ego sum qui sum

& îmi golesc mintea de trecut cum golesc sertarele de facturi achitate mai rămân câteva refugii unde memoria își trăiește exilul & 1989: strig Libertate! mi se deschide o rană-n piept îngerul meu păzitor agățat ca un moș crăciun gonflabil pe zidul ciuruit al Bibliotecii Naționale îmi face semn că voi supraviețui & 10 ani mai târziu: mă visez star de cinema cu bani cât să-mi cumpăr locul nașterii strada orașul țara după care mă sinucid neștiind ce să fac în viitor cu ele & altădată: sunt la Paris în arondismentul Montmartre un bărbat desenează portrete cu degetele de la picioare mă recunosc în caricatura lui mai bine decât în oricare selfie îmi privesc mâinile am un straniu sentiment de vinovăție trebuie să scriu și cine să citească o femeie care ar scrie cu picioarele & prezentul: cerificat verde pun foiță de aur peste el cum se pune pe unele icoane și lemnul nu mai îndrăznește să putrezească scriu elegiile unei țări captive unii râd din inconștiența că nu-i despre ei & și din nou prezentul: dacă nu păstrează puțină murdărie pe ele și puțin sânge mâinile nu-mi aparțin textele scrise astfel sunt niște bandaje pe răni inventate & viitorul: o să alerg pe bandă nu duce nicăieri însă mă scade la cântar deși sunt convinsă că stima de sine nu vine la pachet cu pașii pe loc & altă față a viitorului: o să port mănuși negre din dantelă fină pentru serile când îmi place să mi se spună doamnă și mănuși roșii din piele-ntoarsă pentru diminețile când va sângera cerul deasupra mea țin rezervă și mănuși de box pentru alte situații & atemporalitate: chiar dacă spiridușii copilăriei se vor ascunde-ntre pliurile memoriei ca licuricii între fire de iarbă cine poate preconiza în ce se schimbă foamea puilor a căror pasăre-mamă întâlnește în zbor un glonț posteritatea va rămâne imună la totemuri când după primul țipăt nu urmează și altceva nașterea este o altfel de moarte