emilian valeriu pal

[te-ai săturat să treci prin moarte ca gâsca prin apă fiecare zi e o decapitare lucidă te trezești și te uiți buimăcit cum trupul ți-o ia înainte ca flota pierdută a lui Columb spre un sfârșit

să presupunem că într-o zi ne vom deplasa cu viteza luminii că după ce am descifrat tainele bosonului higgs dumnezeu va fi noul nostru coleg la departamentul p.r niciodată nu vom ști să ne fim

trebuie să plec acum mama face șnițele de pește pentru bunicu nu are dinți el e ivan denisovici al meu nu vrea să mănînce de față cu noi mama mi-a zis azi nu mă duc nicăieri mi-a curs apă

Oare cum se începe un om? Ai putea să-ți imaginezi că e o pungă cu turtă dulce iar tu rupi înfrigurat ambalajul cu dinții. Să presupunem că el deschide o ușă. O ușă oarecare. Ușa unei camere de

dimineață când am deschis ușa de la balcon durerea de spate m-a lăsat fără respirație. m-am speriat cumplit preț de o clipă mi-am imaginat că voi merge aplecat pentru restul vieții. atunci am

se întîmplă o zi ca fierbințeala pielii cînd stai prea mult timp nemișcat ca transpirația rece a abstinentului cu paharul în față pui în balanță tot ce-ai avut și tot ce-ai fi putut avea

(și iată cum stau pe un pat de spital dimineața graurii efectuează vizita medicală ei sînt graurii rezidenți și învață acum de exemplu dacă faci o injecție împarți fesa dreaptă în patru și înfigi

mdeah. mi-e drag domnul manager interimar ca dragostea lu\' goya pentru inchiziție. încă o conferință de presă. ți se explică cum e cu indicele de complexitate contractat despre aparatură

sunt mai sigur ca niciodată că am fost creat pentru lucruri mărețe la început îmi doream să mor în somn simplu și fără durere m-am lecuit repede nimeni nu și-ar dori să treacă dincolo fără să

dimineața mă prinde cu mîinile încleștate și o mie de întrebări de ce trebuie să lupt pentru fiecare bucată de zi de ce trebuie să fiu atent la tot ce mișcă de ce trebuie să număr pierderile și să

vulturul de sânge uneori îmi vine să cred că Dumnezeu a creat oamenii la beție pentru că nu înțeleg de ce niciunul nu nimerește intrarea în mine toți doar se agață de carnea mea de parcă s-ar

de fiecare dată când cumpăr o haină mă întreb dacă mi se va da timp să o port să ieși din iad nu-i de-ajuns dacă n-ai pe cineva să-ți ia locul unii spun că nu-i sănătos cum gândesc și că

la etajul unu stau cei care au grijă de păsări la etajul doi stau cei care au grijă de oameni la etajul nouă stă un bătrîn cu un doberman cînd plouă blocurile își coboară zidurile în pămînt

lași capul în palme încet drapel coborât în bernă: abstinența e doar o voluntară eugenie luciditatea - iadul celor ameliorați genetic încerci să refaci drumul care te-a dus la căderea

m-am obișnuit în ultima vreme să dorm pe parchet. în diagonală cît să-mi încapă picioarele în culcușul din hainele vechi pe care le-am făcut. ciudat. ultima vreme m-a cam apropiat de pămînt. nu mă

foto: Gabriela Lupu mă trezesc dimineața cu soarele pe saltea îmi lipesc fața boțită de umerii lui fața nerasă transformată într-un ogor cu trifoi (zîmbesc îmi frec mîinile de bucurie iubito pe fața

mai întîi a fost o zi apoi o noapte. ne cunoșteam demult uneori îmi spuneai că ai vrea să faci dragoste cu mine apoi fugeai ca un copil. da ce tu crezi că eu aveam mai mult curaj? s-a întîmplat

înainte să mă scufund în aceste ape mi-ar prinde bine un sărut norocos poate voi găsi marele galion care să ne asigure un trai liniștit și îndestulat bineînțeles m-aș putea lăsa sărutat de orice

o dimineață pictată cu aerograful pe aripa spate a unui intruder asistenta șefă striga înveliți dracului mortul și aprindeți o lumînare eu mă închipuiam băiatul cu chibriturile dumnezeu mă

de la o vreme în mine și-a găsit adăpost o umbră care a rămas fără corp de la naștere am găsit-o dormind ghemuită sub stern mi-a adus aminte de mine și de iarna lui ‘90 cînd am fugit prima oară

ceea ce te lovește în moalele capului după ce termini de făcut bagajele e mulțimea spațiilor goale din șifonier. ca subtitrarea lipsă a unui film din care la final înțelegi că nu există bine și rău