Haiku (50)

in larma randunicilo primavara, cuibul tivit sub acoperis si blanzenia locului
sub versul tau cu sfiiciune:




Rândunici iarna-

Casa din amintiri și
Bătrânul tată

Larmă în zori –
Sub cuib de rândunele
Motan nemișcat

~Florinel, Numai bine!~

Mulțumesc pentru replici, mi-au plăcut ambele poeme - primul aducător de tristețe, cel de al doilea stârnind un zâmbet.
Vă mai aștept!
(Poate lămurim și problema pluralului - rândunici, rândunele. Constat că DEX-ul le acceptă pe amândouă. Eu am preferat \"rândunicile\", deoarece în \"rândunelele\" e prea multă leleială:)

Ãsta e un haiku scris anul trecut pe vremea asta. Mi l-am amintit pentru că e vorba tot de casa unei rândunici. Doar că e ceva mai pesimist, așa cum îi stă bine unui haiku. :)
Sau și ăla cu prima casă tot pesimist e ?


nedumerită
randunica zboară-n cerc -
casă-n ruină

Norică, presupun că te referi la haiku-ul tău, când spui că e scris mai demult. Al meu e recent. Al tău îmi place, deși inițial mă gândisem că eu, la ultimul vers, aș fi scris „cuib în ruină”. Apoi, gândindu-mă mai mult, am înțeles că nu-i totuna. E mai adâncă tristețea rândunicii în cazul haiku-ului tău. Cuibul și l-ar fi putut reface, casa-n ruină (unde obișnuia să și-l construiască) - nu. Mulțumesc de vizită.

Rândunicile nu își construiesc în fiecare an alt cuib, ci merg la cel vechi. Pot să-ți spun o poveste care m-a emoționat. Prin anii \'50 am locuit la bunici, la Turnu Măgurele. Prin \'70, bunicii au vândut casa și de atunci n-am mai călcat pe acolo. Abia acum doi ani am fost cu fratele meu prin Turnu Magurele, special pentru a ne revedea locurile copilăriei. Am fost și pe la casa bunicilor. Și pe terasă, într-un colț, era același cuib de rândunici de pe vremea copilăriei mele, deci cu peste 50 ani în urmă. Actualii proprietari mi-au confirmat că acolo l-au găsit și n-au vrut să-l strice.
Prin \'89 casa intrase în planul de demolare și, dacă nu venea revoluția, astăzi n-ar mai fi existat.
La acele rândunici m-am gândit eu când am scris haikuul - vin într-o primăvară la cuibul lor vechi, unde generații s-au întors statornic și constată că în locul casei știute găsesc o ruină.

pui de vrabie
in cuibul rândunicii-
ușa închisă

Dacă la revenirea din țările calde rândunica găsește în cuibul ei
un intrus îi ferecă intrarea, urmând să-și caute alt loc (mai sigur)
pentru construirea cuibului.

Dan, ai dreptate. Impresionanta poveste.
Ion Rășinaru, mulțumesc de trecere și de poem. Vrăbiuțele sunt mai rele, se duc la de-a gata în cuibul rândunicilor. Așa că, uneori, își merită soarta.