Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieepigram

Câteva catrene

Pe teme impuse de revista Epigrama (49)

2 min lectură·
Mediu
Tema „Guvernul Boc și-al lui soroc”
Unor miniștri care nu știu să se retragă cu demnitate
De nu vor ști pân’ la soroc
Să plece de pe baricade,
Sperăm să-nvețe de la Boc,
Ai săi miniștri, cum...se...cade.
Rime date (vara, propune, secretara)
Vis
Am bilet pe toată vara
La Sovata-n stațiune,
Iar nevastă-mea-mi propune:
“Ia-ți cu tine secretara”!
Definiții
Mamoșul
Văzându-l trist și părăsit,
I-am zis: - Tataie, ai copii?
A stat un pic și s-a gândit,
Apoi mi-a spus: - Vreo zece... mii.
Măseaua
Un os remodelat de freză
În cazuri de avarie,
Sau imitat de o proteză
Ce nu mai face carie.
Nașul
În ciuda vorbelor mai dure,
Curmând al mirelui suspin,
Să știți, de facto și de iure,
A fost și el odată... fin.
Nora
Fiind a fiului iubită,
E și ea tot un fel de fiică,
Atât că n-a fost altoită
Atuncea când era mai mică.
Ombilicul
Ne purtăm cu grație
Și cu deferență
Prima declarație
De independență.
Oratorul
S-a fost iscat un vânt nebun,
Stârnind frunzișul pe cărare,
Și-atuncea vajnicul tribun
Striga din ce în ce mai tare.
Sângele
Un vehicol special
Dintr-o “instalație”,
Circulând pân’ la final
Fără nicio stație.
Statuia
Stăpână-n parc de generații,
Veghind la capătul aleii,
O-nobilează porumbeii
Pe unde-au fost scuipat confrații.
Piciorul
Coloană verticală
De sprijin și de mers,
În lumea animală
Și, uneori, în vers.
Pila
O sculă, într-un fel, comună,
În truse tradiționale,
Ce netezește, dacă-i bună,
O suprafață sau... o cale.
Rechinul
Dintre peștii “nehaliți”,
Care tot ce prind adună,
Cel ce face prozeliți
Pe uscat, în lumea “bună”.
Rețeta
Se gândește nea Ion:
Nu îmi descifrează lista
Nici măcar Champollion,
Cum s-o facă farmacista?
Replică la „Minijupa”:
(
Nu-nalț minijupei odă
Dar constat azi, cu uimire,
Că-n materie de modă
Fost-a o descoperire.
(Nicolaie Fulga)
)
Cerc vicios...
Tot micindu-și fusta, tipa
Și-a-ngustat mereu chilotul
Și e foarte-aproape clipa
Când va dispărea cu totul.
0105017
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
319
Citire
2 min
Versuri
86
Actualizat

Cum sa citezi

Gârda Petru Ioan. “Câteva catrene.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/garda-petru-ioan/poezie/13904186/cateva-catrene

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

FA
florian abel
GPI, sunt cum mă așteptam, de altfel, criminale. Dar nu e o surpriză. Commul, mai târziu, poate poimâine.

Cu superstimă, FA.

Și, da am tastatură nouă. Aștept merțanul.
0
@constantin-colonescuCC
În această colecție, eu consider că următoarea epigramă este într-adevăr valoroasă (cu mențiunea că are o greșeală de ortografie, trebuie “o-nnobilează, și nu “o-nobilează”):

“Statuia

Stăpână-n parc de generații,
Veghind la capătul aleii,
O-nobilează porumbeii
Pe unde-au fost scuipat confrații.”
(Gârda Petru Ioan)

Unii vor zice, poate, că nu e epigramă pentru că îi lipsește “poanta” sau surpriza. Pentru mine, aceasta este o epigramă, și încă una foarte bună. Nu are poantă, dar are un mesaj foarte puternic, transmis în mod concis și elegant, așa cum se cuvine unei epigrame.

Restul epigramelor din colecție sunt, după părerea mea, fără nicio valoare.
0
@laurentiu-orasanuLO
Laurențiu Orășanu
Nu-nalț minijupei odă
Dar constat azi, cu uimire,
Că-n materie de modă
Fost-a o descoperire.
(Nicolaie Fulga)

A intrat în cărți cel care
A fost primul prin strâmtori,
Însă minijupa are
Mai mulți descoperitori.

Calimero,
neparticipant la temele date încă din 49
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
Cu aceste aprecieri pozitive ți-ai câștigat o roată la merțan (model 1988). Ține-o tot așa că cine știe?
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
Mulțumesc pentru aprecierile critice. Nici eu nu sunt încântat de unele definiții, dar asta reușisem până la soroc și le-am trimis la revistă în ideea că vor alege redactorii ceea ce le place. Referitor la înnobilare, am considerat că liniuța poate suplini și pe primul n. Poate că m-am înșelat.
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
A intrat în cărți cel care
A fost primul prin strâmtori,
Însă minijupa are
Mai mulți descoperitori.
(Calimero)

Buni exploratori pe trup, ei,
Au venit cu constatarea
Că e rolul minijupei
De-a descoperi strâmtoarea.
0
@atropa-belladonaAB
Atropa Belladona
Vis

Am bilet pe toată vara
La Sovata-n stațiune,
Iar nevastă-mea-mi propune:
“Ia-ți cu tine secretara”!
(GPI)

In final, doar compromisul
E cel ce-ndulceste-amarul,
Caci odata trecut visul
Stai o viata cu cosmarul...

p.s. Poti mai mult! Cea cu statuia e, in schimb, faina!
0
@milos-petruMP
milos petru
Tăce-s faine, mai ales prima dacă ne aducem aminte cum o picat Boc într-o emisiune la \"Realitatea\", o fi picat și Udrea (după cal) da nu șcim nimic precis.
Miniștrii ăștia lu Băsescu,
Ca potârnichile, cred, fug,
Dac-o să vină Antonescu
Să-i ducă-npachetați la Bug.
0
@rodean-stefan-cornelRS
Nelu,
Pentru numărul respectiv al revistei \"Epigrama\" eu am participat doar la concursul de replici (catrenul respectiv este menționat în revistă și l-am postat și în cadrul unui comentariu la Florian Abel) deoarece în această vară a trebuit să fiu foarte atent cu împărțirea timpului și nu a rămas loc pentru mai mult. Dar, dacă tu ai participat la mai multe și le-ai postat și aici, bănuiesc faptul că vrei părerea noastră despre ele.
La prozodie, în opinia mea, nu sunt probleme, nici la limbă.
În ceea ce privește poanta, aș vrea să spun, cu tot respectul pentru Colo că, din câte știu eu, la definițiile epigramatice nu sunt chiar aceleași pretenții ca la epigramele obișnuite (așa cum, de fapt, poanta epigramatică are un specific și la epitaf, și la madrigal); spun asta apropo de aprecierile sale foarte severe, din care rezultă că i-a plăcut doar un catren din cele de mai sus (Îl citez \"Restul epigramelor din colecție sunt, după părerea mea, fără nicio valoare.\").
Mie mi se par reușite și celelalte poante (poate nu chiar grozave cele de la \"Rețeta\" și de la \"Cerc vicios\". Foarte interesante: \"Ombilicul\" (cred că și originală); \"Oratorul\" (multe tâlcuri); \"Sângele\" (drăguță); \"Pila\" (excelent tandemul \"suprafață-cale\"). Bineînțeles, este foarte bună și \"Statuia\", dar ar fi fost poate chiar excelentă dacă autorul nu \"s-ar fi repezit\" la poanta cu \"înnobilarea\" (că-s porumbei sau ciori, cam tot acolo...).
Apropo, în mod evident, trebuie scris \"O-nnobilează\", deoarece, pe de o parte, liniuța ar ține locul lui \"î\", dar să mai țină locul și unui \"n\" este prea mult. Apoi, pentru a curge cât mai bine versul, chiar trebuie citiți ambii \"n\" (în silabe diferite).
Cu aceeași prietenie,
Cornel
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
Mulțumesc mult. Recunosc, așteptam opiniile tale și sunt de acord cu ele. Eu am îndrăznit să trimit și să public definițiile, tocmai în ideea că nu-i obligatoriu să aibă o poantă epigramatică propriu zisă, dar că trebuie să aibă un \"miez\", un tâlc și să vină cu ceva nou. Altfel, cred că am ceva discernământ pentru a nu scrie, publica sau... lăuda orice prostii.
0