Elegie

Personal, as pastra strofa a doua.

nu pot decat sa acept gestul tau personal, dar nu sunt sigur ca s-ar mai justifica titlul. merci

este in orice caz puternic. presupunand prin absurd ca s-ar incurca poeziile de pe agonia (si nu numai), cred ca pe ale tale le-as recunoaste imediat.
as mai adauga cate ceva despre preferinta pentru anumite simboluri si despre valentele acestora in poezia ta. dar inca ma tem.

sau efigia lui deci.
mie îmi place scoborârea întâmplată între perfectul compus și cel simplu. e acolo un spațiu, ca între cucuvea și bufniță, care apropie obiectele și face din organe sertare.

Poemul asta ma face sa ma gandesc la prima mea vizita la Muzeul Antipa. Am fost cu clasa si mi-au ramas in minte nu atat vietatile asa cum erau ele expuse, ci mai ales presupusa cruzime si salbaticia incremenita imbinata cu amuzamnetul general. E aici o anulare a granitelor dintre natural, construit, uman, pasaresc, pamantesc, nepamantesc, ce ma proiecteaza intr-o instalatie de-a lui Damien Hirst.

...de resedinta iti da precum citesc noi stratificari in intentia de viata.....privirea spre organele ce vor nu vor ne definesc este din nou de sus de tot, te-ai inaltat mai repede decit avioanele ce presupun a ne deplasa dinspre noi

camelia, cred ca visul oricarui autor ar fi sa fie recunoscut din prima , fara a apela la shoc

madalina--cu ochiul atintit, ca de obicei

anni - commul tau ma poate expune la injuraturi indreptatite,nu?

monica - initial m-ai speriat teribil cu muzeul antipa. chestia cu instalatia m-a remontat bine

iată cum contribuie păsăretul la desprinderea omului dintr-un increat a posteriori. ele samănă și omul prășește. cred că e la prașila n. sau omega? mă descumpănesc elemente ce țin de habitaclu (lampa, dulapul - cam eminexcian cadru, meștere!) în opoziție cu cu oviparele alea (bâtlanul-duh, cam oriental și cucuveaua-dinte - eu aș fi pus cioara care o taie peste acoperișul dulapului în virtutea regeneratoarelor forțe și a expierilor de tot felul). curioasă lucrare! importante fiind și primele două rânduri, cam primordialiste. sau asta e și sugestia.

imi pare ca este o aglomerare de imagini. desigur ele au farmec si chiar forta, dar parca cititorul nu are timp sa se bucure de fiecare in parte pentru ca se succed foarte repede. nu zic ca poezia sufera de graba de a reda imagini inedite. zic doar car mai trebui aerisit. inteleg poezia ca o nastere a spiritului, si apreciea imaginea Duhului Sfant in chip de batlan.
ziua buna

felix, spune-mi sa tac, inainte sa deschid gura:)

dane, imi place ca devii tot mai tehnic in commuri. normal ca intentia e primordialista. place si ironia

stefane--mereu m-am gandit cum sa accelerez poezia, s-o fac ca un glonte. dar ai si tu ceva dreptate legat de aglomeratie

noemi, deschide gurita ta sibilinica, poporul se pleaca

as fi preferat sa nu, poeme ca acesta ma fac pe mine sa fiu toanta si irepresibil insolenta, dreptu-i ca bibelourile tale mi-au cazut cu tronc , inca le mai simt vajaindu-ma si bantuind prin mine, neconsolate...
...asa ca m-am asezat turceste pe scandurile scenei, am inchis ochii si am adulmecat toata recuzita: lampa cu becul ars, dar sudat in fasung-o pastrezi, ca ti-e draga-si pe tine, dormind ca apostolul si visand intortocheat si de-a dreptul pagan cum ca duhul sfant pogori peste tine, te lasa greu cu propria carcasa, a saptea libera si de drac, iti dadu ca bonus o femeie sa ai pentru ce te zvarcoli si pica de sus, un ficat sa-l otravesti cu temei si un dentist fioros si prosper, care sa-ti aduca aminte cu martori ca ti-au cazut prea tarziu si degeaba maseaua de minte si cepul

de-ai dat tu afara si de pamant cu toate lucrurile, asa cum mi se arata mie , sibilinique...

uite,vezi, asa te starneste omul sa mai scrii si tu ...literatura! esti o Pythia in ce priveste batlanii mei. merci

Un poem experiment interesant, scris in viteza, as putea jura :-) imi amintesc de vremurile cand Felix ne incanta cu proze suculente pe aceasta tema. Undeva se ascunde acelasi omulet verde de pe marte pe care nu se poate sa nu-l iubesti. Totusi, daca pythia stim cine e, totusi cine e neomi felix?

Foarte anatomic ! Aproape atlas nu poem!

corina, neomi e noemi de mai sus, dar scrisa in viteza si vopsita verde ca sa o iubeasca toata lumea ca omulet. cat despre viteza, uneori scrisul e anticipat de travaliul creierului public

Ioana, uite la asta nu m-am gandit. oricum, e un atlas oarescum metafizic