Poezie
Promisiune Împlinită
Partea I
2 min lectură·
Mediu
Cu mii și mii de ani în urmă,
a fost nevoie ca să plec.
Dușmanii, adunați în turmă
S-au bucurat de-al tău eșec.
Am încercat să te aduc acasă,
Mereu, Dușmanul, te-a furat.
Durerea despărțirii, nu mă lasă,
În inimă deja tu m-ai uitat.
Ti-am scris ce mult Eu te iubesc,
Și mesageri Eu ți-am trimis
De Robie să te izbăvesc,
Tu n-ai dorit, tu m-ai respins.
Trăiești în dragostea închipuită,
Cuvinte dulci dar fără conținut.
Dușmanul te-a făcut să fii orbită
Să-mi zici fățarnic: N-o să te uit.
Să te reîntorc, m-am înrobit,
Venind unde Dușmanu-i Rege
Și am venit la tine umilit
Inima-ți e piatră, nu-nțelege.
Eu am luptat ca să te aduc acasă,
Și am învins in fiecare lovitură,
Învins, Dușmanul totuși nu te lasă...
Dușman ai devenit, ești plin de ură.
Eu te-am distrus, să te creez din nou,
Ca să te iau cu mine, acasă,
Să fiu pe veci, în veci al tău erou,
Și tu să-mi fii a mea mireasă.
Te las, să știi că o să vin din nou la tine,
Să te salvez din veșnica robie,
De moarte, lacrimi și suspine,
Iar fericirea peste noi să fie.
Eu o să vin, îți spun, Eu o să vin
Să ții minte aceste Cuvinte.
Deja mi-e dor, deja suspin,
Tânjesc, inima-mi e foc fierbinte.
Îți scriu scrisori, să știi cum o să vin.
Să mă aștepți a mea crăiasă.
O să-ți aduc podoabe, aur, in
Să te îmbrac, să-mi fii mireasă.
Dar timpul trece, trece, trece.
Dușmanul iar e la putere
Iar inima-ți e iarăși rece
Și ochii-ți fug după avere.
În gându-ți sunt doar un ecou
Pierdut în lăcomie și minciună.
Tu ai uitat că Eu îți sunt erou.
Și ura în inima-ți se-adună.
Și în sfârșit, m-am reîntors la tine,
Te-mbrățișez, te-nalț și te sărut,
Și în sfârșit ești iar cu mine,
Dar lăcomia-n ochi ți-a apărut.
Tu ai luat al-mele scumpe daruri
Și le-ai schimbat pe aur ruginit,
Dușmanului făcut-ai lauri
Și te-ai culcat cu el, ca c-un ursit.
Te chem, te chem să te întorci la mine,
Dar vocea nu vreai să-mi auzi,
Furia mea coboară peste tine,
Va făcut orbi și sunteți surzi.
”De ce!? De ce!? De ce tu iarăși m-ai uitat?
De ce!? De ce el iarăși te-a nșelat pe tine?”
Cu ochii plini de lacrimi, furios și disperat
Îmi vărs mânia peste el și peste tine.
001.150
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Eugeniu Sevcenco
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 400
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 64
- Actualizat
Cum sa citezi
Eugeniu Sevcenco. “Promisiune Împlinită.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugeniu-sevcenco/poezie/14150544/promisiune-implinitaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
