Poezie

Înghețat

1 min lectură·4 februarie 2012

Mediu

Soarele a dispărut demult

Nici luna nu vrea să mai răsară.

Lumina lor încep s-o uit,

Am înghețat, e frig în suflet, frig afară.

Nimic nu simt înmărmuri de tot,

Nici să mă mișc, nici să respir nu pot.

Captiv sunt în trecut, prezent și viitor,

Dorințele-au murit, dar eu nu pot să mor.

În minte se perindă mii de gânduri,

Iar conștiința sfarmă mii de ziduri,

Ochi plini de furie, ură și dispreț,

E tot mai frig și tot mai tare-ngheț.

Sunt singur, înghețat și zid în jurul meu,

De ce a fost așa? Așa va fi mereu?

E întuneric, eu caut ajutor, caut răspuns,

Să evadez acolo, unde frigul n-a ajuns.

Sunt înghețat dar încă mai sunt viu,

E dureros să simt ceea ce știu,

Lumină nu a fost și niciodată nu va fi,

Iar întunericu-i stăpân, mereu va stăpâni.

Nu pot de cit ca să accept,

Nimic în veci nu mai aștept.

Totul e rece și toți sunt reci,

Așa am fost, așa vom fi în veci.

002.518

Eugeniu Sevcenco. “Înghețat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugeniu-sevcenco/poezie/14000161/inghetat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.