Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

când întunericul învață să scrie

2 min lectură·
Mediu
(dacă Dumnezeu ne-a făcut pe toți după chipul și asemănarea lui atunci cum va ști cine și cât a greșit? al cui e fiecare?) uneori mă întreb dacă viața te-a părăsit dintr-odată așa cum se descarcă bateria de la mașină când uiți faza lungă aprinsă ori te-ai stins încet cum o torță pe care-o arunci într-un puț să vezi cât e de adânc oare ai avut timp de un ultim gând? oare ți-a trecut toată viața prin fața ochilor – așa cum se spune – și-am făcut și eu parte din ea? oare ai avut timp de un ultim cuvânt? ai scrâșnit printre dinți fuck shit bloody hell așa cum vezi că fac personajele negative în filme când mor? sau ți-ai cerut iertare și dacă da a fost de ajuns – așa cum ne învățau preoții – ca cel de sus să închidă ochii la greșelile tale și să te primească în dragostea lui? știu că și tu ai o groază de întrebări ce gust are kebabul gulașul dulceața de pătlăgele care-i treaba cu facebook-ul și de ce steaua se numește fcsb noi cei de jos încă o ducem bine ne vedem de viețile noastre ca și cum ar fi ale altora de viețile altora ca și cum ar fi ale noastre uneori credem că dumnezeu e femeie alteori că e negru numărăm zilele până la black friday nopțile ne visăm uma thurman black mamba mai ții minte ce simplu era? ce simpli eram trăiam fără încrâncenare ne-mpărțeam zilele ca pe-o sticlă de zimca în care-am găsit un șoarece mort am dat-o înapoi barmaniței și-am zis doamnă noi suntem catolici nu mâncăm vinerea carne +Sorin Vizitiu (17 nov. 1979 - iunie 1998)
061.010
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
282
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

emilian valeriu pal. “când întunericul învață să scrie .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/jurnal/14196060/cand-intunericul-invata-sa-scrie

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@enea-gelaEGenea gela
ale noastre, ale altora, într-o continuă degringoladă. Pentru că timpul mirajelor s-a consumat și ne-a consumat. Un poem de stare, grav, cu întrebări retorice și o divinitate invocată aleatoriu, indiferentă și îndepărtată de momentul dispariției unui om, unui prieten. Sunt câteva instantanee lirice tulburătoare, citez doar un fragment realizat prin paralelism vizual:„ mă întreb dacă viața te-a părăsit dintr-o dată/ așa cum se descarcă bateria de la mașină când/ uiți faza lungă aprinsă/ori te-ai stins încet/ cum o torță pe care o arunci într-un puț/ să vezi cât e de adânc”.Foarte frumos scrieți, felicitări și stea!
0
Distincție acordată
@dolcu-emiliaDEDolcu Emilia
O Poezie complexa care introduce ineditul cu simplitate. Ineditul ca reflex al tuturor ȋntrebarilor noastre fara raspuns. Ma bucur ca nu suntem singuri, ca Dumnezeu nu e nici el sigur de toate cȃte şi cum sunt. O poezie frumoasa !
0
@tiberiu-hanganTHTiberiu Hangan
Îmi place balansul dintre ironie și fragilitate, felul în care moartea e coborâtă în gesturi banale: baterii descărcate, torțe aruncate, replici din filme. Textul funcționează prin amestecul ăsta abrupt de întrebări grave și detalii cotidiene, care îi dă un aer autentic, necosmetizat. E o poezie cu umor amar, în care divinitatea apare mai degrabă ca un martor tăcut al confuziei noastre.
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
retorică impecabilă care m-a lăsat fără cuvinte. Am ales să tac în fața acestui poem. Dar și să mă înclin!
0
@emilian-valeriu-palEPemilian valeriu pal
Mulțumesc pentru cuvinte, lectură și rezonare. Și tăcere. Nici eu nu prea știu cum să vă mulțumesc.
0
Un text încrâncenat, dar în sensul bun. Auntetic și plin, plin, dar plin de personalitate și expresii inedite.
Scrâșnște textul precum craniul sub trenul de fum.
Rămăi același autor de o forță introspectivă de invidiat.
Cum ar semna Radu Ș, semnez și eu - indivios până la culme...
0