florin caragiu

aș zice
uneori nu reușeam să ies din soarele acela

excelentă îmbinare de fantastic și real, imaginea emblematică a scării și aruncarea în soare odată cu fulguranța cuvintelor trezesc fascinație, ca și schimbările de perspectivă ce urmează, cu siguranța unui delicat punct de sprijin: punctul de pe nas. și, într-adevăr proiecțiile pe cer și stratificările multiple ale scriiturii sunt un atu excelent al unei defășurări ample care totuși nu divaghează, face corp, ceea ce nu e ușor deloc. imi place ca stii cand sa schimbi planurile prin volte cu efect de sublimare, de exemplu

am învățat de la Ion fuga renunțarea uimirea
le voi duce cu mine spre capătul nopții
am învățat de la el că toate cuvintele noastre sunt
doar fum ceață și îndepărtare
în ele te poți ascunde ca într-o poveste cu scară de lemn și soare
colorând fantastic o frunză de viță de vie

care va sa zica, neicushorule, mi-a plăcut :)

e un poem rotund, de sugestie, filtrat, cu pendularea între trecut și viitor care întrețese \"firul ce poate fi refolosit\". mirosul de iarbă aduce o senzație de prospețime, de resuscitare. plăcut.

poezia are un sâmbure de aer vizionar (vezi strofa a treia, din care ultimul vers mi se pare ca se cere scos) și o melancolie care încheagă textul și rețin atenția odată cu senzația unui prag de schimbare, marcat de pierderi și jocul între ascuțirea (prăpăstii și culmi) și atenuarea (amintiri sepia) contrastelor. plăcut. mai trec.

Vă mulțumesc foarte mult, doamna Valeria, pentru atenția arătată volumului, mă bucură și mă onorează.

Ofelia: greu te mai prinde omul cu un com :)) in fapt e simplu, insa aporia asta am lăsat-o special pentru tine ;) mersi.

Ma bucur mult pentru acest eveniment, ideea de a scrie poezii despre orasul tau mi s-a parut de la inceput foarte interesanta si implinirea ei acum e un veniment care nu poate decat sa ma bucure. Sper sa pot ajunge, sa ma strecor cumva, in perioada asta destul de incarcata pentru mine. Feilcitari si mult spor in continuare, sa tii ritmul!

Florin

Anni: mă bucur de vizită, o sa îți las pe mail nr. de telefon.
Andrei: mulțumesc frumos pentru aprecieri.

cu prietenie,

Florin

multumesc, Claudiu, scuze ca raspund asa de tarziu, am fost plecat la o scoala de vara si nu am avut acces la net. multumesc pentru semn, ma bucur ca textul ti-a retinut atentia, imi pare rau insa ca nu pot gasi cu motoarele de cautare linkul. sa stii ca e interesanta imaginea cu salteaua :) mersi pt aprecieri.
cu prietenie, Florin.

superbă poezie. o desfășurare a detaliilor extrem de vie, curgătoare și antrenantă, cu o precizie și putere de sugestie filmică, aș spune. în acelați timp, glisarea, detașarea și contemplarea, sentimentul încetinirii și cufundării în poveste. finalul e de excepție, ca o ieșire din pedalarea temporală și surprindere a unui alt plan sub reflectoarele unei perspective inversate. deși am ajuns după atâta timp, nu mă lasă inima să nu las semn. better later than never :)
cu prietenie,
Florin

spir(i)t

Către veșnicie-un bard
a tocmit un spirit ghid
ca să-l ducă până-n gard.
Era votca... genocid!

Excelentă, Ioane, chiar filosofică :)

Mulțumesc frumos pentru apreciere, ai dreptate cu ce ai spus. te mai aștept cu drag.
Florin

mulțumesc, am zis de dimineață că termin repede, am scris ceva într-un minut dar mi-a mâncat juma de zi s-o pieptăn, și până la urmă tot ciufulită e, am adus-o în punctul ăsta și o las să se descurce singură... :))

afirmatiile tale relativ la ce a spus Sfantul Ioan Gura de Aur sunt incarcate de presupozitii tendentioase si subversive. chiar nu poti face un exercitiu de detasare, intr-atata de fixista e pozitia ta? incearca sa privesti cu ochii celuilalt cu prezumtia de nevinovatie, fara sa ii atribui deviatiile pe care le proiectezi asupra lui. Iti dau doar un exemplu.

1. Existența lui permite iertarea fără a duce în derizoriu păcatul, gravitatea sa, vinovăția rămâne oricât de mare vrea Biserica dar poate fi externalizată și pusă în cârca \"Necuratului\"...

Biserica nu vrea nicio vinovatie, starea de pacat este in sens crestin o stare de rau existential, o stare de profunda neimplinire pe care o traieste un om, si aceasta il determina sa caute vindecare. moartea insasi e o evidenta a faptului ca realitatea e sub un anume semn al rupturii.

in crestinism diavolul e privit ca o fiinta si nu ca o idee necesara. iertarea e taina unei relatii directe si personale cu Dumnezeu, semn al unei aspiratii spre puritate si sfintenie, care trece prin alteritatea unei constiinte martor, tocmai pentru a nu se cadea in cercul vicios al justificarii de sine, parerii de sine si autismului.

Vinovatia nu este nici externatilzata, nici pusa in slujba necuratului. insa in aceasta ruptura existentiala se manifesta o concurenta de actiuni, este un nod relational ca si in cazul unei situatii colective in societatea umana, responsabilitatea fiind impartita de participanti.

Diavolul ispiteste, si daca omul cu ajutorul lui Dumnezeu trece ispita se intareste in bine. nu ca are nevoie de diavol, ispita nu e cauza ci prilej de intarire in bine, prilej de efort de depasire de sine.

La fel e si in societatea umana, numai ca aici toti actorii sunt vazuti. in intelegerea crestina sunt si actori nevazuti ai dramei lumii. sufletul insusi e nevazut. nu poti demonstra sufletul pe calea rationamentelor formale, nici nu poti infirma existenta lumii nevazute.

evidenta mortii insasi si nevoia sa de sens si dainuire provoaca omul la cautarea unei solutii de continuitate. Experientele sfintilor marturisesc despre existenta lumii nevazute. esti liber sa crezi sau nu.

Credinta crestina in Dumnezeu cuprinde, desigur, faptul ca nu a creat raul, care apare ca expresia unei alegeri impotriva firii facute de catre o fiinta rationala si libera. Eu am vazut demonizati si stiu ca nu exista boala care sa te faca de exemplu sa sari brusc cativa metri in spate ca aruncat de o forta nevazuta. si am vazut multe alte situatii ce provoaca spre cugetarea unei explicatii de acest gen. faptul ca crezi sau nu crezi aceste lucruri e problema individuala.

Crestinul nu culpabilizeaza insa omul, nici nu arunca in carca diavolului pacatul. Lucrurile sunt privite obiectiv, in cadrul interrelational al situatiilor de viata. Apoi devierile posibile spre extreme apar in orice imprejurare.

Tu nu ai cum sa privesti obiectiv lucrurile pentru ca esti adversar declarat al credintei, si iti regizezi argumentele, nu esti un cercetator detasat al fenomenului. In interpretarile tale sugerezi ca celelalt, luat ca target, ar gandi in modul in care ti-ai programat tu sa ii creezi imaginea. de aceea tu nu poti deconstrui decat eventuale devieri si mai ales imaginea falsa pe care tu o proiectezi asupra crestinilor, si nu numai asupra unor devieri ci si asupra unui sfant ca Ioan Gura de Aur. pe care il rastalmacesti grosolan.

Inteleg ca ai dreptul, nu e problema, insa interpretezi tendentios si neconform cu substanta discursului, introducand in lantul demonstrativ concluzia prestabilita.

nu e vorba despre niciun abuz de putere la crestini, ci e vorba despre o majoritate intr-o tara democratica, o majoritate care in ansamblul corpului social e justificata sa fie reprezentata, sa isi afirme ethosul si public. asa se intampla in orice tara, fii linistit. e vorba despre democratie, nu despre despotism. crezi ce vrei, insa nu imi atribui mie, in calitate de crestin, ceea ce tu crezi ca gandesc fara sa ma intrebi sau consulti daca asa gandesc. corect?

nu vreau sa fac dispute insa iti face efectiv rau aceasta inversunare sterila. incearca sa vezi mai detasat lucrurile, repet, sa te pui in locul celuilalt, desi stiu ca nu e usor. altfel, esti o persoana inzestrata si cred ca iti poti valorifica talentul mult mai bine fara incrancenari din astea. numai bine.

Multumesc pentru cuvintele frumoase, ma bucur ca esti pe aproape...

Andrei: Mulțumesc pentru remarci, nu știu ce să spun despre posibila sentențiozitate că din unghiul meu nu simt așa, însă ai dreptate că unele imagini pot fi exploatate, pot deveni poveste de sine, am trecut destul de repede ca să surprind o stare de spirit.
Corina: mă bucur că ai rezonat sufletește cu poezia, te mai aștept cu drag :)
Leonard: mersi frumos pt. semnul de prezență care e mai important decât o stea căzătoare.
Andrei: mulțumesc pentru aprecieri, mă bucură prezența ta în pagină.

cu prietenie,

Florin

din motive obiective n-am putut ajunge la lansare, de aceea ma bucur cu atat mai mult de acest articol al Danielei. Felicitari lui Valeriu si mult spor pe mai departe, sa ne vedem cu bine.

Mulțumesc pentru apreciere, cum sa nu mă plimb, mă plimb :)) esti binevenit
certamente amical, Florin.

Se bucura el de norocul
că l-a lovit o ambulanță
dar pân’la urmă-i fu sorocul
când ii tăiară o... chitanță!

poezia desfășoară frumos profilele, jocul imaginației, marcat de tragism, care umple spațiul gol, absența, \"sicriul deschis\", reflectia unui abis al sinelui.
cu placrerea lecturii, Florin

Andrei: mulțumesc, așa e, dar sfârșitul arată de ce copilăria e importantă ca vârstă a unor prefaceri și de ce nu e de găsit numai în trecut. oricum ai punctat bine că e o chestie legată de puritate.

Razvan: Multumesc mult pentru aprecieri, ma bucura trecerea dvs.

Dorian: Mulțumesc pentru incursiunea plină de miez si sensibilitate. O seara frumoasa!

cu drag,
Florin