Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Comunitatepoeziero

Babilon - Ioan Barb

Nouă apariție editorială

2 min lectură·
Mediu









La editura Brumar a apărut o nouă carte de poezie semnată de Ioan Barb. Cartea, intitulată "Babilon", face parte din colecția „Poeți români contemporani” și are o prefață semnată de criticul Cornel Ungureanu.


„Mi-e greu să scriu despre poezia domnului Ioan Barb fără a pune accentul pe ideea de construcție culturală în zonele absente din orice geografie a literaturii. Sau care lipsesc, dintr-un motiv sau altul, din obișnuitele istorii. Primul impuls al poetului (care trăiește visul de a realiza, aici, un Centru) este de a marca absențele, locul gol, lipsa oricărui impuls. Totul se instalează într-o paradigmă negativă, în care un NU, rostit fără energie, își desfășoară discursul. Desigur, modelele impuse de un Nu atotcuprinzător se fac resimțite; uneori autorul le așază în fața cititorului pentru a ne atrage atenția asupra unui arbore genealogic ilustru. Ceea ce nu înseamnă că poetul Ioan Barb nu își proclamă autonomia. Că originalitatea sa, în această poetică, atât de asediată azi, nu merită a fi consemnată. Ioan Barb trăiește, sub semnul numitei paradigme, buna așezare în acest timp a scrisului…”.



Lansarea cărții va avea loc în data de 24 noiembrie, ora 18, în cadrul Târgului de carte GAUDEAMUS, București.


În luna decembrie cartea va fi lansată la Biblioteca Județeană Deva și în municipiul Hunedoara.




Photobucket



01611000
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Comunitate
Cuvinte
210
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Eugenia Reiter. “Babilon - Ioan Barb.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugenia-reiter/comunitate/13993297/babilon-ioan-barb

Comentarii (16)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
Ioan Barb!
mult succes la cele două lansări!
0
@ioan-barbIB
Ioan Barb
doamnă Eugenia pentru postare și recomandare.

Mulțumesc, Ottilia.
0
@paul-gorbanPG
Distincție acordată
Paul Gorban
Ioan Barb, felicitari pentru acest volum marca Brumar. Arata bine si cred ca si poezia dintre coperti va imbogati colectia. Multa inspiratie si audienta poetica.
0
@silvia-goteanschiiSG
Distincție acordată
Silvia Goteanschii
lansare frumoasa, Ioan !

stiu ca e o carte, in primul rand, a sufletului...succes !
0
@iarina-copuzaru-0031203IC
Distincție acordată
iarina copuzaru

felicitări, Ioan! aștept s-ajungă "babilon" și la Cj
0
@silviu-viorel-pacalaSP
aș fi vrut să mă pot întâmpla la eveniment, dar cu siguranță cuvintele le voi atinge cumva!
0
@sophie-polanskySP
Distincție acordată
sophie polansky
elicitari, ne vedem acolo?
0
@ioan-barbIB
Ioan Barb
Vă mulțumesc.

Paul, multumsc, să fie.

Silvia, mulțumesc.

Iarina, trimite-mi o sdresă pe email și vine.

Silviu Viorel Păcală, mulțumesc.

Sophie Polansky, mulțumesc, la fel felicitări, ne vedem acolo.
0
@cezara-raducuCR
Distincție acordată
cezara răducu
cu asemenea veste în prag de sărbătoare!ne vedem la lansare, ioan!
cu drag, rara
0
@florin-caragiuFC
florin caragiu
Felicitări, Ioan, și multă inspirație la scris în continuare! Văzând titlul și comentariul domnului Ungureanu, am făcut spontan asocierea, legat de "marcarea absențelor" în aceste vremuri pe care le trăim, babilon vs. baby lone, condiția de copil singur a poetului ce traversează și înregistrează cu sensibilitatea lui zbuciumul sau apatia unei lumi, cu ale ei construcții.
0
@florin-caragiuFC
Distincție acordată
florin caragiu
uitasem ceva...
0
@retras-0028579R
retras
felicitari! sper sa ne vedem si la Cluj!
0
@florian-stoian-silisteanuF-
feicitari si drum bun pe marginea acestei inimi pe care o strunim in batai bine masurate de medic
0
@adrian-suciuAS
Distincție acordată
Adrian Suciu
Felicitari, Ioane, si o sa ne vedem la fata locului!
0
@teodor-dumeTD
Teodor Dume
felicitări și o zi însorită!
voi fi și eu acolo (cu sufletul și gândul curat), pentru că e o bucurie a sufletului.

cu sinceritate,
0
@ioan-barbIB
Ioan Barb
vă mulțumesc și vă aștept la Gaudeamus.

ioan
0