Eugeniu Sevcenco

Plutește parcă nemișcată, tăcerea aspră-n jurul meu, Lovește, apasă, curmă, râde... respir... respir cu greu. N-aud nimic ce tot vorbesc, ce râd și ce discută, Dar tot ce spun: lovește dur,

Cu mii și mii de ani în urmă, a fost nevoie ca să plec. Dușmanii, adunați în turmă S-au bucurat de-al tău eșec. Am încercat să te aduc acasă, Mereu, Dușmanul, te-a furat. Durerea despărțirii,

În viitorul din trecut, captiv rămas, Mai simt durerea șanselor pierdute Și timpul e trecut, fără răgaz Dar inima nu vrea ca să te uite. Rămâi pe veci cu mine, durere dulce, Cu chip frumos și

Și iarăși mi-ai zâmbit crăiasă, Și iarăși ți-am simțit privirea, Și te-am văzut stea luminoasă, Și-mi dăruia-i a ta sclipirea. Nimic mai gingaș, mai frumos În viața mea eu nu văzusem, Iar

Deschide ochii, lume, și privește-n jur, Atâta frică, atâta frică se ascunde-n tine. În gândul meu eu te urăsc, te-njur… Cum poți trăi, urmând idei meschine? Toți se gândesc cum traiul să și-l

Zeci de milenii persistă, dorința de putere, Dorința de-a supune omul, dorința de avere, Și peste tot și-ntotdeauna oameni s-au găsit, Să asuprească și să exploateze oameni, Pentru că avere și

Se pierde seara în îmbrățișarea nopții Și soarele, ușor s-a dus în asfințit Iar pomul cel bătrân din fața porții, În liniștea profundă, pare adormit. O feerie tainică în jur plutește, Un aer

E întuneric și vântul rece pielea parcă taie, În suflet frica arde, puternica văpaie, E liniște tremurătoare, e peste tot în jur Și viața din aceasta pace, eu vreau ca să o fur O simt cum trece

Cum poți să crezi? În jur e doar minciună, Și proștii tot mai mulți, în lume se adună. Cum poți să crezi mereu, pe cel de la tribună? Ce veșnic ne promite: iertare, viață bună. Cum poți să-l

Privesc prin geam văd numai umbre, Unele vesele, altele sumbre, Nimic precis, fără contur, fără esență, O vagă-mprăștiată existență. Ecouri surde-a șanselor pierdute, Minți, cu iluzii grijuliu

Adorm, însă tristețea nu mă lasă, Mă frige dorul și viața îmi e arsă, Adorm și visul iar spre ea mă duce Și cu iluzii iar, sunt răstignit pe cruce. O văd în depărtare, tainică figură, Eu fug

A fost frumos, sincer și plăcut, Acum eu înțeleg prin ce-am trecut, Câte pozne, priviri și scrisorele, Ce amintiri, mi-e dor de ele. Încă mai simt cosița ei, În mână strâns o țin Ea

”Slăvit să fie domnu și să ne aibă-n pază, În veci slăvit să fie, de rele ne veghează.” Aud aceste vorbe la orice colț de stradă Observ că adevărul, lumea nu vrea să vadă. Duminica în zori

Ca roua dimineții, ce se lasă peste flori, Ca vântul rece vara, plăcut ce-ți dă fiori, Ca universul ce ne ține, în veșnică neștire Îmi place să aud, să spun, cuvinte de iubire. Și sufletu-mi

De la-nceput era-ntuneric, Nici lună și nici soare nu era, Doar universul cel himeric… Dar ne-a salvat privirea ta. Și din abis cu raze de lumină, Ai apărut, plăcut, frumos Și toți acum ți

Lumea ce mă-nconjoară, Frica ce mă doboară, Toate-s chinuri rele, rele, Ajută-mă să scap de ele… Închin spre tine chipul meu, Făcându-mă să uit de greu. M-aduci la viață mă renaști, Precum

Afară este trist, dar soarele străluce, Se lasă în apus și viața mea se duce, E ultimul apus, eu îl petrec cu jale, Petrec pe toți și toate ce-mi ies acum în cale. Cu suflet trist, dar simt o

Departe sunt de tine, mi-e dor, mi-e greu, Mi-e dor s-aud răsuflul tău, Mi-e greu să mă gândesc mereu la tine, Să știu că nu ești lângă mine. De tine mi-este dor și iar mi-e dor de tine, Doar

În drum spre tine sunt, grăbit... Sa mă iubești în veci, cum mai iubit... Umil, iertare eu iți cer acum Ca timpul drag, l-am prefăcut in scrum... Eu recunosc păcate ce-am făcut, Dar tu să știi

Mică Domniță cu ochii ca roua, Mă faci să mă simt în lumea a noua, O floare-n câmpie, o stea de pe cer, Să fim împreună, eu vreau și eu sper. Luna pe cer în noapte-ți zâmbește, Iar tu

Gândurile lovesc în stele și ele răsună, Iar pe pământ se face furtuna De ce ai plecat? De ce ești departe? Răsună un gând pe căile toate. Și soarele tremură, iar luna suspină, Iar vântul și

E dulce, frumoasă, cu chipul senin, Icoană la care eu vreau sa mă-nchin, În ochii ei clari eu vreau să privesc, Și liniștea-n suflet vreau s-o găsesc. Cu părul în vânt, zâmbind mă privește Și

Dezamăgiri, trăiri periculoase, Morminte, suferințe, dulciuri păcătoase. În lumea asta doar de vise pline, Aud mereu, mereu suspine. Suspine grele, lângă mine, În întuneric stau mereu, Respir

Sunt domn al nopții, la tine am venit, Iubirii naștere să dăm, De veșnicie-ți sunt ursit, În pasiune, noi să ne scăldăm. Un univers am străbătut spre tine, Și lună și soare am întrebat: Cum