a cititorilor.

Îmi place prospețimea și fervoarea de \"sfarmă-piatră\" de care debordează micul raliu fericit întrerupt. Entanglementul între atmosfera de interior și cea de rătăcire-căutare prin afară, între piatră, alteritate și orașul cu colțurile/cotiturile lui, între impact și alunecare, între prezență și absență, între viteză și plimbare, între colț și dinte, se rezolvă salvator \"la primul colț\".

îmi place cum te pierzi prin buzunarul cu hârtii șifonate care introduce în regimul oniric al textului, mai puțin inpirată mi se pare expresia \"îmi vine\". Acest cadru e întărit de o serie de inversări sau schimbări de stare: \"cerul e jos râul e sus\", \"zidul se dizolvă\", \"lobul urechii are ceva de spus\", \"dacă sărim acum e bine
încă nu au dat copci\". Sentimentul de Upsidedown creează aderențe surprinzătoare, în așteptarea unui impact, unei transmiteri, unei regăsiri. Nimic mai simplu atunci când
\"adresa și matca\" sunt pretutindeni...

Și mie mi se pare o cronică bine realizată, cu punctări sintetice ale intervențiilor, ce recreează atmosfera. Felicitări, Traian, felicitări Katya și Ela și tuturor celor care au participat cu sinceritate, indiferent de plusurile și minusurile inevitabile, la acest exercițiu literar în câmp deschis.

Mulțumesc pentru ordinea și întrebările esențiale al căror ecou străbate spațiul și timpul. Cuvintele tale sunt vii, cuvinte \"bune de mâncare\". M-a topit imaginea copiilor de clasa a doua. Mă bucur mult de vizită. :)

Amalia: Mulțumesc mult de citire și comentariu. Nevoia de rememorare pe care ai surprins-o îmi pare legată de starea \"cu fața spre adevăr\", de conștiința asupra propriei identități.
Mihai: Sunt de acord că e nevoie de curaj să scrii despre ce s-a întâmplat acolo, în ceea ce privește a scrie despre orice, am mai spus mai sus că textul se sprijină pe mărturia lui Virgil Maxim care a trăit pe viu ani buni grozăvia lucrurilor, a regimului de exterminare comunisto-ateist. Mulțumesc de trecere.
Maria: Mulțumesc pentru aprecieri, nu m-am gândit să fie o palmă, însă m-aș bucura să aibă cât de puțin valențe trezitoare, să suscite căutări recuperatoare de comori spirituale din istoria recentă.

Mulțumim, Cornelia, de reflecțiile pe marginea poeziei.
Mă bucur de trecerea ta și că ai găsit aici ceva care să reverbereze cu frământările și căutările tale poetice.

Și eu îl socotesc un text într-adevăr bun, cu o granulație și amplitudine remarcabilă în exprimarea percepției subiective a acelei stări pe care o pune în lumină.

ești amuzant, Eugene, you\'ve got an obsession, man! Ai tot dreptul să îți spui părerea, o respect, numai nu te inflama \"politic\" și mergi mai în concret cu analiza literară altădată! Limbajul de lemn din comuri nu te avantajează. Am pretins io că aș fi nu știu ce mare poet? Să fim serioși, aici este un atelier literar și un poligon de încercări, sigur că unele vor rezista criticii, altele nu. Cât privește autenticitatea, în lipsa experienței personale a regimului de exterminare comunist, m-am sprijinit în \"compunerea\" mea pe Virgil Maxim, care a trecut efectiv prin temnițele comuniste cele mai dure și știe ce zice, nu chibițează. Ce am spus mai sus e o părere, nu o lua ca pe un afront, cum și eu respect părerea ta. Te mai aștept!

Eugen, tu nu ai chiar nimic de spus? Mulțam de trecere.

este aici o poezie de o intensitate aparte, care așa cum a spus Miruna, cheamă o tăcere care s-o cinstească. \"Orbit de oameni\" eul liric frământă pâine și trup, contururi și pojghițe, ziduri și praguri, timpuri și urme în carne. Intersecția e fractură și cruce, loc de trecere și întoarcere, de răsucire a oaselor, superbă imagine ce pregătește gestul de închinare, întoarcerea cu fața spre Dumnezeu. Finalul atinge o tensiune culminantă, prin încremenirea simțurilor în care este turnat un maxim dinamism psihic, în ochii larg deschiși oglindindu-se și concentrându-se atingerea între viață și moarte, hotarul de trecere între lumi. Pânzâa, apa sunt simboluri ale tainei primitoare și învăluitoare a urmelor, luntrea sugerează înaintarea în noutatea insondabilă a descoperirii. Această tensiune a stării de limită resacralizează conținuturile unei vieți atinse de absurd și vulnerabilitate, creînd sentimentul de spațiu sacru, capelă.

Mulțumesc, Andreea, pentru trecere și aprecierile literare atente.

o poezie scrisă cu rafinament, creezi câmpul liric printr-o împletire de sensibil și inteligibil, șoapta și (cu)vântul, (în)gerul și zăpada. Este aici atenție pentru procesul modelării prin cuvânt și înger care trimite la actul poetic în care supunerea față de inspirație și grija pentru detaliu împreună acuratețea trecerilor sunt fundamentale.

Mulțumesc, Djamal, de trecere și cuvintele sufletiste, într-adevăr textul nu se reduce la analize și este gustat în mod unic și personal de fiecare.

Silviu: Mulțumesc de cuvintele de încurajare. Într-adevăr starea poetică e în primul rând o realitate concretă: viață, mișcare, comunicare, conștiință, memorie, limbaj, abia apoi se așterne în versuri ce pot fi încadrate într-un zis domeniu. Trecerea ta mă bucură și mă onorează.

Dana, comentariul tău foarte acurat, limpezitor și cu pătrunderi la miez mă onorează, e o încântare. Mulțumesc de trecere, cum să bați câmpii, ai luminat pagina :)

Oana: E o taina si cu destinul ăsta, eu văd că Dumnezeu e deasupra lui, și cum aici pe pământ totul se incheie cu moartea, nu poți cere de la acest interval finit de viață să rezolve totul. Așa că eu cred una și bună: ceea ce este, și este menit a fi veșnic, e mai mult decât aparențele, decât ceea ce pare a fi, decât ceea ce se scurge ireversibil, și deși chipul lumii acesteia trece ceva ne-mai-pomenit ne așteaptă. Câtă iubire, atâta (câștig de) ființă! Ceea ce se pierde prin așa-zisul destin, de fapt nu se pierde, îl vom regăsi nou și îmbogățit în lumina lui Dumnezeu, pe măsura a cât ne deschidem iubirii-agape divine și omenești. Aceasta e părerea mea. Mulțumesc mult de trecere și semn.

Este o poezie cu un bune echilibru între formă și sens, bine ritmată, cu o acuratețe deosebită a metaforelor. Prima strofă oferă o imagine ce leagă în mod special gestul de prindere a părului-gândurilor, de lumină ca mediu sensibil la gestul cu acțiune atractiv-modelatoare asupra timpului și spațiului. Alungirea timpului și curbarea spațiului indică spre durata și toposul modelate de gestul și percepția subiectului. Fântâna e chip al tainei, în miezul căreia se intuiește chipul, apa ca semn al duhului ce descoperă identitatea căutată împreună cu izvorul sau Arhechipul divin.Tăcerea deschide în cuvintele nerostite spații ale unor mișcări inefabile de înțelesuri. Este o bogăție intuită în această atmosferă incomparabilă de comuniune, care se retrage iarăși în umbră prin plecare. Despărțirea sau separarea este asemuită cu o dezmoștenire a ferestrei, o împuținare a vederii de suflet, care declanșează uin proces de decădere a percepției realului, naturii intrate în rezonanță afectivă cu tristețea lăuntrică, simulând somnul sau uitarea. Eului liric îi rămâne tinderea spre o „nouă facere”, plecând de la o remodelare a mâinilor, de la o dăltuire a mâinilor „inconfundabil de roșii”, semn cromatic ce trimite spre înnoirea prin jertfă, ofrandă de sine, dăruirea miezului de sub pojghița unei anume superficialități. Mi-a plăcut și imaginea ce susține textul, prima poză era de asemeni reușită, mi-a plăcut poate ceva mai mult. Las o stea ca semn de apreciere pentru cele de mai sus și gradul de cristalizare al formei poetice dublate imagistic.