Ion Rășinaru

Împleticit în algele ispitei mă scutur de uimire să renasc precum lumina din întuneric. Sunt gaura neagră de unde visul nu poate scăpa să-ți mângâie părul colilie în vânt.

prezenți pe eșicherul aceleași zile fiecare sub zenitul lui cârpește imagini cu petice din sufletul celuilalt tu taci să poți desluși mai bine gându-mi eu închid ochii să pot citi literă

Trecutul mai schimbător ca vremea descumpănește acul busolei, ziua de astăzi se topește sub pași grăbiți. Năluca din bura regăsirii respiră prezentul prea plin de trecut, prea gol

iarba naște rouă lacrimă de răcoare pe obrazul roșu al zilei caii zburdă ca o adiere de vânt din sania nopții cad visele a mirare stingerea lor împlinește lumina

Licărul lunii nemurește noaptea cum picătura mea de viață, moartea.

* coji de nucă-n râu - prin tremurul de frunze o veveriță * brumă pe ramuri - în coaja de gutuie întreaga vară * scorbura cu nuci - frunza în pribegie pe luna plină * nori negri pe

Stăm ochi în ochi până spațiul se deformează. La amiază biciul de foc ne descântă de deochi.

Suntem tomnatici, ne colorăm singurătatea unul celuilalt. Împleticiți în arborele ispitei împărțim stelele din lac una tu, una eu. De fiecare dată steaua călăuzitoare alunecă

* în grota sumbră sălășluiesc armonic lilieci și oase ascunsă-n ea lumina trecutelor milenii * vremea în care corola de lumină înclină ramul în sufletele noastre aceeași primăvară

Zorii dimineții bat în geam. Bobul de rouă scrie într-o desăvârșită caligrafie a mirării. Aroma cafelei mă îndeamnă să dialoghez cu pasărea depărtării. La răsărit de lună, cu

Orice secundă poate fi o veșnicie, privește floarea răstignită în vaza ce tremură pe masa ta de lucru, vezi-mă pe mine fără tine. Orice veșnicie poate fi o clipă, privește urma

nouri grei pe cer - lacrima căprioarei sărează apa

Stau de vorbă ca între doi prieteni, cu apusul din mine. Schimbăm câteva săgeți înviorate de dușul scoțian. Mărturisesc că nu l-am practicat vreodată. El zâmbește. Nici eu, asta nu

Prin ochiul dintre lumină și întuneric se scurge timpul înlăuntrul meu. La cumpănă de anotimpuri, de după sobă se strecoară gerul.

curios scrutez prin sticla afumată cornul de soare - în salcia pletoasă o mierlă somnolentă.

cerul mai sărac - în nada pescarului se zbate luna

Stol spre miazăzi - bătrânul cocor târând prin mâl aripa.

nicio cărare - săgeata lui Orion singurul reper

Conac părăsit- doar cântecul de greier străjer în culă

ciuta la izvor - din negura pădurii ochi lacomi de lup

ultimul îngheț - pe rug mucenicul urmându-și calea.

În ziarul de aseară Editorial surpriză: Vara asta-i glaciară, C-a intrat soarele-n criză.

Aseară mi-a bătut în ușă un nor, dar nu i-am deschis. Aveam lucruri importante de făcut: Arătam inimii cum se aprinde un chibrit și ea nu pricepea, repeta mereu: Asta nu-i flacără, asta nu-i