Emil Iliescu

Galera „Saturnalia” era pregătită pentru a ieși din Santa Maria del Mare. Pe puntea ei forfota dinaintea ridicării ancorei amplifica și mai mult emoția micului Paolo. Sclavii așteptau semnalul,

Moartea Stelei Ambrogini nu stinsese încă șirul de supoziții și îndoieli ce cuprinseseră sufletele celor care o cunoscuseră îndeaproape. Nimeni nu mai credea acum în varianta servită cu răceală și

În agonia toamnei apele păreau un trup bolnav, ce-și purta rănile prin canalele înguste și reci. Veneția era ca un pește uriaș aruncat la

Trenulețul de munte cu locomotivă și două vagoane și-a arătat coama de fum alburiu pe după sprânceana muntelui. Zăpada stătea atârnată de umerii zărilor ca un ștergar palid. Ne-am îmbrățișat, cât să

Când mi-am auzit mobilul sunând insistent, am presimțit îndată că s-a întâmplat ceva rău. Terminasm garda și

Trist și fără lumină în suflet fusese Sfântul Paște pentru Anuța și Codrin. Plecarea lui Ilarie lăsase casa fără vorba lui înțeleaptă și fără mângâiere. Numai Codrin păstra în suflet cuvintele

Răspândise luna pe cer lacrimi de sânge, în noțile când Anuța păzise somnul adânc și parcă străin de viață a lui Ilarie. Mitru îi spusese că rana de la picior este destul de aprigă, dar pădurarul era

Ochii Anuțăi priveau vrăjiți spre pădurile ce dezbrăcau amurgul de umbrele lui potcovite cu primele stele. Se petrecea Sfântul Paște și în sufletele lor, fugari de dor și de neastâmpăr, pentru ca

Carele de munte trăgeau din ce în ce mai greu pe coastele ce se întindeau tot mai costelive înspre cursul Ialomiței, semn că venise sorocul ca bieții cai să își primească tainul de hrană și

Cum poți trăi fără un prieten devotat? Este oare amintirea singurul lucru, cu ajutorul căruia, din când în când, la ceas tainic să-l regăsești prin spuma vremurilor ce s-au prelins peste zilele și

Lumina se strecura în fâșii albastre printre barăcile ce se întindeau de-a lungul banchizei de gheață. Erau barăcile în care locuiseră membrii primei expediții antarctice, cea a

Cătălin aproape că nu dormise deloc în acea noapte. Gândul că va trebui să meargă într-un loc, care pentru el nu însemna nimic, îl teroriza. Și mai ales faptul că nu știa cum să se comporte în astfel

Cătălin nu va uita niciodată prima ședință de cobaltoterapie a lui Luca. Secția de radioterapie a spitalului Elias era la subsol. Când copilul a văzut că liftul, în loc să urce, cum știa el că se

Copiii nu trebuie să plângă niciodată În amintirea lui Cosmin Huială

Încăperea era scufundată într-o penumbră odihnitoare, străbătută rar de pleoapa gălbuie a unei candele. Păliman deschise ochii și se pipăi. Era întreg, semn că viața nu se scursese din el cu totul.

Lotrii se așezaseră în jurul starostelui lor, lacomi de a prinde primul vestea că vor călca iar poteci ademenitoare de bani și prăzi pentru cămara iernii. - Remeteo, se adresă el morocănos celui

De sub Toaca bătea un vânt aspru de toamnă, ai fi zis că noiembrie își pusese palma streașină la ochi, așteptând să vadă din ce parte se va abate peste munți iarna. Lotrii lui Păliman se

„Și după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain și cu El împreună mergeau ucenicii Lui și multă lume. Iar când S-a apropiat de poarta cetății, iată scoteau un mort, singurul copil