Pecete-mi pun pe inimă o seară

Adrian, am citit un sonet frumos, in linia ce te caracterizeaza. Cred ca in strofa a doua, ochii la plural este mai bine. Parca altfel este sa privesti iubita in ambii ochi....

Ia sa incerc o alta versiune acolo:

In ochii tai placeri necunoscute
M-ndeamnă să mă pierd - a câta oară?

Mai am o propunere acolo la focuri vii - pentru ca mi-a trecut prin cap ideea pasarii phoenix, dar renuntarea la mit in favoarea conditiei umane, a iubirii. Ia sa vedem de ce sunt in stare:


Pecete-mi pun pe inimă o seară
Cu porți deschise și cărări tăcute.
Alungi sfiala din pustii redute
Și patima n-o lași stingher să moară.

In ochii tai placeri necunoscute
M-ndeamnă să mă pierd - a câta oară?
Îți ferec sânii-n palma ce măsoară
Tăcerea nopții prea curând căzute.

Ne prăbușim în noi și-nfrigurarea
Ferește blând câmpiile de ger.
Simt păsări aurii sporind dogoarea

Rupând din carnea mea, dar nu le cer
Să-mi intre-n trup ca să obțin iertarea
Și să m-arunc din turnuri în eter.

Rupând din carnea mea, cu dinți de fier.
Se-nfig în trup și nu-mi mai dau iertarea,
Ca să m-arunc din turnuri în eter.

frumos spus ! de ce, cea mai mare placere e impletita cu cea mai mare durere, nu vom sti niciodata... bucuria gasirii celuilalt e intodeauna amestecata cu agonia pierderii lui.. dar cu toate acestea.. o vom trai din nou si din nou, invartindu-ne cu incapatanarea specifica rasei umane in acelasi cerc stramt de bucurii si dureri..

Propunerile tale nu sunt în linia nuanțelor gândite de mine. Nici măcar simpla trecere la plural a ochiului. Poeții vor înțelege de ce.
Și un sfat, Ionuț, de etică : nu rescrie textul cuiva, în care introduci sugestiile tale, multe sau puține. Lasă-l, e al lui. Scrie ce ai de scris și basta.

Cum s-ar spune , se potrivește cu numele site-ului pe care ne \"confruntăm\". Agonizăm. O agonie productivă, căci din confruntări se naște totul, de la poezie până la speranță și neapărat invers.

Vă admir pentru partea tehnică, sonetul este greu de scris.
Forța acestuia stă în:
\"Îți ferec sânii-n palma ce măsoară
Tăcerea nopții prea curând căzute.\"
Sunt versuri frumoase, pot deveni memorabile.
Dacă s-ar elimina și apropierea de clișee, ar fi grozav.

Poezia domnului Adrian Munteanu se deschide întotdeauna spre nebănuite trepte. Adevărat apostol modern al sonetului, rostirea și rostuirea sa lină așează în sufletul cititorului, cu fiecare poezie, o fină mătase.

”Pecete”, ”seară”, ”pustii”, ”sfială”, ”taina” creează atmosfera inefabilă de mister și intimitate, iar mișcarea interioară relevă discret tensiunea poetică. Elementele naturii descriu o adevărată geografie interioară, ce se prelungește însă și exterior, un spațiu prin care sufletul poetului se vede călător, iar finalul transcende ultima limită. ”Turnul” poetului e ultima treaptă înainte de saltul în eter, tinzând să rupă pecețile, semnătura sa identitară.

Adrian, s-a mai intamplat pe Roliteratura sa vina si alti cititori cu comentarii sau propuneri si sa iti modifici textul. Stii bine ca am dreptate.

Pentru asta sunt atelierele literare, sa ne perfectionam, sa ne stimulam.

Daca textul este deja publicat pe hartie, atunci imi cer scuze, nu aveam de unde sa stiu.

Si apropo, daca tot vorbim despre etica, ai ceva impotriva daca iti parodiez acest sonet si il public intr-o revista, bineinteles, cu referire la sursa, numele tau si titlul sonetului?

Referirea aceea cu poetii vor intelege de ce mi se pare un pic rautacioasa. Dar nu-i bai, asa o fi.

Un frumos și măgulitor început de comentariu. Mă gândesc la o variantă de cuvânt înainte la un volum, căruia i-ar sta bine cu un astfel de corolar de înțelesuri.
Sensibil ca întotdeauna, cum îți e felul.

Apreciez aprecierea. Cât despre clișee, fiecare luptă cu ele și prea puțini pot spune că le-au biruit cu adevărat. E frumoasă și lupta asta.

Personal îmi modific textul atunci când consider eu că merită. Doar nu ai impresia că abia aștept comentariul cuiva ca să mulțumesc cerului că mi s-au deschis ochii și să operez imediat o modificare. Există lucruri valoroase de care merită să ții cont și altele care pot fii bune sau nu, dar, oricum, nu corespund fluxului de trăiri și nuanțelor specifice autorului în cauză.
De această data, repet, nu consider utile propunerile tale. Ele îngustează bagajul semantic, nu-l deschid. Poet este oricine cu care stau de vorba. Nu eu îi voi plasa în altfel de categorii.
Cât priveste parodierea, ești liber să te ocupi cu ce îți face plăcere. Dacă vrei totuși un sfat prietenesc, ar fi bune treburi mai serioase și originale. Cu parodii nu-ți conturezi un loc în lumea asta. Mai încearcă unul și nu e altceva decât un caraghios.

Ah, desigur, ideea era ca fiecare autor isi ia ce are nevoie din comentarii. Uneori sunt folositoare, alteori nu. Nimeni nu obliga pe nimeni. Sunt perfect de acord. Cartile lui Munteanu le pastrez cu sfintenie si nu imi permit sa le mazgalesc. Aici era diferenta.

Cat priveste sfaturile, nu accept sfaturi in scris. De ce? Pentru ca nu cred ca se pricepe nimeni mai bine decat mine cand vine vorba de ceea ce simt, ceea ce gandesc si ceea ce exprim. Sugestii? Astea da, oricand si cu placere.

Stiu un nene, pe numele lui Toparceanu, care prin niste parodii originale, si-a conturat un loc al naibii de serios in lumea literara. Asta ca sa stii ca atunci cand spun ceva, am raspunsul dinainte pregatit.

Nu o sa stau sa parodiez sonete, desigur, era doar asa o discutie destinsa. Sanatate maxima.

Minunat

Am parcurs un sonet impregnat cu bucurie, sensibilitate, tandrețe, un cumul de trăiri minunate. Este bine chiar foarte bine așa cum ți-au venit versurile.Regula de bază este să lași autorul să-și exprime opera așa cum dorește. Nimeni nu poate simți ceea ce ai dorit să exprimi într-un text exact la același palier cu tine. Întotdeauna va exista o mică diferență între emițător și receptor.

Cu prietenie,

ASiIiVro

Să știi așa că mulțimea furnicilor umblă după om fiindcă omul a uscat din pom.Și iată așa tot umblând mă arăt bucuros că am văzut din cărare.te îmbrățișez

Sonet, nu credeam să-nvăț a mai scri vrodată. Deci mai existăm, mai da, mai se poarte! Cu toate că lumea și nelumea și necuprinsul spun că nu!
Dar ce ne doare pe noi că nu se știe nimic pe pământ! lasă să se năruie și să se stăruie de tot ce înseamnă cuvânt și îndestulare de frumos pe cărările acestea și nimic nu va fi zadarnic.
Frumos gândul tău închistat în convenționalul formei de care este eliberat tocmai de neconvenționalul gândului, cu lumină te salut, prietene,

FA.

Draga Adrian,

parerea mea ca poezia si-a pierdut zilele astea (anii astia) atat rima cat si sensibilitatea. tot mai dese sunt franturile de ganduri, cateodata frumos/socant alcatuite, foarte rar insa...pline. de aici, ma bucur atunci cand mai gasesc poezia, in forma ei pura, poate mai naiva, poate mai putin fortata, dar cu atat mai puternica.
in speranta ca voi mai putea si eu vreodata sa-ti urmez modelul, sincere felicitari si la mai multe.

Romeo - așa mi-a venit să scriu și așa am scris. Nuanțele mele sunt ale mele. Cum o dau cotită după alții, cum stric jucăria inițială. Doar autorul, da , știe cum să o demonteze.

Stoianule, dragule - omul a uscat din pomn, dar tot mai cred că a lăsat ceva viu în el. Sau că pomul ăla nu se lasă, cât am fi noi de cunoscători în ale devorării. Hai că nu ne lăsăm, nu ?


Florian - Chiar așa. Ce ne pasă nouă ? Peste toate nu facem decât ceea ce se potrivește cu noi înșine. Și dacă așa ceva mai există în noi, poate spune cineva că nu suntem vii ?

Luna - Dreptate ai. cam așa se judecă în jur. Dar ea încearcă tu să păstrezi emoția în ceea ce faci și ai să vezi că se vor lua și alții după tine, nu numai tu după gustul comun, al celor fără gust.

Frumos sonet. O plăcere lectura unui text în care autorul stăpânește arta poeziei, sunetul ei clasic, atât din punct de vedere tehnic cât și la nivelul substanței.
Vasile

Sunt onorat de apreciere.
Sper să nu avem doar un singur punct de reper pe aici. Din parte-mi, promit mai multe.
Cu prietenie

Răspuns

Așa este. Autorul este cel care simte textul scris. Cei care îl citesc pot simți sau nu. Mesajul transmis este important.

Cu prietenie,

ASiIiVro

Revin și completez


Romeo - așa mi-a venit să scriu și așa am scris. Nuanțele mele sunt ale mele. Cum o dau cotită după alții, cum stric jucăria inițială. Doar autorul, da , știe cum să o demonteze.


Îți mulțumesc,că sfatul tău de azi a 12 zi din frumosul septembrie, a reușit să mă facă să înțeleg și să decid ceea ce este mai bine pentru mine.Tăcerea e de aur.Cum ai spus așa a fost. Autorul ascultă pentru a știi, altfel se poate strica jucăria inițială.

Cu deosebită admirație,

Romeo-Nicolae Ștefănescu

Poezia zilelor noastre nu si-a pierdut nici rima, nici sensibilitatea, atata doar ca sunt din ce in ce mai putini cei ce trudesc a asterne pe hartie si a reusi in acelasi timp sa ne transmita din prinosul sensibilitatii lor. Versul alb are locul lui bine definit, e in expansiune, dar nu cred ca va egala vreodata poezia clasica.
Cu admiratie,
Rodica Cernea

o sfera se arata
pe care
infipte in ciocuri
pasari urase
cu pocnet asurzitor din aripi
o rotesc