florian abel

Vezi, Liviu, dacă mergi înapoi pe textele și commurile mele, ai să vezi această problemă de fiecare dată reluată. Cum scriu FII, sare cineva și spune FI. Cum scriu FI... invers. Eu, unul am recunoscut de mult că nu mai înțeleg care e varianta corectă. Dumnezeu să ne lumineze!
Cu stimă, Fi.(nu glumesc, așa îmi spun prietenii, de peste 20 de ani: Fi!

Banul trage la ban. Porcina gripă,
Trage la porc, e lucru evident.
Deci, spre-a scăpa de ea, Emil, în pripă,
A dat o fugă pe la Parlament.

Deja mi-am ieșit din intrarea în fire și am hotărât să mă înfurii. Până acum eram mama și tata lipsei de diacritice, dar eram trimis prin fundul fundalului atelierului pt o singură virguliță. Problema e că poezia asta nu e de atelier, pt că e superbă, însă nu înțeleg cum de Călin, care e cel puțin steluțar, nu observă aceste scăpări. Deci, de ce Magdalena nu acorzi atenția cuvenită regulilor, din moment ce ești o autoare valoroasă, remarcată și cu câte 4 steluțe pe text?
Pentru că ceea ce scrii, merită toată atenția. Și, contrar drumului de până acum, am hotărât să lupt pentru perfecțiune. Iar textele tale pot fi perfecte.
Și, atunci, pot fii comentate.

Cu stimă, F. Abel

De-i odraslă de satrap,
Nu mai sta să tot ari dealul,
Dă-i mai iute jilț, dulap,
Să nu-ți ceară naibii-Ardealul.

Bun, a scos-o și din UE,
De pe hartă și din NATO,
Pe sistemul: uite-o, nu e,
Dar mă-ntreb unde-a băgat-o?

Mătrăguniță, mamă, nasol că țara asta e așa de mare și nu ne putem târâi existențele toți pe la lansarea la intrat la apă a lu domnia ta, dar sperăm să faci dumneatale o pogorâre a duhului tău peste profanii de la una din ședințele Clubului Epigramatiștilor din București, poate următoarea, și îți promitem să cumpărăm cartea dacă ne-o dai gratis cu autograf și masă, și chiar să intenționăm să o citim.
Până atunci, felicitări și multe pupiciuri zgomotoase, să se audă îtru nemurire.

Cu plecăciune, F. Abel

Răspunsul iute eu ți-l dau:
Nu tac pentru c-ar fi mormânt,
Ci din respect pentru pământ.
Acel prea mult pe care-l au.

Culori de toamnă
Și vârtej de păresimi
Risipind greieri.

O frunză ruginie e de ajuns să-mi aducă aminte de ceea ce încă nu am trăit. Vă iubesc pentru aceste culori dar nici lipsa lor nu m-ar face să vă uit. Vă mulțumesc pentru că, în clipe de greu trupului de pământ, ochiul vostru de înger își aduce aminte de culoarea dumnezeirii și o lipește pe cer.


Și, pentru că epigramelul de mine nu își poate uita spiritul de cârcotaș, fac un minicomentariu imaginii cu lebăda:

Ah, lebăda!
Mais, ou sont les gitans d\'antan!

Siderat de frumos, F. Abel

Ca și cum aș trece zilnic pe lîngă această nebunie, ca și cum aș locui în ea, serafimul mă primește într-o îmbrățișare schizofrenardă, năruindu-se în trupul meu cu toată candoarea trădătorului de sine. Nimic nu se încheie, nimic nu se află, dar omul își urlă în neștire neînțelesul spre-a nu mai auzi cocotul dojenitor al pământului copleșindu-i privirea.
Cu aceeași profunzime din insăilarea măiastră a cuvântului, Silișteanul ne poartă prin el însuși devenind noi înșine încarcerându-ne în nosensurile de rând și din afara rândurilor, fără a ne cere luminarea ci rătăcirea.

Ca întotdeauna, siderat de frumusețe, F Abel

Eu zic să hotărâm, ortaci,
Că nu mai înțeleg, parol:
De ce când plină e de draci,
Noi spunem că e dracul gol?

Rătăcind prin mediul ocult,
Mă cuprinde-o stare de psihoză:
De mai studiem prostia mult,
Să nu se creeze simbioză.

GPI, e drept, \"mugetare\" ne duce cu gândul la vocea unui bou sau a vacii, considerând aceste animale ca simboluri ale dobitocismului culmea, uman. Totuși, eu nu cred că aceste animale sunt reduse mintal asemeni multor aleși ai poporului, iar mugetul, fiind vocea toată pe care o pot, ar putea ascunde înțelepciuni mai profunde decât ne imaginăm. Oricum încă nu am hotărât varianta finală, am mai multe denumiri, ca: \"absurdisme\", \"bulicatese\", \"zictoane\", ș.a.

Mulțam de ziceri, sper să nu mi se urce la cap.

LIM,
sincer, când îl scriu pe fi - fii, dau cu banul, peste tot e scris aiurea și nu mai stiu care e varianta corectă. Dat fiind că \"a fi sau a nu fi\", ar fi cu un i. Dat fiind că se aud doi de ii, ar fii cu doi. Dar sunt de o ignoranță incomensurabilă în privința sintaxei, și aș prefera să inventez eu una personală.
\"Errare humanum est\". Eu greșesc ca să-mi certifi că încă mai sunt om. Mulțam.

Constantin Iurașcu Tataia

Aprecierile venite din partea unui bijutier al condeiului, care cu siguranță a devorat câteva biblioteci până acum, mă onorează și mă obligă.
Iată ce înseamnă lipsa cititului, eram convins că termenul \"afurisisme\" este invenția mea și mă miram că nimeni nu a mai gândit înainte. M-am înșelat. De fapt, e un domeniu în care excelez, acesta al erorii. Dacă e adevărat că omul din greșeli învață, eu ar trebui să fiu doctor docent.

Vă mulțumesc și sper să ne încrucișăm multe decenii de aici înainte, spadele prin înspinata grădină a epigramei.

Cu stimă, F. Abel

Spre-a legitima aceste-acuze,
Eu consider necesar și logic,
Să ne-nfigem barda nu în frunze,
Ci-n copacul lor genealogic.

Aș vrea eu, Vali, să am doar un proiect, m-aș ține de el și poate aș reuși să-l termin. Acum, aritmetic vorbind, am ajuns la 10 serioase și cum am început să scriu din nou doar de 10 luni, e destul de mult. Pentru a nu muri odată cu mine în faza de proiect, da, ar trebui să las orgoliile deoparte și să accept colaborarea cu condee dibace. Nu de alta, dar ar fi păcat de idei. Și crede-mă, știu ce înseamnă o idee genială.
Din păcate, viața mea, acum, e mult prea complicată și nu-mi permite implicarea totală în activități care acaparează perioade mari de timp și întreaga atenție. Poate dacă voi depăși această iarnă o să mă-ncumet.

Până atunci, mă rezum la această luptă periodică, aici. Baftă!

La Băilești, pe o terasă
Ei stau și-aș vrea să știu măcar:
Din toți șacalii de la masă,
E unul care nu-i măgar?

Da, și eu mă tem de întoarceri, de amintiri, totuși \"organele sfărmate\" și pătrunderea \"vechiului cântec în strigări iregulare\" e o moștenire inevitabilă a tuturor celor care sălășuiesc pe această câmpie a arșiței gândului. Și parcă la tine sună ca viforul printre dihăniile iernii, e o spaimă care dăinuie chiar de nu se întâmplă nimic.
Dar unde ai dispărut atâta vreme? nu știu dacă te-am cuprins corect în \"Muza în ținutul agonic\", însă când spun grâu și ciocârlie, simt ceva din Adriana L.

și pe curând, F

GPI, sunt cum mă așteptam, de altfel, criminale. Dar nu e o surpriză. Commul, mai târziu, poate poimâine.

Cu superstimă, FA.

Și, da am tastatură nouă. Aștept merțanul.

Sonet, nu credeam să-nvăț a mai scri vrodată. Deci mai existăm, mai da, mai se poarte! Cu toate că lumea și nelumea și necuprinsul spun că nu!
Dar ce ne doare pe noi că nu se știe nimic pe pământ! lasă să se năruie și să se stăruie de tot ce înseamnă cuvânt și îndestulare de frumos pe cărările acestea și nimic nu va fi zadarnic.
Frumos gândul tău închistat în convenționalul formei de care este eliberat tocmai de neconvenționalul gândului, cu lumină te salut, prietene,

FA.

Sper că nu sar peste cal
Și, ce spun, nu-i o năpastă:
Că bărbatul ideal
Este cel fără nevastă.

M-am ferit să fiu mișel
Că, a-i da un pumn în gură,
Se considera, la el,
Lovitură sub centură.