fenotipuri extinse

în ultimul timp mă complac într-un soi de zvâcnire ca un prematur în convulsii febrile ce-am fost cât e ziua de lungă citesc statistici pe baza lor calculez cât trăiesc în medie oamenii și cât le-a mai rămas de trăit alor mei apoi mă pregătesc pentru ce e mai rău niciodată pentru ce e mai bine pentru că nu-i așa? binele niciodată nu doare dimineața când maică mea doarme prea mult și nu se trezește la ora obișnuită merg pe vârfuri prin casă lipesc urechea de ușă aștept cu inima strânsă un semn poate o tuse uscată poate se foiește în pat deschid o agendă pătată și ruptă aranjez foi desprinse cum aranjezi cu palma șuvițe rebele pe frunte numere nume îngrămădite ca nevoiașii în poartă la precista mare când sunt moșii de toamnă o litanie forțată lângă un crist de fosfor pe o cruce de plastic francisc benone marcel lăcră tudor maria ștefan teo sorin încerc să-mi aduc aminte de ce au fost importanți dacă ne-am făcut vreodată vreun bine dacă am contat îndeajuns cât să ne privim în ochi fără să ne prefacem că suntem alții dar singurul lucru fixat în memorie e comunicatul de presă al unui parlamentar care anunță cu surle și trâmbițe că vindecă dependența de păcănele cu recensământul pariorilor înrăiți și brusc mă lovește în moalele capului: ce ne separă de alte forme de viață e sfâșierea ipocrită pe toate drumurile nu lipsa nu carnea prezentă așa cum în viață ne doare că alții o duc mai mai bine dar nu ne fac părtași la fel când se moare ne doare că n-au împărțit moartea cu noi