Poezie
Înconjurat de Nestemate
1 min lectură·
Mediu
Plutește parcă nemișcată, tăcerea aspră-n jurul meu,
Lovește, apasă, curmă, râde... respir... respir cu greu.
N-aud nimic ce tot vorbesc, ce râd și ce discută,
Dar tot ce spun: lovește dur, nemotivat insultă.
În umbra vorbelor frumoase, absent la tot ce este,
Stau nemișcat și neatins, trăind în astă rea poveste.
Nu simt nimic, nu vreau să simt, liber captiv
Prizonier în temnița tăcerii, fără motiv,
Urmaș moștenitor al unor legi și reguli învechite
Legi și reguli, de mult uitate, păzite, nerostite.
Strig și urlu... în inima liniștei tăcute
Cu toți vorbind, nu este nimeni să asculte.
Există, prețioși ca aurul cel scump rar,
Există, neștiind că totul e-nzadar,
Ascunși în fumul vorbelor frumoase,
Minți sufocate, inimi cenușă, arse,
Toți strălucind, orbind cu frumusețe goală
Pustietate, abis, nevindecată boală.
La gât cu-o nicovală ca de plumb, în loc
Tăcerea-neacă în apa ca de foc,
În temnița muțeniei, cu mâinile legate,
Cel mai mizer înconjurat de nestemate.
001.197
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Eugeniu Sevcenco
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 156
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat