Eugeniu Sevcenco

Singur a rămas printre străini, Străini urâți, distruși, păgâni. Evadarea, tot ce a rămas să facă, Departe de aici durerea să treacă. Plecat. Și drumul lung și greu i-a fost, Spera, dar totul

Toți spun cum trebuie să fii Și îndrumări și sfaturi mii. Viața iți pune grele încercări, Îți dă în cale multe cărări, Corecte și greșite, amestecate toate Nu fiecare să le treacă poate. A

Vântul rece din nou cu ură-mi arde fața, Iar gerul aspru, iarăși sufletu-mi îngheață. Sunt un străin însingurat la mine-n suflet, Cu gânduri tulburi, tulburat e al meu cuget. Mă poartă visele

De mii de ani, ce om cu om se luptă Imperii cu imperii se înfruntă, Toți ei strigă tare : ”Ridică arma frate!!! Ori vom muri, ori vom trăi în libertate!!!”. Libertatea, e sentimentul plin de

E soare-afară, cântece de bucurie. Nimic nu va distruge-această feerie. A fost frumos dar nouri se adună Și vântu-ncepe-a bate, a furtună. Nu! Nu poate fi adevărat ce văd, Probabil dorm,

O floare gingașă în roua dimineții, De parcă este floarea vieții Petalele fierbinți și roșii ca de foc, Atrag și farmecă, cu sentimentele se joc Totul în jur dispare, când numai o privesc, În

Soarele a dispărut demult Nici luna nu vrea să mai răsară. Lumina lor încep s-o uit, Am înghețat, e frig în suflet, frig afară. Nimic nu simt înmărmuri de tot, Nici să mă mișc, nici să respir

Pe geam luminile orașului se văd, Dar nu-i nimic, orașu-i treaz și eu îl cred. În casă-i aer plin de feerie Cu lumânări, petale roșii și tu, Bijuterie. Ochii senini, fermecător îți

În căutarea adevărului, mereu, E foarte dureros și greu Și nu contează ce e-n jur, Când ai la mină adevărul pur. Privesc la lume cum mă minte, Greu prefăcându-se cuminte, Privesc la ea, văd

E-ntuneric afară, și vântul e rece Luna pe cer singură trece, Sunt singur și eu, așa am să fiu, Am nevoie de pradă, doar asta eu știu. Umblu pe străzi, o caut pe ea, Să o iau cu mine, să-i

Încă mai lupt, cu cine lupt eu oare? Cu tot ce e în jur, cu mine și mă doare. Totu-i pustiu, lipsit de sens e tot, Cum pot acestea toate să suport? Privesc, nu vad de cât doar praf în jur.

Văd Fiara stând pe malul unui râu Cu ochi plini de durere și furie, Și nu mai poate să se țină-n frâu, Respiră greu de parcă e în agonie. Pământul moale trece printre gheare Și vântu-i suflă-n

În întuneric stau, de mii de ani deja, Lumina să o vad, nici nu mai pot spera Cum am pierdut, ce nu se poate pierde? Cum pot sa uit…? Să uit ce-nseamn-a crede? În minte încă țin, imagini cu