Ion Rășinaru

iarba naște rouă lacrimă de răcoare pe obrazul roșu al zilei caii zburdă ca o adiere de vânt din sania nopții cad visele a mirare stingerea lor împlinește lumina

Împleticit în algele ispitei mă scutur de uimire să renasc precum lumina din întuneric. Sunt gaura neagră de unde visul nu poate scăpa să-ți mângâie părul colilie în vânt.

Trecutul mai schimbător ca vremea descumpănește acul busolei, ziua de astăzi se topește sub pași grăbiți. Năluca din bura regăsirii respiră prezentul prea plin de trecut, prea gol

în loja vulturilor străjuită de Adam și Eva aplaudăm păsările mari cu aripi de șindrilă ele ciugulesc grăunțe ancestrale pe salba cascadelor răcoarea se revarsă ca vălul de

prezenți pe eșicherul aceleași zile fiecare sub zenitul lui cârpește imagini cu petice din sufletul celuilalt tu taci să poți desluși mai bine gându-mi eu închid ochii să pot citi literă

Număr pașii stelei născută în ochii tăi cum lumina în ochi de gheață. Număr grăunțe de nisip până clepsidra devine mulțime vidă unde cântecul de lebădă zburdă nestingherit. Număr visele

Trec prin piața mare cu ultima narcisă la butonieră, trofeu unic al vânătorului fără pușcă. Obloane cad cu trosnet de ramuri uscate peste peste chipurile locatarilor cu priviri

Laibărul peticit cu flori de câmp poartă în el povara inimii ca pe o vină omenească. Puntea speranței hrănește noaptea cu lapte de veghe până umbra epavei plutește în derivă.

* în grota sumbră sălășluiesc armonic lilieci și oase ascunsă-n ea lumina trecutelor milenii * vremea în care corola de lumină înclină ramul în sufletele noastre aceeași primăvară

Suntem tomnatici, ne colorăm singurătatea unul celuilalt. Împleticiți în arborele ispitei împărțim stelele din lac una tu, una eu. De fiecare dată steaua călăuzitoare alunecă

* coji de nucă-n râu - prin tremurul de frunze o veveriță * brumă pe ramuri - în coaja de gutuie întreaga vară * scorbura cu nuci - frunza în pribegie pe luna plină * nori negri pe

A venit toamna, cad bocete din ramuri. Izvorul ostenit de țesut râuri să poarte în cârcă dejecții se întoarce la obârșie. În timp ce vântul gâfâie pe creștet de munte, bruma din

În jurul meu toate lucrurile par relicve. Scrinul păstrează ii fără trebuință, ușa scârțâie la adierea aburului de cafea, manuscrisele îngălbenite alunecă sub condeiul bont pe masa de

Ninge cu neliniști peste tăceri, vântul zdrențuit de brazi uscați cârpește cerul cu resturi de lumină. Tăiem cărări în lumi paralele. Îngerul cu aripi de piatră, câine

Umbra urcă zidul și tace diferit de tăcerea luminii. Când își astâmpără setea pe steiul sec floarea de colț tace. În pridvor, noaptea încremenită ascultă cântecul de greier. Doar

Nicio lacrimă nu curge pentru cel plecat. Nu avem timp pentru răsăritul de soare, trecem nepăsători pe sub curcubeul dintre două izvoare, nici trilul de privighetoare, nici cântecul de

Seara asta s-a născut numai pentru noi, steaua polară împrumută culoarea ochilor tăi, degetele mele învață de la briză să-ți răvășească părul. Osia bucuriei trece numai prin noi, tu

Îngăduința este la ea acasă, împărțim același spațiu cu mișcarea browniană. Chipurile noastre invizibile nu tulbură pe nimeni și nu deranjează schimbarea polilor magnetici ai planetei ori

Ești cea mai lună dintre lunile nopților în grădina crinului, îți spune poetul aburit de buchetul vinului. Te privești în oglinda lui Narcis. Fericită, alergi desculță prin ploaia de

Zorii dimineții bat în geam. Bobul de rouă scrie într-o desăvârșită caligrafie a mirării. Aroma cafelei mă îndeamnă să dialoghez cu pasărea depărtării. La răsărit de lună, cu

Cerul e senin, pe valuri e târziu, ți-am promis o stea și toate stelele au început să tremure. Prin lacrimă privesc țărmul cum se îndepărtează până devine una cu orizontul. Țipătul

La cumpăna dintre punctele cardinale dau binețe firului de iarbă, respectuos, se apleacă până la pământ. Fac o reverență salciei ce-ți caută chipul printre stelele din lac. Oftez până la

Niciodată nu am văzut-o pe mama să plângă. Îmi spuneam: mama are inima de granit, în venele ei conviețuiesc în bună pace gerul arctic și arșița Saharei. Palmele ei sunt petale de

Pe fața nevăzută a ochiului, soarele nu s-a hotărât să răsară. Gândurile fără bastonul alb cad în capcana întinsă de glodul nopții. Lumina văduvită de cătare ratează clorofila.