Poezie

Mortul

1 min lectură·13 februarie 2012

Mediu

Singur a rămas printre străini,

Străini urâți, distruși, păgâni.

Evadarea, tot ce a rămas să facă,

Departe de aici durerea să treacă.

Plecat. Și drumul lung și greu i-a fost,

Spera, dar totul iar e fără rost.

La capăt de lume a ajuns acum,

Spera aici va fi sfârșit de drum,

Dar iar printre străini păgâni și cruzi,

Lumea e plină, de ei nu te ascunzi.

Străin a fost el, pentru păgâni,

Și l-au urât, gonit, ca niște câini.

Rănit a fost, dar încă trăiește,

Salvarea-i tot ce își dorește,

De ce? De ce? Se-ntreabă el mereu…

Fără răspuns să fii, e foarte greu.

Rana îl chinuie , noapte și zi,

Străinii îl gonesc, îl vor goni,

Flămând și rece, udat de ploi,

Își simte clipa de apoi…

Indiferent, umil, retras în sine,

Se simte fără sânge-n vine.

Omoară tot, ce moartea îi dorește

Și iar rănit, dar mai trăiește.

Sleit, picioarele nu-l țin…

Simte sfârșitu-acestui chin…

E nemișcat, plutește-n neștiință,

E liniștit, e rece, fără credință.

Privește-n sus la cer, zâmbește,

Simțind cum drumul se sfârșește.

Și fără ură, chin sau agonie,

Încet începe să nu fie…

În suflet pacea îl abundă

Și-n ceața neființei se cufundă.

001.932

Eugeniu Sevcenco. “Mortul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugeniu-sevcenco/poezie/14000884/mortul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.