emilian valeriu pal

Nu este vorba de tine. Formularea ta - canalizarea energiei - m-a determinat să raspund aici unor persoane care nu au habar despre ce vorbesc sub alte texte.

Văd că sunt destui care încearcă să-i ia apărarea lui Leonard Ancuța. Se fac că nu înțeleg, deși lucrurile sunt evidente.
Încetați să mai dați sfaturi in opinia voastră constructive și împăciuitoare. Leonard Ancuța a avut, cred, șanse pe site-ul ăsta cât toți cei care au mai fost suspendați la un loc. El și numai el prin prin aroganță și atrofierea simțului realității face ca sub textele lui să nu mai fie vorba despre poezie. Și când își asumă, lipsit de simțul ridicolului, niște merite pe care nu le are, trebuie să-și asume și consecințele
Dacă vouă vă place să vă scuipe in cap și să vă șteargă cu cotul e strict problema voastră. Aveți pagina de Facebook unde puteți face chiar un cult al lui Leonard.
Dar aici nu mai dați sfaturi despre canalizarea energiei sau despre cat sunt poetii de vanitosi.
Nu. Să vă fie clar. E vorba de un pur gest creștinesc. Când cineva deraiază in felul ăsta, trebuie să-l aduci cu picioarele pe pământ. Altfel se pierde definitiv în propria vanitate. Și doamne doamne o să ne tragă la răspundere că nu am ajutat un om care are nevoie sa i se arate calea cea dreaptă.

Ai câștigat un concurs, unul din multele care se organizau in trecut. Nu ai fost cel mai bun poet al site-ului, era marele premiu al unei ediții de concurs, așa era titulatura concursului. Atât. Nu mai distorsiona realitatea. Crede-mă, că am fost in juriu. De aici și până la infatuarea cu care te afișezi pe aici e cale lungă.

Mai mult decât orice steluță, pe mine mă bucură faptul că a văzut cineva esența.
Mulțumesc de lectură.

Fiecare citește cum vrea. Fie pe bucăți, fie ca întreg, așa cum e o voce din anastasimatar. Iar dogmatica e cea mai profundă dintre ele. În întregul ei.

Voi iniția o petiție online pentru acordarea unui nivel corespunzător meritelor lui Leonard Ancuța. Numai că regulamentul nu specifică numărul exact de semnături și nici nivelul care i se cuvine celui mai bun poet de pe aici. Poate trebuie adăugat un meganivel la noua variantă a siteului.

Din punctul meu de vedere, antepenultima strofă sau parte sau fragment, îmi pare puțin exagerată și puțin în disonanță cu întregul.
In rest, pentru mine un text consistent, viu cât să alunge moartea și eclezial cât să-și dorească sfinții să fie oameni.

Mulțumesc pentru semnul generos.

Dacă tot faceți modificări, eu as zice să renunțați și la vechiul regulament, pe care l-au aplicat foștii editori. Văd că permiteți postări de pe conturi ciudate, fără nici măcar pseudonime. Sper să nu se ajungă iar la situația aia "casa mea regulile mele", care a făcut pe mulți să plece.

Nu știu dacă e defect profesional, dar personal mă prinde(mă repet) o astfel de lirică. Din punctul meu de vedere, aici văd o scurtă și sinoptică teologie a fragilității, in care fragilitatea cotidiană și fragilitatea dogmatică se dezvoltă una pe alta, fără a pretinde întâietate.

matrioșcă_care...

Cu riscul de a părea lipsit de obiectivitate din cauza dedicației, cred că de data asta ți-a ieșit un dozaj perfect al stării și o tăietură a versului remarcabilă. Am sta in dubii dacă e corect sau nu să las semn, pentru că nu știam dacă mă pot detașa de text suficient cât să văd poezia din el și nu omul. Am ajuns la concluzia că nu mă pot detașa și nici nu vreau asta, pentru că, in fond, din punctul meu de vedere, de asta scriem: să rezoneze cineva cu noi, să simtă că ceea ce scrii e ce trăiești.

Din punctul meu de vedere, cred că e cel mai bun text de până acum din seria postată. Simplu, dar fără simplism, fără căutări și îndoieli inutile, un abandon onest purificat de imagini care nu își găsesc locul.

Un joc poetic care pe mine mă prinde, deși o astfel de lirică, în actualele canoane ar putea trece bătrânească și tot mai rar gustată. Dar cum nu sunt interesat de canoane, ca cititor nu pot să nu remarc un cotidian suprasaturat în care rezistența ia forma unei metaforizări aproape excesive, având în vedere alternativa unei socializări debilitante.

Mulțumesc. De lectură și semn.

Se pare că e una din zilele acelea, destul de rare, in care fie reușesc să transmit ce vreau, fie cel puțin un cititor rezonează cu ce am scris.
Mulțumesc pentru asta. Și pentru apreciere

Din punctul meu de vedere un text natural, fără convulsii inutile, delicat cât îi trebuie să nu alunece în dulceag, și un final firesc ca o respirație.

Personal, m-a prins fragmentul ăsta, mai ales că evită cu grație și ritm, pudibonderia și dulcegăria te iubescurilor cotidiene. La fel, stilul narativ, scurt, în rafală, fără detalii și gesturi inutile evită aruncatul in derizoriu, ba chiar adaugă valențe surprinzătoare unor mișcări în mod obișnuit rutinate sau banalizate, salvând de la ridicol un prospect care, dacă nu ar fi fost bine dozat și infuzat, ar fi alunecat într-o descriere umoristică de duzină.

Mulțumesc.

Deși titlul nu prea îmi spune mare lucru, un text care mie îmi pare chiar frumos, limpede și temperat. Deși nu mizează pe forță, pumnul acela îi dă un impuls exact atât cât merită să-l simt în plex, cu toate imaginile inversate.
Un mic typo "um pumn".