Emil Iliescu

Iolanda, mă bucur să te am alături în încercarea mea de a reconstrui un destin ales, dar tragic. Sigur, aș fi vrut să pot așterne în fața cititorilor mei o scriere, care să poată respecta ca formă și conținut aura unui timp și a unui melos străvechi. Dar numai când trăiești în acea epocă, când poți simți cu fiecare adiere de vânt respirația eroilor tăi, numai atunci prin cuvintele tale se prelungește destinul unui om ales. Nu vreau să dramatizez prea mult, dar, atunci când am scris acest text, m-am simțit clipă de clipă acolo, lângă zidurile Spartei, sub negura din ochii și de pe sufletul eroului meu, pe care nu știam dacă îl mai pot salva de la sentința umană, nedreaptă pentru noi, cei de azi, dar atât de înrădăcinată în cutumele unui popor dârz și crud cu sine însuși.
În privința unui actor preferat:
- Anthony Quinn, dar nu cel de la senectute...
- regretatul Adrian Pintea(pentru privirea aceea tragică pe care o purta în ochi, asemenea eroului meu părăsit de toți și de toate)
- Propria-mi persoană...căci l-am simțit atât de aproape de suflet, ca pe un alter-ego măcinat de secole de uitare...

Maria, regenerarea unui spirit ales, ca cel al generalului, nu se poate face decât dincolo de granițele slăbiciunilor omenești. Câmpiile Fericite își culeg nimbul de fericire tocmai datorită spiritelor înalte care azi, din ce în ce mai rar, le populează.
Cu prietenie pentru atenția cu care mă citești,
Emil Iliescu

Noemi, am încercat ca eroul meu să stea în fața a două tribunale existențiale: cel uman și cel divin. Judecata umană, făcută deseori cu patimă, cu egoismul specific rasei, l-a așezat pe omul viu într-o legendă dureroasă.
Lumina neapropiată a marelui Zeu a întrezărit însă în bărbatul de la picioarele tronului prelungirea creației sale, pe care niciodată nu o va putea defăima sau părăsi în momentele de răscruce umană...
Îți mulțumesc pentru analiza ta deosebit de pertinentă,
Cu prietenie, Emil Iliescu

Diana, când am afirmat că nu dețin uneltele maturității scriitoricești, cele care pot da viață unui roman, nu am vrut să fiu modest! Mă cunosc perfect și îmi cunosc limitele, de aceea voi fi fericit dacă voi putea da viață în continuare unor eroi la scară redusă, dar care să corespundă structurii mele emoționale.
Cu prietenie, pentru gândurile tale frumoase,
Emil Iliescu

Adriana, povestea celor două oale de lut este desprinsă din realitatea noastră de mult apusă. De aceea am citit-o cu nostalgie! Cu toate că în bucătăriile noastre a intrat încet-încet modernismul culinar, totuși, nici un surogat din afară nu va putea înlocui vreodată borșul românesc, pastrama și mustul, sărmăluțele în foi de viță și varză...
Mă bucur că și voi, cei plecați peste oceanele lumii, nu ați uitat acest lucru!
Cu prietenie, am citit o proză scrisă cu inima!
Emil Iliescu

Întrebări existențiale, dar la care, din păcate, nu vom primi vreun răspuns de la cei care conduc Planeta! Și, știți, de ce? Fiindcă orice justificare pentru actele lor beligerante, ar constitui un prilej de răstălmăciri personale, contradicții fundamentale, pe baza unor interese egoiste, principii religioase care nu se susțin...
Din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, vom purta în suflet, tragic, astfel de întrebări fără răspuns!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Doru, orgoliul spartan, poate la fel de mare și neânduplecat, ca și vitejia lor, m-a fascinat mereu. În facultate, deși sufletul meu tânăr ar fi trebuit să prefere poezia trubadurilor și sonetele de dragoste ale lui Petrarca, rămânea mereu lângă marii tragici greci. Este un semn, târziu, dar plin de sentiment, pe care îl ofer peste ani acelor amintiri blânde!
Prezența ta în pagina mea este o clipă de bucurie!
Cu prietenie, Emil

Ramona, Milthiades este prototipul eroului care nu-și mai găsește identitatea decât într-un d i n c o l o, unde Milthiades nu poate semăna decât cu Milthiades.
Am fost întotdeauna fascinat de structura moral-volitivă a eroilor greci, în general.
Mă bucur că ai trecut din nou prin pagina mea.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Marius, cuvintele mele nu sunt îndeajuns pentru a descrie durerea! Dar Bunul Dumnezeu ne-a ajutat, dăruindu-ni-le, ca să facem în așa fel încât uitarea să devină amintire!
Mulțumesc pentru gândurile tale bune!
Cu prietenie, Emil

Maria, așa este, când lăsăm în urmă-ne o ființă ce ne poartă numele, trecerea dincolo este mult mai ușoară! Mă bucur că ești lângă personajele mele, care întotdeauna trăiesc și prin cei care le citesc poveștile de dragoste.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Durerea, Andrei, prietene, atunci când te părăsește cea mai dragă ființă de pe lume, mama, este atât de ascuțită, de înaltă, de greu de urcat și suportat, încât nici cel mai înalt lanț muntos din univers nu i se poate compara!
Îți mulțumesc pentru cuvintele tale!

Andrei, prietene! Am să corectez totul, conform indicațiilor tale! Imi pare rău că nu am mai intrat cu comentarii pe textele tale, dar după cum știi( am publicat în Personale poezia \"Trecere\", dedicată mamei mele care acum o săptămână m-a părăsit)am fost cu gândurile plecate spre o copilărie, care odată cu plecarea mamei, m-a lăsat și ea mai sărac existențial!
Îmi place omul tău cu jucării! Este misterios, ca și viața jucăriilor pe care le poartă ca un semn de trecere prin viața asta anostă și plină de griji! Lasă gândurile să te poarte unde vor ele! Acolo se află inspirația lor tainică!

Este interesantă căutarea unui timp pierdut, acoperit de parfumul unor întâmplări petrecute dincolo de realitatea imediată, așezate temeinic în cartea sufletului, unde odihnesc visele și speranțele noastre. Așa este: \"Trecutul, deținătorul anilor mei, cu întâmplări fericite și nefericite, ajunsese cerșetor la porțile prezentului. Între el și prezent se țesea încet un timp necunoscut.
Era un timp? Fără culoare? Fără sunet? Fără contur? Fără amintiri?\"
Aștept ca în textele tale viitoare să descoperi culoarea, să recompui sunetul și conturul acelui timp, și, mai ales, să chemi amintirile!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Diana, este adevărat, poate exista materialul epic suficient pentru un roman, dar, din păcate, nu cred că am uneltele necesare pentru a ajunge la vârsta de maturitate scriitoricească, adică, la roman. Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că pot găsi puținele cuvinte, care să mă reprezinte în fața celor ce mă citesc. Am să-ți destăinui un lucru. Acum o lună, am făcut un drum până la Alexandria, jud. Teleorman, cu treburi. Era primul drum pe care-l făceam în acea direcție. La intrarea într-un sat, Valea cu Plopi, am văzut în stânga un lac superb, străjuit de un mal de stuf. Pe mal, o casă, cu terasa ce își sprijinea coatele pe oglinda lacului. M-am oprit, ca să-l văd mai aproape. Nu știu de ce am simțit atunci că pe acel lac și în acea casă trebuie să se nască o poveste de dragoste. Atât m-a impresionat acel loc, încât mi-am zic că odată acel tablou se va transforma într-o proză.
Ești un critic apropiat și necesar al scrierilor mele!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Doruleț, mă bucur că ai receptat povestea de iubire ca pe un drum tainic, uneori plin de durere și fum. Așa sunt toate poveștile de dragoste triste, se pierd în umbra pădurii de mesteceni!
Ai dreptate, toate lucrurile se rezolvă pe lumea asta...într-un fel sau altul!
Cu drag, Emil

Un vis frumos Anamaria, descris cu sensibilitate. Pendularea între trecut( antichitate) și viitor(starea onirică) îi dă eroinei tale puterea și știința de a călători pe spatele timpului ca pe un delfin magic.
O proză care mi-a dezvăluit un condei valoros, pe care aștept să-l mai citesc!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Teodor, indicibil este momentul plecării spre dincolo al celor dragi nouă!
Ne potopesc amintirile, se rostogolesc prin sângele nostru chemând alte vârste și alte sentimente...
Pe retina ochiului de veghe, care este sufletul, tremură boabele ireale ale lacrimilor de despărțire...
Este greu, este din ce în ce mai greu să ne despărțim de icoana părinților, așa că am așezat-o peste inima noastră, ca o lespede de neuitare și de dor.
O poezie sensibilă, profundă, așa cum îți sunt trăirile atunci când scrii!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Invio, începi să te apropii de esența reală a prozei. Ai câteva imagini curate (\"Tristețea toamnei era palidă. Natura privea iubirea, privea speranța, privea motivul speranței pe pământ...îi privea pe ei.\")
Mai sunt însă și locuri, unde ar trebui să mai muncești:
- \"Ploaia măcina frunzele lor și nervii noștrii\" - În primul rând ploaia, pentru un îndrăgostit, nu poate fi agasantă, ci este un motiv de melancolie și visare la chipul iubitei; noștri - nu, noștrii;
- respectă paragraful, lucru imperios necesar între dialog și relatarea epică - \"Sunt lacrimile mele neplânse, sunt lacrimile din sufletul meu. Ochii ei de copilă reușeau să aducă fericirea supremă. O simțea caldă, cu aburi care ieșeau din haine, o simțea cum se apropie de el, cum își transmite parfumul în hainele lui, ca un șiretlic de cucerire\". - Frazele începând cu \"ochii ei de copilă....\" fac parte din relatarea povestitorului, deci constituie un alt paragraf, nu se scriu în continuarea dialogului;
- renunță la cuvinte care pur și simplu distrug emoția faptului relatat:\"șiretlic de cucerire\", \"pașii scoteau zgomot\",
- ce final frumos ar fi fost acesta : \"Ea simțea cum înflorește în ochii lui, sufletul, frunză plutind prin aerul duios de iubire, deschizându-le poarta prin care toamna li se va întinde seară de seară la picioare...\"
Vreau să cred că ai receptat cu sufletul deschis micile mele observații. Știu că poți mai mult!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Mara este prototipul femeii, care iubind cu pasiune demult, foarte demult, și cu multă durere, și-a însușit eminescianul \"dacă iubești fără să speri\" ca pe o filozofie de viață autentică. Ea este un caracter puternic, și cum oare altfel te pot face decepțiile în viață, decât puternic, prudent, neâncrezător...De aceea, atunci când în suflet pâlpâie din nou petalele florii albastre, te mulțumești cu puțin, cu acel puțin-imens, pe care numai oniricul ți-l poate dărui, la ceasul lui de taină...
O proză pură, ca și inima eroinei tale!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Într-adevăr, Ela, tu ai scris întotdeauna pentru cei aproape de sufletul tău, pentru acea clipă inefabilă, când prin respirația noastră se stinge pasul nelămurit al lui Dumnezeu...
O viață cuprinsă între teritoriile tainice ale cuvintelor, între \"iubirea nocturnă\" și \"două rătăciri prelungi\", comoara amintirilor tale dragi, \"părinții mei cu zile părinții mei cu nopți\"...
\"Fetița cu umbre pe mâini\", a devenit azi femeia cu multă lumină în suflet!
Cu prietenie și cu aceeași invidie, pe care ți-am transmis-o, demult, pe acest site, referitoare la darul pe care-l ai, acela de a scrie, așa cum gândești, simți, și trăiești!
Emil Iliescu