Trebuia să fi văzut cum ceața, venind dinspre larg, înghițea treptat marea. Nu erau norii care trecând pătează în nuanțe azurii sau petrol apele clare, trimițându-te cu durerea în trecut când,
De la o vreme trăirile mele se-așează liniștite. Blândețea-i aici, privind molatic cerul plin de nori. O crăpătură, asemeni unui portal, mă trimite cu gândul acasă. Cu ochii larg deschiși alunec în
Olga e o țărancă cu mâinile crăpate de la cules buruiană și de la văruit, cu unghii lungi, negre și rupte, pe fața Olgăi nu ai unde să pui un vârf de ac, fără ca el să nu semene cu
Ziua de muncă la fabrica de confecții începea normal la ora șapte. Numai sfârșitul programului putea deveni imprevizibil modificându-se dramatic pentru angajați în funcție de comenzile care trebuiau
Singurătatea îți poate fi prieten sau dușman, depinde cum știi s-o primești, cum te obișnuiești mai apoi cu ea.
Pentru că e știut faptul că, te poate împinge oricând să cazi în deprimare, uneori îți
Am vrut să scriu în acea zi. Mă simțeam atât de izolată, de vulnerabilă, încât nici nu puteam prevedea ce sunet sau imagine ar fi declanșat căderea. Dincolo de geam, amintirile curgeau de parcă ar
În dimineața următoarei zile Ana, fu chemată pentru o nouă consultație. Reacționă greu, poate datorită apelativului cu care i se adresaseră...
-Doamna Staicu Ana ...la cabinet.
Stătea întinsă-n pat
Încă o lună captiv scaunului cu rotile.
Francesco se gândea, sâcâit de acea agitație matinală, care-l fugărea altădată spre mare, unde înota, posedat de acel impuls al eliberării, că deși
Nu mai am vești de la mama. E ciudat, pentru că, deși mă gândesc în același mod la ea, nu o mai visez.
În multele dăți dinainte, cînd am fost împreună, chiar și-așa despărțite, mă aștepta în
Mă-ntorc spre casă. De-a lungul plajei doar eu și pescărușii, singurii în mișcare. Și valurile. Nori nu. Curenți calzi, venind dinspre larg, îmi usucă tricoul. Ochii mi-i simt însă arși.
Tăcerea
Luna se oglindește fremătând parcă în oglinda imensă a mării.
Întunericul, solemn și necruțător, a îngenunchiat lumina care s-a strâns, s-a chircit și-a dispărut împreună cu soarele într-un apus
Ștergându-și fața transpirată, Nina împinge cu un genunchi ușa de fier.
Urcă gîfîind cele treisprezece trepte ale blocului în care locuiește, potrivindu-și din când în când geanta grea de pe umărul
Cînd am o oarecare stabilitate, îmi fac tabieturi.
Poate din cauza impulsului de a organiza mereu lucrurile, poate pentru a mă păcăli că încă sunt liberă peste timpul care mă presează, nu e
EG